China a luat o decizie majoră

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Lin Jian, a anunţat decizia gigantului asiatic în cadrul…

De (V.N.)
China a luat o decizie majoră

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Lin Jian, a anunţat decizia gigantului asiatic în cadrul…

China a anunţat miercuri suspendarea negocierilor cu SUA privind controlul armelor şi neproliferarea, dând vina în totalitate pe Washington pentru stagnarea discuţiilor, informează EFE, preluată de Agerpres. Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Lin Jian, a anunţat decizia gigantului asiatic în cadrul conferinţei de presă regulate a Ministerului de Externe, care are loc într-un context de tensiuni tot mai mari între ambele puteri, marcat de acuzaţiile SUA la adresa Chinei potrivit cărora Beijingul respinge noi negocieri şi nu răspunde propunerilor nord-americane.

Purtătorul de cuvânt chinez a menţionat că, „de ceva timp, partea americană a ignorat opoziţia fermă şi reprezentările repetate ale Chinei, a continuat să vândă arme Taiwanului şi a adoptat o serie de acţiuni negative care au afectat grav interesele de bază ale gigantului asiatic”.

„Aceste acţiuni au subminat încrederea politică reciprocă dintre cele două părţi şi au deteriorat grav climatul politic pentru ca cele două părţi să continue consultările privind controlul armelor”, a adăugat Lin.

Cu toate acestea, Lin a declarat că „China este dispusă să menţină comunicarea cu Statele Unite în privinţa chestiunilor internaţionale de control al armelor pe baza respectului reciproc, a coexistenţei paşnice şi a cooperării reciproc avantajoase”.

Cu toate acestea, el a subliniat că „partea americană ar trebui să respecte interesele fundamentale ale Chinei şi să creeze condiţiile necesare pentru dialog şi schimburi între cele două părţi”.

În noiembrie anul trecut, delegaţiile guvernelor SUA şi Chinei au purtat o discuţie „sinceră şi aprofundată” despre controlul armelor şi neproliferarea nucleară într-o întâlnire neobişnuită, aminteşte EFE.

Ambele părţi au purtat „discuţii sincere şi aprofundate asupra problemelor legate de controlul armelor şi neproliferarea, ca parte a eforturilor de a menţine liniile de comunicare deschise şi de a gestiona în mod responsabil relaţiile SUA-China”, a declarat apoi Departamentul de Stat al SUA într-un comunicat.

Agenţia Anadolu aminteşte că, de la preluarea puterii, în 2021, administraţia preşedintelui Joe Biden a aprobat cel puţin 16 vânzări de armament către Taiwan.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate