Monica Hunyadi, cea cu al cărei portret George Simion și-a făcut apariția la moțiunea de cenzură, este una dintre persoanele care apar în zborurile de lux organizate de compania Nordis, zboruri în care s-au aflat Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu, potrivit G4Media.
De-a lungul timpului, ea a fost numită în consiliile de administrație ale unor companii de stat, cu toate că nu avea niciun fel de experiență relevantă în domeniile respective.
Monica Hunyadi a absolvit Colegiul Național I.C. Brătianu din Hațeg în 2009. A urmat apoi cursurile Facultății de Științele Comunicării la Universitatea de Vest din Arad (2011–2015). Tot aici a urmat și un master în comunicare managerială și resurse umane. Ea este acționar al firmei Hunymoo, care operează un coafor în Ilfov, cu o cifră de afaceri de 226.000 de lei în 2021 și aproximativ 4.000 de lei în 2024.
Monica Hunyadi, zero experiență relevantă
Conform G4Media, prima numire a avut loc în 2022. Atunci ea a devenit membră în Consiliul de Administrație al companiei de stat Electrificare C.F.R. SA. Unicul acționar al companiei de stat este COMPANIA NAȚIONALĂ DE CAI FERATE „CFR” SA, o altă companie de stat, iar numirea lui Hunyadi în consiliul de administrație a fost făcută de acționarul unic, adică de CFR SA.
Electrificare C.F.R. SA este o companie strategică ce furnizează energie electrică pentru operatori de transport feroviar, administratori de infrastructură feroviară publică, deținători de infrastructură feroviară privată și companii feroviare.
A doua numire a avut loc în iunie 2024, când, prin ordin al ministrului Transporturilor. Hunyadi a devenit Membru în consiliul de conducere la Autoritatea de Siguranță Feroviară Română (ASFR). E vorba despre o altă instituție strategică – autoritatea naţională de siguranţă şi de licenţiere pentru transportul feroviar şi cu metroul în conformitate.
Monica Hunyadi a fost numită în funcție prin ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1552 din 27 iunie 2024. La acel moment, ministru al Transporturilor era Sorin Grindeanu (PSD). Ordinul este secret, el nu a fost publicat nici în Monitorul Oficial, nici pe site-ul Ministerului Transporturilor și nici pe site-ul Autorității de Siguranță Feroviară Română.
A treia firmă în a cărei conducere a fost numită Monica Hunyadi este Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ), implicată în scandalul apei din Prahova. ESZ SA e o companie de stat al cărei unic acționar este o altă instituție de stat, ADMINISTRATIA NATIONALA APELE ROMANE, din subordinea Ministerului Mediului.
Monica Hunyadi a fost angajată în compania de apă ESZ SA ca manager.
Într-un comunicat remis presei pe 2 decembrie, compania susține că Monica Hunyadi nu mai lucrează la ESZ SA.
pacat!
O fi tanara, fara essperientza, dar e dama bine si mai este si urmasa lui Iancu si Matei. Si eu as fi protejat-o daca as fi fost mai june. Macar asa din motive istorice.