
Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi sunt pregătiți pentru partida cu Hermannstadt, din prima etapă a Superligii, după ce au învățat lecția de anul trecut, când au avut un start de sezon dezamăgitor.
‘Este primul meci al acestui campionat și, cu siguranță, în astfel de meciuri toate echipele vor să joace și să își arate forma de sezon. Și știm că Hermannstadt este o echipă bună, am văzut anul trecut că au ajuns în finala Cupei. Deci asta spune totul despre ce fel de echipă vom înfrunta mâine, dar noi jucăm acasă. Avem deja câteva meciuri în picioare, din Europa și din Supercupă. Și am senzația că suntem pregătiți pentru un meci greu, iar singurul lucru pe care îl vrem este să câștigăm cele trei puncte. Trebuie să învățăm din experiența de anul trecut, când nu am început atât de bine, este un lucru pe care trebuie să-l îmbunătățim. Este unul dintre aspectele pe care vrem să le îmbunătățim în acest an. Trebuie să fim mai concentrați și ați văzut mai ales după începutul sezonului că nu am început prea bine anul trecut. Am înțeles că trebuie să ne concentrăm la fel în toate meciurile și asta am îmbunătățit în a doua parte a sezonului. Acum suntem pregătiți, am învățat lecția de anul trecut, așa că eu cred că suntem mai pregătiți acum’, a declarat Charalambous.
Tehnicianul cipriot s-a arătat mulțumit de faptul că în atac poate folosi mai mulți jucători.
‘Sper să nu mai avem accidentări, dar avem soluții. Am spus de multe ori că suntem o echipă care, chiar dacă avem un ‘număr 9′, rotim mereu oamenii din atac și asta ne ajută în stilul nostru de joc. Chiar dacă ne lipsesc atacanții pe care ni-i dorim, avem un stil de joc care se poate adapta și la astfel de meciuri. Ați văzut și în ultimul meci din Europa, am început cu Miculescu, apoi a intrat Cisotti, apoi Olaru, apoi Tănase. E stilul nostru de joc, așa ne place să jucăm. Și facem asta pentru că noi credem că e mai dificil pentru adversar și de aceea vă spun că mereu încercăm să găsim soluții. Partea bună pentru noi este că toți jucătorii din față pot schimba pozițiile, deci asta ne ușurează munca ca antrenori’, a spus Charalambous.
‘Nu cred că putem spune că avem un prim 11 clar și fix. Avem un lot mare și trebuie să avem un lot mare pentru că vor fi multe meciuri. Cu accidentările mereu suntem nevoiți să schimbăm, deci nu există o echipă ‘cea mai bună’ și ‘cea mai slabă’. Avem un singur lot, un lot mare și de calitate, și la fiecare două-trei zile trebuie să găsim cei mai potriviți 11 jucători, nu doar din punct de vedere al calității, ci și mental și fizic. Vom vedea cu preparatorii fizici și doctorii, vorbim cu toții pentru a găsi cea mai bună soluție’, a completat acesta.
Elias Charalambous se așteaptă la un sezon al Superligii mai dificil, și chiar dacă echipa sa este una dintre favorite la câștigarea campionatului, trebuie să demonstreze acest lucru și pe teren.
‘Da, cred că va fi un campionat mai puternic, și în plus echipele încearcă să facă tot ce pot pentru a aduce jucători noi. Și când o echipă câștigă campionatul de două ori la rând, celelalte echipe ne privesc altfel. E normal și suntem pregătiți pentru un sezon greu, da. Nu e greu să găsim motivație, pentru că avem jucători foarte profesioniști, au revenit cu aceeași concentrare și energie cu care au plecat anul trecut. Favoriții există doar pe hârtie. Putem vorbi despre favoriți, dar dacă nu muncești din greu și nu ești umil și serios în toate meciurile, de la început până la sfârșit, faptul că ești favorit pe hârtie nu îți garantează campionatul. Cel mai important pentru mine ca antrenor al acestui club este ca noi să fim în cea mai bună formă în fiecare săptămână și să ne facem treaba. Nu ne concentrăm prea mult pe adversari. Sigur, îi analizăm, le vedem punctele slabe și punctele forte, dar cei mai importanți suntem noi. Nu am văzut echipele încă, trebuie să începem să le analizăm, dar cred că toate echipele tradiționale care au fost anul trecut în primele șase, poate una în plus sau una în minus, vor fi din nou acolo. Dar nu știi niciodată în fotbal, poate apărea o surpriză. Trebuie să vedem mai întâi echipele ca să vă spun mai clar’, a mai spus antrenorul cipriot.
Echipa de fotbal FCSB va întâlni formația Hermannstadt, sâmbătă, de la ora 21:30, pe stadionul Steaua, într-un meci din prima etapă a Superligii.
Fotbaliatorii nu invata ceva, vreodata. Ei stiu sa piarda, decat !