În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – Secretul Florența, apărută la EDITURA CURTEA VECHE 2008
19 mai
Iulian se poartă ca un copil prost după ce i-ai dat o flintă în mână. Sau nu ca un copil prost, ci mai degrabă ca o fiară. S-a umplut de sânge şi nu mă îndoiesc că dacă ar şti că îl ascund pe Stancu şi pe părtaşii săi, m-ar tăia şi pe mine cu cea mai mare plăcere, numai ca să poată spune că el nici pe unchiul şi pe binefăcătorul lui nu-l iartă, atunci când e vorba de ceea ce crede el că se numeşte datorie. Mâine în zori trebuie să sosească fraţii Răduleşti cu oameni destui. După ce vor pune capăt ticăloşiilor – Iulian a ajuns să omoare şi să batjocorească şi femeile şi copiii [celor pe care îi ucide] -, l-am rugat pe logofătul Stancu să nu-i ia viaţa nimeni lui Iulian fără judecată. El mi-a promis şi soră-mea Evanghelina mi-a mulţumit şi a plâns iarăşi. Nici n-o mai poţi recunoaşte, însă nici nu-i de mirare: mulţi or fi blestemat-o în zilele astea pentru feciorul pe care l-a adus pe lume.
20 mai
S-a sfârşit domnia lui Iulian. Fraţii Răduleşti l-au luat nepregătit, el nici nu mai credea că e cineva care să i se poată pune în cale şi astfel măcar n-a mai curs nici un strop de sânge.
După-amiaza, logofătul Stancu a venit să-mi mulţumească pentru găzduire şi mi-a spus că seara o să-l judece pe Iulian, aşa cum mi-a promis. Mi-a mai povestit numai atât că a avut vreme să mai vorbească la amiază cu Iulian şi că [acesta] mai e încredinţat şi acum că totul nu este decât joc şi că fraţii Răduleşti n-au venit decât să-l pună la încercare şi pe el. De aceea e liniştit şi aşteaptă din clipă în clipă să vină porunca să-l scoată cu mulţumirile cuvenite din temniţă.
Mai multe n-a mai apucat să-mi zică logofătul pentru că acum sunt multe lucruri de orânduit şi nu e vreme să stea la patul unui bolnav.
Tot 20 mai
Sau poate că nu mai e ziua de 20 azi. E trecut, cred, cu mult de mijlocul nopţii, dar n-am mai apucat să stau să număr stelele. L-au judecat pe Iulian şi mâine o să-mi povestească vărul Grigorie, care s-a aflat şi el acolo. Până atunci vreau să scriu cum a fost cu Iulian în seara asta, mai degrabă în noaptea asta, că numai ce m-am întors de la el.
M-au lăsat să-l văd, când m-au văzut aşa, în cârje şi ştiind şi cine sunt. M-au dus la el şi [el] era tare liniştit şi mai şi glumea şi nu credea deloc că în zori o să-i ia călăul capul. „E o încercare grea, mi-a zis, dar după toate astea nu se poate să nu vină şi răsplata!” N-am avut suflet să-i spun cât de tare se înşeală şi că altă „răsplată” îl aşteaptă în curând, dar nici nu m-a răbdat inima să nu-l întreb de ce ţine atât de mult la Domn, de s-a mânjit cu atâta sânge pentru el. Şi Iulian s-a uitat bine peste tot şi mi-a şoptit numai mie la ureche ceva, însă s-a oprit repede şi am văzut cum i s-a schimbat pe loc purtarea, încât am priceput că şi pe mine mă credea trimis tot de Domn ca să-i aflu simţămintele. N-a mai scos nici un cuvânt, dar, după cum a început să-mi vorbească, mi-a fost destul ca să înţeleg că nici pe Domn nu-l iubeşte mai mult, ci numai nădejdea de a creşte în rang l-a mânat. „Câinele nu-şi alege el stăpânul”, mi-am mai spus şi mare dreptate a avut soră-mea Evanghelina să plângă atât pentru sufletul nepotului meu Iulian, căpitanul de arnăuţi.
21 mai
Azi în zori i-a tăiat călăul capul nepotului meu şi feciorului Evanghelinei, soră-mea, lui Iulian, fost căpitan de arnăuţi. Cu toate că nu m-am culcat decât după ce au cântat cocoşii a doua oară şi abia de mai sunt în putere să mă mişc, am vrut să mă scol imediat ce mi-am pus oasele în aşternut şi să merg şi eu să-l mai văd pentru ultima oară [pe flăcău], dar n-am putut să văd cum o să-i ia capul şi am rămas ca mort pe pat până la amiază şi nici n-am dormit, dar nici nu m-am mişcat. Iar când s-au întors ceilalţi din piaţă, au înţeles şi n-a venit nimeni să mă tulbure şi mai tare şi să-mi povestească şi au umblat încet, de parcă eu aş fi fost mortul.
Numai seara mi-au zis şi i-am ascultat cum spuneau că Evanghelina a stat acolo tot timpul dreaptă şi s-a ţinut tare când a văzut că el nici până în ultima clipă n-a crezut că o să-l omoare şi de aceea, ca să nu-i stârnească frica, n-a plâns nici ea. Iar oamenii ziceau, după aceea, că n-au mai văzut niciodată un osândit atât de neînfricat înaintea morţii şi nu s-a gândit nimeni că nu degeaba se tot uita Iulian în toate părţile, ci pentru că aştepta să vină şi să-l dezlege. Şi, pe urmă, când s-a potolit, cred că de aceea a făcut-o pentru că îşi zicea că se va opri gâdele singur, că aşa o fi primit [acela] porunca.
Altceva n-am putere să mai scriu azi şi nici semnele pe care le-au [văzut] în nopţile astea slugile în grajd nu le mai pot trece acum aici.
