În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – Secretul Florența, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2008
Atunci, la începutul iernii, când a bătut, noaptea pe crivăţ, Iulian la porţile mele să mă întrebe cum trebuie să facă pentru a-i intra Domnului mai mult sub piele, am văzut că nu i-au plăcut căile domoale dar sigure pe care i le-am arătat. Jignit că Domnul nu l-a răsplătit imediat cine ştie cum pentru treaba cu birul şi cu Oprea Căpitanul, [Iulian] dorea să ajungă cât mai repede din urmă timpul pe care i se părea că l-a pierdut astfel în drumul său spre mărire. Mi-a spus, de aceea, că vrea să-i arate Domnului cine îi este [Domnului] slugă credincioasă şi că dacă nu s-o ivi un prilej, o să şi-l facă singur.
Şi cum îmi aducea aminte de toate astea, mereu mai tare trecea spaima în mine, căci mi-am dat seama că Iulian a început să alunece ca de pe munte şi că nimeni şi nimic nu-l va mai putea opri, fiindcă, pe măsură ce cade, piatra cade tot mai repede. (Şi eu, prost bătrân, nu m-am priceput la timp să-i pun stavilă.) Mi-a povestit cum l-a ajutat iarna asta grea şi apele mari să aţâţe vrajba împotriva Domnului pentru că acum, e drept, nu e suflet care, cu voia ori fără voia Domnului, să nu fi avut de pătimit din greu. (Şi mie mi-au murit, cu toate grijile, peste jumătate din vite şi din pământ cine ştie dacă o mai ieşi anul acesta ceva. Casele însă – mulţumesc lui Dumnezeu Bunul! – mi-au rămas toate în picioare, în afară de două.) Şi fără să se bage în tărăşenie,ci scăpând doar un cuvânt într-o parte şi altul în altă parte, a reuşit să arunce scânteia care a aprins focul, cum se zice. Domnul s-a văzut părăsit de toţi şi a fugit la moşii. La Palat e linişte ca înainte de furtună şi nimeni nu poate şti din care parte o să cadă trăsnetul şi nici un colţişor nu pare prea sigur să te apere de ceea ce poate să vină.
Prost bătrân, dar cinstit ce-am fost de o viaţă întreagă, am cutezat să mai am o ultimă licărire de nădejde şi i-am spus lui Iulian că nu pot să cred că atâţia boieri bătrâni şi trecuţi [prin multe] şi, mai ales, Domnul să se fi luat fiecare după smintitele lui jumătăţi de vorbă. Şi, în vreme ce eu eram mai rău ca un nepriceput, îl făceam pe el zănatic că-şi închipuie că un biet căpitan de arnăuţi poate să smintească o lume întreagă.
Iulian s-a jignit că nu-l cred şi a spus că nu o să mai calce niciodată pe la mine şi cu atât mai puţin să-mi mai ceară vreodată un sfat. Dar e şi prea trufaş să plece fără să fie crezut şi mi-a povestit ceva despre o răzmeriţă a boierilor Stănceşti şi de câtă nevoie este în răzmeriţa aceea de un căpitan de arnăuţi cu arnăuţii săi. Dar vorbea ţâfnos şi eu eram tot mai neîncrezător şi nu l-am lăsat să sfârşească şi abia după ce a plecat am început să-l cred şi mi-a părut rău că a plecat (pentru că e fiul surorii mele), dar m-am şi bucurat că s-a dus. Dar se vede că mai degrabă ne conving gândurile decât ochii şi urechile pentru că acum îl cred tot mai mult.
S-au mai întâmplat multe şi în primul rând că fiica mea Sofia a născut un băiat (Dumnezeu să le dea la amândoi sănătate!), şi se mai povesteşte şi despre leşi, care se zice că iar vor să se apropie, şi se vorbesc minuni şi de prin Sfintele Biserici şi Mănăstiri (toată ziua şi toată noaptea bat clopotele, de când cu toate nenorocirile din ultima vreme, încât parcă nici nu le mai auzi dangătul şi când or sta o să ni se pară că am murit), mai sunt vorbe şi despre o babă care poate apăra de apă mare, şi mai mi-e teamă şi de boli, după toate câte au fost. Dar nu mai apuc să le scriu câte sunt pentru că nu mi-e capul decât la nepotul meu Iulian şi mi-e teamă de nenorocirea ce-l aşteaptă şi nevastă-mea îmi tot aduce aminte de copita de cal rău, de care a spus ţiganca.
20 aprilie
Nici o veste de niciunde şi e mai rău decât dacă s-ar întâmpla toate nenorocirile. Stau în case şi-mi fac gânduri de câte se pot petrece. Dar toate deodată nu se pot întâmpla. Trăim vremuri grele şi, pentru că le-am trăit şi în alţi ani, ştim la ce ne putem aştepta şi nu e uşor. Liniştea asta e mincinoasă şi cred că nu voi mai putea răbda, încât am să mă duc şi eu la Palat să văd ce se mai întâmplă, cu toate că ştiu că nu e cuminte [să mă duc acolo] şi că Iulian mi-e numai nepot, dar că îi am şi pe ai mei care ar trebui să-mi stea mai aproape. Dar, pe urmă, mă gândesc că nu e cinstit să şed [acasă] ca o femeie şi că toate nenorocirile care atârnă ca oprite în aer ne privesc pe toţi. Am vrut să mă mai sfătuiesc şi cu alţi boieri de veche nădejde, dar [ei] găsesc că e mai cuminte să nu întârzii pe asemenea vremuri în capitală şi, dacă mai eşti aici, apoi atunci să n-o ştie nimeni, aşa că adastă cu porţile bine zăvorâte. Iar cu cei care au ieşit la lumină dacă te vezi, pe urmă te arată toţi cu degetul că eşti de-ai lor, de nu mai poţi să scapi.
Am vrut s-o chem totuşi pe soră-mea Evanghelina, dar n-a fost chip să găsesc un om care să poată ajunge până la dânsa.
Asemenea vremuri sunt bune numai pentru tâlhari. Se spune că sunt mai mulţi ca lupii care ne-au mâncat vitele în iarna asta, şi lupi au fost mai mulţi decât sfintele stele de pe cer.
22 aprilie
Bine că nu m-am dus la Palat. M-am pomenit cu soră-mea Evanghelina că a adus fetele, că la ei a fost apă mare şi după aceea s-au arătat şi câteva cazuri de boală. Ea n-a vrut să mai rămână, ci [a dorit] să se întoarcă imediat pentru a vedea de lucruri şi case, fiindcă la vremuri din astea se îmbogăţesc mulţi de pe urma altora şi are dreptate.
Numai că eu i-am povestit tot despre Iulian şi ea nu ştiu cum a făcut şi l-a găsit, şi după ce au vorbit ei amândoi, a mai venit înapoi să-mi mai povestească şi mie.
A spus să nu-mi fac griji, că Iulian e om mare acum şi ştie ce trebuie să facă şi că toată uneltirea împotriva Domnului nu e decât pentru a-i pune pe boieri şi pe ceilalţi oameni la încercare şi că Domnul însuşi a încuviinţat totul. Eu nu am vrut să cred asemenea vorbe şi m-am mirat şi mai mult când i-am adus aminte că mie Iulian mi-a spus de toate şi cu amănunte, însă despre aceea că Domnul însuşi ar încuviinţa o urzeală împotriva s-a, nepotul meu nu mi-a povestit nimic. Evanghelina e din neamul nostru şi e făcută ca noi de e mare ca un munte şi are şi vână puternică şi nu e dintre acelea molâie, încât a ştiut să-şi ţină bine în ham copiii şi n-ar fi îndrăznit Iulian, oricâte păsări i-ar fi intrat în cap, s-o mintă. Dar eu credeam că i-a spus toate astea din frică, de a reuşit să-şi liniştească aşa mama. Evanghelina mi-a mai relatat că a vorbit încă şi cu un boier mare de tot şi că [el] i-a spus că e aşa cum i-a zis Iulian. Dar eu cunosc că după aceea şi după ce s-a dus şi Evanghelina, a plecat şi boierul acela mare de tot şi s-a ascuns tocmai la moşiile dânsului. Şi, totuşi, nu mai ştiu ce să cred: de atâta vreme a plecat Domnul şi la Palat prea nu se întâmplă nimic, sau cel puţin nu s-a dat nimic de ştire, şi, dacă era ceva, parcă de mult trebuia să afle norodul despre un nou Domn. Şi mă gândesc, apoi, că se mai întâmplă să-şi ia Domnii drept oameni de încredere bărbaţi de oaste de rang mai mic şi îi încearcă pe toţi ceilalţi cu ei.
Şi iar mă gândeam şi nu puteam pricepe cum de mi-a vorbit cu atâta timp înainte Iulian despre toate cele ce se vor întâmpla, că dacă le-a pus Domnul la cale, nepotu-meu nu avea cum să le ştie încă de atunci. Şi când încerc să-mi amintesc de toate vorbele pe care le-a spus în toamnă nepotul meu, cu atât mai puţin se potriveşte cu o simplă unealtă.
Şi nimic nu se potriveşte nicicum, pentru că Iulian mi se pare totuşi prea mic pentru aşa întâmplări şi prea neînsemnat şi apoi îmi amintesc cum e văzut câteodată prin târg cu ceata de arnăuţi călări după el, de mi se pare că parcă totuşi la mulţi le e frică de el şi, mai ales în vremuri ca astea, mulţi l-or vrea om de încredere pe lângă dânşii.
Dar să ştiu aşa, fără nici o îndoială, întocmai cum s-a întâmplat nu pot.
26 aprilie
Cu cât trece vremea, încep s-o cred tot mai mult pe soră-mea Evanghelina că dânsei i-a spus Iulian adevărul şi că toată urzeala nu este pusă la cale decât chiar de Domnul ca să îi încerce pe toţi. Pentru că altfel nu se putea să nu se fi întâmplat ceva. Dar nici să ajungă atât de repede Iulian om mare nu-mi vine să cred.
