CFR Marfă intră în lichidare. Anunțul lui Ilie Bolojan

„Aceste companii care sunt, de fapt, o gaură neagră trebuie lichidate”

CFR Marfă intră în lichidare. Anunțul lui Ilie Bolojan

FOTO: Inquam Photos / George Călin

„Aceste companii care sunt, de fapt, o gaură neagră trebuie lichidate”

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, într-un interviu pentru Europa Liberă, că Guvernul va public săptămâna viitoare o listă cu companiile de stat care înregistrează pierderi şi reprezintă „o gaură neagră”. Prim-ministrul a mai adăugat că este vorba despre aproape 50 de companii care pierd bani publici și că acestea vor fi lichidate.  Întrebat dacă printre ele se află și CFR Marfă, Ilie Bolojan a precizat că „este una din companiile care va intra în lichidare, cu siguranţă”.

Ilie Bolojan a vorbit și despre problema numirilor transparente şi pe bază de profesionalism la conducerea companiilor de stat. Premierul a precizat că subiectul reprezintă jalon în Planul Național de Redresare și Rezilență (PNRR). România riscă să piardă sute de milioane de euro dacă acesta nu este îndeplinit, a mai spus premierul.

„Avem aproape 50 de companii, încă, în care nu sunt respectate procedurile de desemnare a conducerii acestora după legislaţia care este acceptată de Uniunea Europeană, transparenţă şi aşa mai departe.

Aici lucrăm pe două componente: pe de o parte, pentru ca în companiile unde sunt pierderi cronice, unde pasivul este mult mai mare decât activul, să finalizăm procedurile de lichidare, deci aceste companii care sunt, de fapt, o gaură neagră (…) companiile de stat trebuie lichidate, o parte dintre ele, şi în aceste zile definitivăm lista, săptămâna viitoare se va comunica lista pe care Guvernul va lucra într-o primă etapă pentru lichidarea acestora.

De asemenea, am cerut tuturor ministerelor o etapizare şi o programare cât se poate de clară cu finalizarea acestor proceduri de selectarea conducerii în aşa fel încât să îndeplinim acest jalon”, a declarat Ilie Bolojan.

Ce spune Bolojan despre plângerea lui Miruță împotriva Romarm

Premierul a mai adăugat că de calitatea serviciilor oferite de companii depinde modul în care acestea sunt administrate.

„Şi pentru mine este o prioritate să punem presiune pe toate conducerile acestor companii să-şi facă datoria şi să livreze performanţă. Şi asta a fost ceea ce am făcut în această perioadă. Dar nu-i atât de simplu, pentru că unii sunt cu diferite contracte de management în care, din păcate, nu au condiţii care să-i stimuleze să facă performanţă, în care au multe drepturi şi puţine obligaţii”, a explicat Ilie Bolojan.

Despre plângerea penală formulată de Radu Miruță, ministrul Economiei, împotriva Romarm, premierul crede că ministrul „are suficiente elemente clare în momentul în care a declanşat o astfel de sesizare”.

„Nu am toate datele, dar înseamnă că ceva acolo nu a fost în regulă, inclusiv modul în care au fost făcute aceste selecţii nu este în regulă, trebuie să existe o răspundere pentru asta, dacă, într-adevăr, s-a încălcat legea”, a adăugat Ilie Bolojan.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Basescu a vandut flota Romaniei , a distrus CFR-ul la indicatiile pretioase ala Bancii Mondiale , a spus , cu subiect si predicat , ca Romania nu are nevoie de autostrazi ….
    Sa mai continui ?
    Unul din marii gropari ai Romaniei .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.