Pentru tot ceea ce făcut în beneficiul Transilvaniei și Europei, Brukenthal merita cu asupra de măsură o recunoaștere (chiar dacă mult întîrziată) din partea concitadinilor săi sibieni. Vandalizarea statuii sale la scurt timp după inaugurare e un gest cu o conotație extremistă, probînd influența de lungă durată a ideologiei național-comuniste a epocii Ceaușescu. Nota biografică și-a propus să arate cîteva dintre contribuțiile memorabile ale lui Samuel von Brukenthal, remarcînd totodată poziția fostului guvernator al Transilvaniei în timpul răscoalei lui Horea. Rog cititorul să rețină faptul că astăzi – după două manipulări ale trecutului în beneficiul ideologiilor totalitare – e importantă rescrierea istoriilor regională și națională ținînd seama de continuități și discontinuități, de vocabularul și înțelegerea lucrurilor și oamenilor în contextul lor social-politic. În felul acesta, patrimoniul plural moștenit de România va avea ecoul așteptat în gîndurile și sentimentele noastre.
Format în mediul universitar german, la Halle şi Jena, studiind ştiinţele juridice şi politice, istoria universală şi istoria Transilvaniei (titularul catedrei era braşoveanul Martin Schmeizel, care în primele decenii ale secolului al XVIII-lea îndeplinise şi funcţia de consilier al curţii regale a Prusiei), filozofia şi teologia, Samuel von Brukenthal (1721-1803) a avut o mulţime de contacte cu Europa timpului său. S-a familiarizat cu bunele maniere franco-germane și a intrat în anturajul intelectual al iluminiștilor germani. Europa francofonă cîştiga teren, iar Aufklärung-ul protestant german se întîlnea cu misiunea culturală a lui Maupertius, D’Alambert, Diderot, Helvetius, La Mettrie, Voltaire.
Comunicarea cu lumea occidentală i-a fost încurajată de francmasonerie, la fel și mecanismul de înțelegere a noului curent de idei. În anii 1740-1750 el devine membru al filialei din Halle al lojei berlineze «Zu den drei Weltkugeln», mai tîrziu «maître député» al lojei din Halle «Aux trois clefs d’or». Viitorul guvernator al Transilvaniei, colecţionar și renumit promotor al artelor și științelor liberale e caracterizat de francmasonii din Berlin ca un «très digne et très respectable frère». La Sibiu, îndată după întoarcerea de la studii, comunitatea locală avea să-l aprecieze ca fiind un «von Wissenschaft und feiner Kultur glänzeuder junger Mann». Brukenthal a urcat în timp record toate treptele ierarhiei sociale şi politice pînă la aceea de guvernator al Transilvaniei (1777-1787). Avea să fie considerat ca una dintre cele mai importante personalităţi ale Imperiului habsburgic, fiind invitat în repetate ocazii la curtea de la Viena. Împărăteasa Maria Theresia l-a apreciat şi l-a susţinut în aplicarea proiectelor administrative și culturale. Activitatea lui politică a fost însoţită de studiul ştiinţelor, precum și de aceea de colecţionar de opere de artă, cărţi, monede, antichităţi, minerale.
Palatul Cavalerilor, construit în stilul barocului tîrziu a găzduit celebrul fond de carte și colecția de artă ale lui Brukenthal. Acestea reprezintă un enorm succes pentru viața intelectuală a Transilvaniei în secolul al XVIII-lea. Brukenthal a pus bazele ştiinţifice ale bibliotecii. Inaugurată cu un număr de 15 972 de volume, cu 76 de incunabule şi cu aproximativ 200 de manuscrise, biblioteca s-a îmbogăţit prin donaţii: a achiziţionat fondul de la Kapellenbibliothek, precum şi cîteva fonduri particulare ale unor personalităţi transilvănene. Cartea achiziţionată de Brukenthal, ca de altfel întreaga colecţie, a necesitat cheltuieli și o constantă preocupare pentru ceea ce era valoare în ordinea inițierii unei vieți artistice şi ştiinţifice europene în Transilvania. Înconjurat de un cerc de specialişti din care făceau parte, bibliotecari, librari şi bibliofili. Brukenthal era un mecena pentru artiştii şi oamenii de ştiinţă din Sibiu. Crease în oraș o atmosferă de entuziasm, o efervescenţă intelectuală pe care cancelarul Teleki de la Târgu Mureş o preţuia, o apreciau şi clericii, o parte din nobilimea transilvană, dar mai ales intelectualii conştienţi că în acest fel erau salvate şi conservate părţi însemnate din tezaurul de tradiţii ale Transilvaniei.
În acest cadru istoriografia locală și europeană a cunoscut o dezvoltare. Știinţele auxiliare, numismatica, heraldica, diplomatica, genealogia au dobândit valoare. Istoricii, mulţi încurajaţi de Brukenthal, au studiat nu doar trecutul propriei comunităţi, ci şi pe acela al românilor şi maghiarilor, adesea evidenţiindu-l pe baza izvoarelor și cunoştinţelor acumulate. De exemplu, referiri la istoria românilor există în operele lui Johann Filtsch, Daniel Filtsch, Johann Michael Soterius von Sachsenheim, Georg Hirling, Michael Conrad von Heydendorff ş.a. Însuşi Brukenthal, în petiţiile şi memoriile sale, face dovada apropierii de istorie și istoriografie. În Palatul de la Sibiu era o atmosferă intelectuală europeană, cărţile și tablourile colecționate dînd seama asupra conţinutului de idei luministe ce pătrunsese în mediile intelectuale cosmopolite din Transilvania. Literatura teologică predominantă în secolele anterioare cedase treptat locul ştiinţelor: geometrie, geologie, medicină, geografie, astronomie, microtehnologie, optică. Diversitatea limbilor vorbite a înlocuit limba latină. Fenomenul are legătură cu desfiinţarea cenzurii iezuite, dar mai ales cu politica de laicizare a statului instituită de împăratul Iosif al II-lea. În acei ani de sfîrşit de secol al XVIII-lea, intelectualii transilvăneni plănuiesc înfiinţarea Societăţii filosoficeşti şi a unei Sacietas philohistorum Transilvaniae cu scopul luminării poporului «cu învăţături din ştiinţele actuale din domeniul fizicii, geografiei şi din alte ştiinţe spre folosul economiei».
În biblioteca guvernatorului se citea, în chip informativ şi nu numai, puzderia de date concrete adunate de Samuel Köleseri în a sa Auraria Romano-Dacica (Cibinii/Sibiu, 1717), cartea lui Michael Schendo, Historico-Phisico Topographica Valachicae Austriae Subterraneae Descriptia (Alba-Carolinae/Ala-Iulia, 1720). Ziarele şi revistele epocii au descris evenimentele timpului, între ele şi pe acelea referitoare la răscoala lui Horea. Apariţia lui Supplex Libellus Valachorum – operă de referință a intelectualității române transilvane – a suscitat în anii de după 1791 vii comentarii între intelectualii saşi.
În cazul lui Samuel von Brukenthal, mai ales în perioada guvernării, interesele de ordin politic au jucat un rol important. În timpul răscoalei lui Horea, el arată un interes deosebit pentru istoria instituţională a regiunii, pentru clasele sociale, fiind nevoit periodic să prezinte curţii imperiale (sub forma unor acte de informare) condiţiile de viaţă ale ţărănimii, servitutea românilor, absenţa libertăţilor şi drepturilor lor comparativ cu ale celorlalte comunități din Transilvania. Presa și cărțile apărute după eveniment au descris lucrurile cum s-au priceput mai bine, documentarea și perspectiva fiind diferite de la caz la caz. Cert este că profunda nemulțumire a țăranilor români a fost îndreptățită, fiind rezultatul al absenței libertăților, al exploatării, al condiției de iobag. Cum a observat David Prodan – cel mai important istoric român al răscoalei lui Horea – Brukenthal cunoștea lungile «descrieri ale ţării» făcute de generalii sau înalţii demnitari imperiali. Cunoştinţele, cel puţin în faza implicării sale politice, erau orientate spre exercitarea atribuțiilor de subordonat al Casei imperiale.
Împăratul s-a arătat mereu îngrijorat de atitudinea conservatoare a “domnilor pămîntești”. A preferat să coopereze cu patriciatul săsesc de pe Fundus Regius (teritorul din sudul Transilvaniei locuit de sași începînd cu secolul al XIII-lea). Or, Brukenthal provenea din patriciatul săsesc și nu din nobilimea transilvană conservatoare care se împotrivise reformelor împăratului Iosif al II-lea. El reprezenta Casa imperială, cea care își propusese și reușise în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea să promoveze cele dintîi reforme modernizatoare gîndite mai ales în beneficiul segmentului social majoritar al țărănimii. Împiedicarea reformelor și a emancipării a condus la izbucnirea teribilei răscoale. Horea – cel care a declanșat răscoala și s-a aflat în centrul evenimentelor – era încredințat că dreptatea va veni de la împărat. Din mai multe povestiri ale timpului reiese dorința lui de a merge la Viena spre a-l întîlni și a-i vorbi împăratului (Adevăruri și falsuri (speculații) au circulat îndelung pe seama răsculaților și a conducătorilor lor, cf. D. Prodan, Răscoala lui Horea, vol. 2, p. 687). Intelectualii români implicați în răscoală au fost: doctorul Ioan Piuariu Molnar, secretarii episcopali Dimitrie Eustatievici și Dimitrie Iercovici, Popa Sava din Rășinari, vicarul Ioan Popovici din Hodol, protopopul Iosif Adamovici din Abrud, Ștefan Koszta de la Guvern, vicecomitele Zarandului Ladislau Pap, locotenentul Caliani (apud D. Prodan, Răscoala lui Horea, vol. 2, p. 706). Rolul lor a fost acela de a liniști populația răsculată. Cît privește pe Brukenthal, implicarea lui în eveniment a fost una similară cu a intelectualilor români, aceea de a găsi o soluție pașnică, de a calma “tirania nobililor” și a opri deciziile brutale ale militarilor.
Dincolo de tema strict politică, este imporgant de știut că cercul intelectual sibian patronat de guvernator avea multe informații de la cronicarii sași despre conştiinţa românească și despre interdependenţa economică și religioasă dintre Transilvania, Valahia şi Moldova. N-au fost ignorate nici cultura, nici biserica şi nici vechile obiceiuri. Dincolo de interesul strict al sașilor, informații de acest fel se regăsesc în abundenţa însemnărilor, în referinţele la fenomenul românesc. Nu numai că legăturile n-au fost şterse, dar ele s-au multiplicat în secolul al XVIII-lea. O demonstrează brașoveanul Johann Filstich. Cît despre Brukenthal, el cultivase dialogul cu mediile intelectuale româneşti. În anul 1779, marele Serdar Gheorghe Saul, cunoscut învăţat, european prin educaţie, e încîntat de primirea la Brukenthal: «Entre tous les vastes et très hereux États de la Majesté Impériale et Royale j’ai choisi par preference à mon égard ce séjour de la Transylvanie, dont le climat et une grande pârtie des moeurs ont quelque ressemblance avec ceux notre Valaquie et Moldavie». Chiar și atunci cînd orientările ideologice au tins spre o segregare comunitară, interferențele au continuat. Chiar şi cînd mărturiseau deschis şi apăsat apartenenţa politică ori identitatea cultural-lingvistică, elitele au rămas conştiente de eficienţa schimbului de idei. În pofida genezei ideilor identitare ale lumii moderne, istoria secolului al XIX-lea confirmă opțiunea pentru comunicare și bună coabitare, ambele încurajate de administrația Europei Centrale (cu deosebire pînă la compromisul din 1867, dar și după, cum arată unele istorii regionale, precum acelea ale Banatului și Bucovinei).
Sînt acestea cîteva argumente pentru care voi spune că Brukenthal a fost și a rămas un simbol al Transilvaniei și al Europei și că astăzi se cuvine recunoașterea lui nu numai de sibieni, dar și de toți cetățenii României. Ținînd seama de istoria locală recentă, presărată cu intoleranțele specifice <secolului extremelor>, Sibiul are un motiv în plus să rememoreze personalitatea unui eminent iluminist de talia lui Brukenthal. Cît despre națiunea română meritînd un loc respectat în Europa, va fi de dorit să rememoreze și să cultive toți intelectualii din amintita familie de spirite. (Pentru o perspectivă asupra istoriei intelectuale a zonei vezi Victor Neumann, The Temptation of Homo Europaeus. An Intellectual History of Central and Southeastern Europe, Scala Publishers, Londra, 2020).
A fost un rahat la fel de mare ca si autorul articolului