”Cine a convocat referendumuri în România ultimelor decenii?”

Tema referendumului pe care Klaus Iohannis a susținut că este „aproape hotărât” să-l organizeze odată cu alegerile europarlamentare a început să încingă scena politică.

”Cine a convocat referendumuri în România ultimelor decenii?”

Tema referendumului pe care Klaus Iohannis a susținut că este „aproape hotărât” să-l organizeze odată cu alegerile europarlamentare a început să încingă scena politică.

Tema referendumului pe care Klaus Iohannis a susținut că este „aproape hotărât” să-l organizeze odată cu alegerile europarlamentare a încins scena politică.

PSD și ALDE nu văd cu ochi buni ideea, aducând contraargumente și lansând ironii.

Un referendum pe tema justiţiei concomitent cu alegerile europene ar parazita scrutinul din 26 mai, a apreciat la RFI Daniel Barbu, candidat ALDE pentru Parlamentul European. Barbu a afirmat că România ultimelor decenii au convocat referendumuri mareşalul Antonescu, Nicolae Ceauşescu şi Traian Băsescu, iar dacă preşedintele Klaus Iohannis vrea să intre în această galerie iliberală, e bine-venit.

Astfel, întrebat cum apreciază declarația președintelui Klaus Iohannis privind referendumul pe justiție, Daniel Barbu a spus: „O apreciez ca fiind oarecum un ecou al unei declarații similare pe care a făcut-o, dacă nu greșesc, pe 2 februarie Emmanuel Macron, care și el a vrut să facă un referendum pe 26 mai și i s-a explicat inclusiv de propriul Guvern că este absolut inoportun să parazitezi alegerile europene cu un referendum de tematică națională”.

„Ce s-ar putea pune în discuție cu privire la statul de drept? Vedeți, există o campanie veche și cu accente propagandistice foarte ascuțite privitoare la tentativele de politizare a justiției. Nimic nu e mai politic decât să încurajezi întreaga societate să se pronunțe într-o chestiune privind justiția. Justiția trebuie făcută de profesioniști, potrivit legii (…). Sigur, face parte din atribuțiile lui. Acuma, cine a convocat referendumuri în România ultimelor decenii? Mareșalul Antonescu, Nicolae Ceaușescu și Traian Băsescu. Dacă Klaus Iohannis vrea să intre în această galerie iliberală, e binevenit”, a mai comentat politicianul ALDE.

În legătură cu faptul că, atunci când a fost vorba de referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie, Parlamentul nu a avut nicio reţinere să-i dea undă verde, Barbu a replicat: „Atunci a fost o iniţiativă cetăţenească. Eu personal nu am subscris la ea, cred că a fost o eroare, vorbesc cu titlu absolut personal, referendumul de anul trecut. Parlamentul n-a avut decât de constatat după avizul CCR că toate condiţiile prevăzute în Constituţie pentru organizarea unui referendum sunt întrunite, deci nu se poate face o altă alegere. În acest caz, evident, este vorba de o chestiune politică”.

El a mai spus că, dacă probabil există în societate o anumită dorinţă de a organiza un referendum, el poate fi organizat o săptămână înainte, o săptămână după, în toamnă, în orice alt moment.

La rândul său, viceliderul deputaţilor ALDE Marian Cucşa a declarat miercuri că organizarea unui referendum naţional pe 26 mai în acelaşi timp cu alegerile europarlamentare este o măsură „populistă”.

„Klaus Iohannis vrea să fure startul campaniei electorale, să iasă cu ceva în faţa opiniei publice. Nu este oportun ca în ziua alegerilor europarlamentare, când trebuie să te concentrezi strict pe ceea ce ai de făcut în UE ca şi mesaj, ca şi susţinere în PE, să muţi atenţia într-o altă zonă, mai ales că vorbim despre un non-subiect, în sensul că toată lumea e de acord că trebuie să continue lupta împotriva corupţiei şi trebuie să avem o reformă reală în justiţie, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. (…) Este o măsură populistă pe modelul Băsescu, se pare că şi Klaus Iohannis a preluat acelaşi model, în care să vină cu praf în ochii cetăţenilor pentru a câştiga electoratul”, a spus deputatul Marian Cucşa la Parlament.

În tabăra PSD, deputata Oana Florea consideră că este o alegere „neinspirată” organizarea unui referendum naţional pe 26 mai în acelaşi timp cu alegerile europarlamentare, susţinând că preşedintele găseşte în această propunere un motiv pentru a îşi face campanie electorală.

„Este dreptul lui (al preşedintelui Klaus Iohannis – n.r.) să facă asta, dar cred că momentul este total neinspirat pentru că mi-aş fi dorit foarte mult ca la aceste alegeri să vorbim despre rolul României în UE, despre fonduri europene, despre românii care muncesc în afară, despre drepturile acestora. Era o ocazie extraordinar de bună să lămurim foarte multe aspecte ce ţin de UE. Acum parazitând această temă cu orice altă temă internă, nu cred că este oportun. Pe mine, personal, nu mă mai miră nimic din mandatul domnului Iohannis. Probabil că găseşte în asta încă o rampă pentru a-şi face campanie electorală”, a declarat Florea, la Parlament.

În opinia sa, tema Justiţiei poate fi abordată oricând. „Putea să lase aceste alegeri să fie libere, pe o temă atât de importantă despre rolul României în UE. Sunt două teme care ar avea dreptul la o dezbatere echilibrată fiecare în parte şi nu un mixaj”, a adăugat deputatul PSD.

În același timp, deputata PSD Lia Olguța Vasilescu, purtător de cuvânt al partidului, l-a ironizat pe Iohannis (vezi aici), la fel și Florin Iordache.

Deputatul PSD Florin Iordache a susținut miercuri că referendumul este „o temă parazit” și că președintele Klaus Iohannis face campanie pentru PNL.
„Referendumul e o temă parazit, care nu are legătură cu alegerile europarlamentare. Președintele e în campanie și susține PNL. Pentru că PNL nu poate să își sustină propria campanie, o face președintele”, a declarat Florin Iordache.
Iordache l-a ironizat pe Iohannis, spunând că „după ce a gândit un an, mai gândește un an și poate până termină de gândit i se va încheia mandatul”.

 

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Ultimul referendum l-a organizat PSD ,dar caricatura alogena uita ,poate neintentionat la cat e de zaharisit!Dupa ce a furat de a rupt de prin muzeele pe unde a fost”muzeograf”
    la viata lui ,absolut inutila,de strain vandut strainatatii enumer:
    1.Daniel Barbu a fost printre inițiatorii legii speciale pentru Roșia Montană, care a declanșat proteste fără precedent în România față de mineritul cu cianuri. Protestatarii i-au cerut explicit demisia încă din septembrie, de la începutul mișcărilor de stradă. Ulterior, Ordinul Arhitecților din România și mai multe ONG-uri i-au cerut să plece din funcție, pentru că ar fi pierdut un studiu de evaluare a patrimoniului de la Roșia Montană
    2. A dirijat desființarea unor instituții culturale cu tradiție nationala nu doar pentru a face „economii” la buget, precum Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian”, Centrul Național al Dansului București și Centrul Național de Artă „Tinerimea Română.
    3. În luna decembrie 2013, la Craiova, a declarat că suma alocată programului național pentru prevenirea și tratarea HIV/SIDA este prea mare în comparație cu cea alocată programelor Ministerului pe care îl conduce. De asemenea, a sugerat că prin desființarea sau reducerea acelui program, s-ar putea organiza mai multe festivaluri :))
    Si pe panarama asta alogena il trimite grecul fanariot Tariceanu in Parlamentul UE!
    Cand crestem sobolani,sa nu avem pretentii sa nu ne-o roada!:)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.