În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – AGNUS DEI (Mielul Domnului) apărută la Editura Curtea Veche în 2013
Apoi, la începutul ultimei decade a mileniului, amândoi s-au retras din toate funcţiile publice şi „au luat viaţa pe cont propriu”, devenind mult mai puţin vizibili, însă foarte influenţi datorită averilor adunate într-un timp foarte scurt. Unele dintre marile întreprinderi care au dispărut în 1987 în America de Sud, Africa dar şi în Europa de Vest, mari întreprinderi la care şi Al O Sutălea şi-a pierdut valoarea participaţiunilor s-a dovedit, conform unui studiu apărut în presa de specialitate, că au lăsat loc liber unor alte întreprinderi de acelaşi profil, unde tot Al O Sutălea a cumpărat pachete consistente de acţiuni. În urma acestei experienţe, Gheorghe ar fi curăţat piaţa de concurenţă, cumpărând şi falimentând obiective economice şi industriale şi din fostele ţări comuniste, bucuroase să privatizeze şi să ajungă la devize. Alături de Al O Sutălea, s-au îmbogăţit şi mai mult şi cei doi mai vechi tovarăşi de acţiune. (Între timp, cel de la Moscova şi-a cumpărat o reşedinţă princiară pe Coasta de Azur, iar în Rusia nu s-a mai întors niciodată. Afacerile de acolo – unde de asemenea erau interesaţi toţi trei – le conduce prin intermediul unor oameni de paie. Odată, românul a fost întrebat cum de el şi alţi nomenclaturişti de pe vremuri au izbutit să devină atât de potenţi financiar. „Totul depinde de energie” a răspuns el. „De energie?!” „Păi, da. Fără energie nu există o forţă care să realizeze şi să menţină puterea. Imaginaţi-vă că intraţi într-o încăpere necunoscută aflată în întuneric! Ca să te poţi descurca, trebuie să ai acces la lumină, ca să te poţi orienta şi să poţi lua decizii. De ce tot noi? Pentru că în bezna aceea de la sfârşitul lui 1989, noi am fost singurii care am ştiut unde este comutatorul! Cu ajutorul comutatorului ajungi la energie. Până au bâjbâit ceilalţi pe lângă pereţi, noi am luat de pe masă şi de prin sertare tot de ceea ce aveam nevoie.”) În perioada tranziţiei puterilor, ei nu numai că au ştiut unde este comutatorul, dar au avut deja pregătite şi conexiunile prin care să scoată banii în seifuri sigure. Ceea ce a fost bine pregătit din timp. Şi unde serviciile de informaţii au fost complice. Pregătire la care au avut norocul să dea de Gheorghe, celebrul megastar al anilor trecuţi, vedeta absolventă a cinci clase primare, a cărui hituri se puteau auzi în toată lumea drept fundal al unor programe publicitare ori drept semnal de deschidere ale unor emisiuni radio sau TV.
Părerea scribului rămâne că marea depresie a afacerilor Celui de Al O Sutălea din anul 1987, precum şi redresarea atât de rapidă, n-a fost decât o mutare strategică bine şi cu mult talent gestionată, fiind totodată şi o repetiţie pentru loviturile şi mai mari care au urmat. Cuiva aflat pe marginea prăpastiei, cum au crezut mulţi oameni de afaceri din imediata sa apropiere, nu-i arde să se căsătorească tocmai atunci când totul pare să se prăbuşească în jur. Numai că mulţi, majoritatea acelor oameni de afaceri din imediata sa apropiere, au fost ei cei care s-au prăvălit în hău, în vreme ce Gheorghe, celebrul megastar al muzicii anilor trecuţi, vedeta a cărui hituri se puteau auzi în toată lumea drept fundal al unor programe publicitare ori drept semnal de deschidere ale unor emisiuni radio sau TV, şi-a continuat nestingherit marşul. Sigur, scribul recunoaşte că nu-şi poate proba gravele supoziţii. Dar se pot dovedii vreodată asemenea scenarii?1
Şi tocmai pentru că nu se pot dovedi apar teoriile în legătură cu conducătorii din umbră, cu comitetul universal superior al francmasoneriei, „Înţelepţi ai Sionului” sau alţi „iluminaţi” ori reprezentanţi ai şamanilor din Tibet sau ai misteriosului „Grup ψ” de la Lisabona. Care nici puterea lor nu poate fi dovedită. Dar nici infirmată.
Pe măsură ce trece timpul, scribul trebuie să-i dea tot mai des dreptate Celuilalt, individului antipatic întâlnit în scuarul din faţa Marii Biblioteci, omul pe care nu doreşte să-l mai întâlnească, dar la care se gândeşte atât de mult. Prea mult! Cu omul acela a intrat în vorbă pentru că atât scribul, cât şi el au avut impresia că l-au văzut trecând prin mulţime pe doctorul Umar, mort cu un veac în urmă. Ceea ce n-a putut fi decât o părere, mai susţine şi astăzi scribul, ceea ce a fost chiar realitatea, susţine Celălalt.
Aşa cum a spus Celălalt, omul devine tot mai mult dependent de obiectele create de el, devine robul lor. Cum să-ţi mai imaginezi viaţa fără atâtea facilităţi oferite de industria electronică? Cu puţini ani în urmă, acele facilităţi mai ţineau de SF, acum ele vin ca o avalanşă şi nu mai ai timpul necesar să te obişnuieşti cu ele, să creşti odată cu ele, să te dezvolţi odată cu ele, să le pricepi rosturile tot mai complexe. Că să le înţelegi mecanismul de funcţionare nu mai ai nici o şansă. Şi nici nu te prea deranjează că nu-l înţelegi, atâta vreme cât ele te servesc. (Sau îţi dau impresia că te servesc.)
– Alo? Alo!
În noaptea revelionului din 2000, oamenii au fost mai dispuşi ca oricând să facă bilanţul lumii realizărilor şi eşecurilor trecute. Nu se termina numai un secol, ci şi un mileniu. Un mileniu plin de succese ştiinţifice şi tehnice, un mileniu în care omenirea a reuşit să iasă din negura legendelor şi să le înlocuiască, treptat, cu date mai exacte. Şi, totodată, un mileniu cu cele mai mari performanţe în meseria uciderii. Din punct de vedere moral, în viaţa oamenilor nu s-a schimbat nimic.
Şi, desigur, fiecare şi-a analizat, în noaptea revelionului din 2000, în primul rând, propriul parcurs al anului şi al anilor trecuţi şi-şi făcea planuri pentru viitor. Asta până ce entuziasmul petrecerii tradiţionale nu retrăgea simţurile şi gândurile strict în beţia prezentului. Media s-au ocupat pe larg de modul cum şi-au petrecut VIP-urile noaptea dintre milenii, iar paparazzii au lucrat de zor. Printre milioanele de reportaje şi fotografii, putem descoperii câteva cu soţia lui Gheorghe: în restaurantul unui hotel şi pe puntea unui iaht. Într-o companie cu alte doamne, etalând toate toalete de la marile case de modă şi bijuterii sclipitoare în prima locaţie, soţia lui Gheorghe fără bijuterii, împreună cu cei doi copii în cea de a doua. Al O Sutălea nu apare în acele poze. De unde cineva a tras concluzia că noaptea revelionului din 2000 a fost un fel de „noapte valpurgică”, mai marii lumii unindu-se pentru a fierbe în creuzetele lor destinul următorului mileniu. Nu se ştie dacă autorul acela a fost ironic sau chiar a crezut ceea ce a scris, însă ideea a fost preluată şi consumatorii de ştiri au avut parte de „descrieri din prima sursă” a grozăviilor puse la cale de conspiraţia mondială. (Un moderator al unei emisiuni interactive pe această temă a fost luat în derâdere de un spectator. „Deci, dumneavoastră nu credeţi nimic din ceea ce discutăm noi aici cu atâtea dovezi absolut indubitabile?” i s-a adresat necredinciosului cel ce conducea discuţia. „Nu cred nimic fiindcă tocmai dovezile mi se par simple elucubraţii, în nici un caz <dovezi absolut indubitabile>.” „Atunci, vă propun să aduceţi dumneavoastră mărturii mai credibile că tot ce am arătat noi nu provine decât din sacul cu minciuni!” „Eu n-am venit aici să dovedesc nimic, nu s-a lăsat spectatorul, dumneavoastră trebuie să mă convingeţi că aveţi dreptate!” „Dacă nu aveţi mărturii mai puternice împotriva mărturiilor noastre, înseamnă că aţi pierdut!” a tras concluzia moderatorul, folosindu-se de foarte străvechea stratagemă conţinută de silogismul şchiop conform căruia nu tu trebuie să-ţi argumentezi spusele pentru a fi considerate adevărate, ci altcineva trebuie să le demonteze ca să fie infirmate. În consecinţă, moderatorul a fost răsplătit cu vii aplauze.) „Nici zeii, care nu s-au arătat niciodată, n-au putut fi infirmaţi. Tocmai faptul că au rămas inaccesibili organelor noastre de simţ i-a făcut atât de convingători”, pretinde Celălalt.
La rândul său, scribul n-are argumentele cu care să poată demonta mulţimea de materiale de presă vorbind despre „noaptea valpurgică” de la răspântia mileniilor. Materiale căzute în uitare, odată cu apariţia altor ştiri senzaţionale şi a altor teorii mai mult sau mai puţin adevărate. Dar, pornind de la fraza lui Carlyle cum că „albinele nu lucrează decât în întuneric, gândurile nu lucrează decât în tăcere şi virtutea lucrează şi ea întotdeauna doar în secret”, convingerea că în întuneric, în tăcere şi în secret este condusă lumea dăinuie. (Se ştie că tăgăduirea unor asemenea scenarii naşte o senzaţie de nemulţumire: când ai crezut – şi doar pentru o singură clipă – în posibilitatea că poate fi adevărat ceea ce ţi s-a spus, dacă vine cineva şi afirmă contrariul, ai senzaţia că tu însuţi ai fost contrazis, făcut naiv, chiar prost; ajungi să te simţi ca şi copilul căruia i s-a arătat jucăria, pentru a-i fi luată.) „Noaptea valpurgică” a reapărut abia peste câţiva ani, când falimentul unor bănci americane a fost declicul care a anunţat marea criză a economiilor lumii începută în 2008. Atunci, acolo, pe Insula lui Gheorghe, s-a spus că s-ar fi pus la cale dezastrul care ar fi putut duce oricând la declanşarea unui al treilea (şi ultim?) război mondial. Două au fost argumentele susţinând existenţa acestei noi conspiraţii malefice: după o documentare extrem de migăloasă, doi cercetători englezi au afirmat că dintre marii bogătaşi ai lumii, anumiţi opt n-au putut fi descoperiţi în nici un material monden al revelionului 2000. Soţiile lor da, ele au fost fotografiate petrecând în restaurantul unui hotel de lux şi terminând restul sărbătorii pe un iaht al unuia dintre acei miliardari. Toate respectivele femei au putut fi văzute împreună şi nici unul dintre soţii lor nu le-a însoţit! Unde au fost acei bărbaţi puternici? Al doilea argument a venit din dezgroparea unor scandaluri financiare vechi de aproape douăzeci şi cinci de ani: în 1987 şi imediat după aceea, s-au iniţiat mai multe investigaţii în legătură cu falimentul unor mari companii, în toate fiind implicat şi fostul celebru cântăreţ Gheorghe. Lucru care, până la urmă, n-a putut fi dovedit. Aceleaşi suspiciuni au planat asupra Celui de Al O Sutălea şi puţini ani mai târziu, când au fost rând pe rând cumpărate şi imediat falimentate numeroase grupuri industriale şi economice din ţări ale fostului bloc sovietic. Şi colaboratorii transnaţionali ai lui Gheorghe se repetă, sunt aceiaşi şi în acele tranzacţii. Dar nici de data aceea nimeni n-a putut (sau n-a fost lăsat) să dovedească nimic concret. Ba, mai mult, avocaţii Celui de Al O Sutălea au intentat procese de calomnie instituţiilor de presă care au susţinut acele suspiciuni, iar daunele cerute (şi câştigate) au fost atât de mari încât subiectul a dispărut din media. Iar când a reapărut în 2008, n-a fost precizat nici un nume…2
1 Un subiect şi mai delicat îl reprezintă amestecul Celui de Al O Sutălea pe teatrele de luptă. Nimeni nu l-a pus vreodată în rândul îmbogăţiţilor de război. Pentru aceasta era şi mult prea tânăr. (Pentru conflagraţia mondială, dar odată cu sfârşitul ei, pământul n-a fost fericit cu o pace generală… ) Scribul nu-şi permite să reproducă scenarii sumbre plecând doar de la nişte zvonuri nici măcar exprimate vreodată cu voce tare. Implicarea lui Gheorghe în Orientul Mijlociu rămâne doar sub vechea aserţiune cum că întotdeauna Marte apare braţ la braţ cu Mercur. (Totul a pornit de la faptul că Al O Sutălea însuşi a spus că „războiul oferă cele mai multe oportunităţi comerţului”. Dar de aici până a se putea prezenta fapte concrete – oricât de probabile – nu s-a mai reuşit nici măcar un al doilea pas.) La fel, nici vechea meserie a cămătarilor nu i s-a putut vreodată dovedi: s-a spus şi se mai spune că Marele Gheorghe este mult prea bogat şi, desigur, mult prea domn pentru a se ocupa cu aşa ceva, dar se mai spune şi că tocmai băncile unde este important acţionar au devenit adevăratele stăpâne ale lumii prin dobânzile cele mai neruşinate.
2 Grupul de avocaţi ai lui Gheorghe a reuşit atât de bine să folosească arma „daunelor morale pentru calomnie şi defăimare”, încât a creat un zid de nepătruns pentru oricine ar mai fi cutezat „să-şi bage nasul” în afacerile mandantului lor. Gheorghe n-a folosit glonţul, asemenea altor mari îmbogăţiţi, apărarea sa n-a intrat niciodată în ilegalitate, ci iese mereu învingătoare folosindu-se chiar de prevederile justiţiei.
