Cele trei priorități ale lui Ciucă și ale liberalilor

Ciucă a avut o întâlnire miercuri seară cu grupurile parlamentare liberale pentru a discuta despre priorităţile legislative din actuala sesiune parlamentară.

De (A.T.)
Cele trei priorități ale lui Ciucă și ale liberalilor

Ciucă a avut o întâlnire miercuri seară cu grupurile parlamentare liberale pentru a discuta despre priorităţile legislative din actuala sesiune parlamentară.

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a avut o întâlnire miercuri seară cu grupurile parlamentare liberale pentru a discuta despre priorităţile legislative din actuala sesiune parlamentară – Legile justiţiei, cele ale educaţiei şi cele privind securitatea naţională, adică serviciile.

„Am discutat priorităţile legislative, pentru că în această seară (miercuri seară – nr.) urmează să ne întâlnim cu grupurile PNL.Vom aborda priorităţile aşa cum au fost ele asumate şi la nivelul Guvernului. În primul rând, primul pachet care va intra în dezbatere va fi pachetul Legilor justiţiei, cele trei legi; urmează pachetul de legi pentru educaţie, discutăm de două legi; şi urmează ca ulterior să discutăm pachetul de legi privind securitatea naţională”, a precizat Ciucă.

Parlamentul se întrunește, joi, în şedinţă comună, ca să aprobe constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei, au decis Birourile permanente reunite.

Potrivit proiectului de hotărâre în acest sens, Comisia parlamentară specială comună pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei va avea ca obiective examinarea, atât în procedura legislativă la prima Camera sesizată cât şi în procedura legislativă la Camera decizională, a iniţiativelor legislative cu incidenţă asupra justiţiei în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor care urmează a intra în procedură parlamentară, pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei.

De asemenea, comisia va elabora rapoartele asupra acestor iniţiative legislative.

Comisia va fi constituită din 25 de membri şi va funcţiona pe o perioadă de 60 de zile de la data constituirii.

Senatul şi Camera Deputaţilor încep, joi, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. Dacă nu se trezesc din frecat menta și făcut bani pentru ei,s-ar putea să fie rău pentru ei!oricum in istorie nu rămân, că nu au făcut nimic bun! forțează evenimente!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.