Cel mai mare laborator de acte false, desființat

Poliţia spaniolă a anunţat joi desfiinţarea celui mai sofisticat şi complex laborator de falsificat documente din…

De (R.C.)
Cel mai mare laborator de acte false, desființat

Poliţia spaniolă a anunţat joi desfiinţarea celui mai sofisticat şi complex laborator de falsificat documente din…

Poliţia spaniolă a anunţat joi desfiinţarea celui mai sofisticat şi complex laborator de falsificat documente din Spania, care fabrica permise de rezidenţă, paşapoarte pentru cetăţenia altor state, vize pentru SUA sau permise de conducere, relatează EFE, potrivit Agerpres.

În cadrul operaţiunii desfăşurate la Madrid, Barcelona, Vigo şi Ibiza, au fost arestaţi 12 membri ai organizaţiei care se ocupa de producerea actelor false.

Grupul deţinea infrastructura necesară pentru realizarea tuturor fazelor procesului de falsificare, fără a avea nevoie de sprijinul altor laboratoare.

Principalul document oficial falsificat era permisul de şedere european pentru un membru de familie al unui cetăţean al UE. Au mai fost descoperite paşapoarte italiene şi argentiniene, cărţi de identitate franceze sau italiene, vize pentru SUA, permise de conducere, permise de şedere spaniole în regim naţional sau comunitar, în valoare de până la 5.000 de euro, în funcţie de tipul de document.

Laboratorul din Rivas Vaciamadrid, localitate situată la sud-est de Madrid, era dotat cu doua maşini de gravat cu laser CNC, maşini pentru tăierea materialului plastic la viteză mare, şase imprimante cu sublimare digitală pentru imprimare fundalurilor de securitate, plus alte materiale necesare contrafacerii.

Ancheta a început în iunie anul trecut, când agenţii de poliţie au descoperit existenţa unei organizaţii infracţionale care se ocupa de falsificarea documentelor de identitate pentru a facilita introducerea în Spania a cetăţenilor marocani. Reţeaua era condusă de cetăţeni argentinieni şi spanioli şi avea intermediari de origine marocană, care asigurau transmiterea documentelor compatrioţilor lor prin membrii de familie ai acestora aflaţi în Spania.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.