Liberalii ar vrea ca instalarea în fruntea Guvernului a liderului PSD să aibă loc abia în toamnă și nu în luna mai cum este prevăzut în protocol, s-a vehiculat marți. Marcel Ciolacu respinge acest scenariu.
Preşedintele PSD a declarat că protocolul încheiat de actuala coaliţie în privința rotativei va fi respectat.
„În primul rând, eu nu răspund la ceva neoficial. PSD împreună cu PNL are un acord politic pe care îl respectăm şi îl punem în aplicare. Cred că, după 30 de ani, au ajuns şi politicienii la o maturitate politică să îşi respecte anumite acorduri. Este exclus. Păi altfel nu mai facem rotativă. Nu suntem nici la talcioc, nu e nici tocmeală. Eu am avut discuţia aceasta cu domnul premier să avem o abordare responsabilă asupra funcţionării Guvernului şi Parlamentului”, a declarat Marcel Ciolacu,
Ciolacu a fost întrebat dacă îi este teamă de posibilitatea ca preşedintele Klaus Iohannis să nu îl nominalizeze premier la rotaţia guvernamentală ce urmează să aibă loc în luna mai.
„În primul rând, e o temă falsă ce se întâmplă în acest moment şi v-o spun cu tot respectul şi cu toată dragostea. Nu există această temă pentru români. Această temă se vehiculează în lipsa altor teme sau altor răspunsuri ale oamenilor politici. Nu există această temă. Cineva să nu facă propunerea… (…) Haideţi să ieşim din această zonă de speculaţii. Protocolul va fi respectat. (…) PSD va respecta protocolul”, a afirmat liderul social-democraţilor, la Palatul Parlamentului.
Marcel Ciolacu a menţionat că nu a fost o discuţie în coaliţie despre posibilitatea ca PNL să preia Ministerul Apărării după rotaţia premierilor.
„Nu am avut această discuţie. În acest moment, vă spun cu toată responsabilitatea, nu a existat această discuţie şi, mai mult decât atât, domnul Angel Tîlvăr, după cum am văzut, îşi face treaba foarte bine”, a completat el.
La rândul său, Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a transmis marţi că PSD nu are nicio emoţie cu privire la rotaţia guvernamentală şi la desemnarea lui Marcel Ciolacu ca premier, el arătând că cine va băga beţe în roate va răspunde în mod cert atât politic, cât şi electoral.
”Ultima obsesie născută în spaţiul public – dacă se va face sau nu rotaţia – riscă să alimenteze o falsă percepţie a unei viitoare crize politice. Iar românii şi mediul de afaceri nu au nevoie de o grijă în plus. Eu sper că astăzi nu există oameni politici care doresc ca România să se întoarcă la harababura de dinainte de intrarea PSD la guvernare. E păcat să intoxicăm cetăţenii cu discuţii fără substanţă, în condiţiile în care există un protocol clar asumat”, afirmă secretarul general al PSD.
Paul Stănescu continuă: ”Nu avem nicio emoţie cu privire la rotaţia guvernamentală şi la desemnarea lui Marcel Ciolacu ca premier”.
”Acest protocol şi respectarea lui au asigurat o guvernare bună, până acum, protecţie pentru persoanele vulnerabile şi stabilitate economică pentru mediul de afaceri. Eu cred că preşedintele Klaus Iohannis nu va intra într-un joc iresponsabil, în acest context regional şi internaţional instabil. România este văzută acum ca un pilon de stabilitate regională, când toţi vecinii noştri au probleme mari: în Ucraina este război, în Republica Moldova premierul şi-a dat demisia, Bulgaria nu are guvern de câteva luni deja, Serbia este pe punctul de a intra într-un nou conflict în Kosovo, iar Ungaria face un joc dublu în cadrul UE. Un blocaj politic la Bucureşti ar însemna scufundarea întregii regiuni în haos, numai bun pentru forţele antidemocratice care stau la pândă”, scrie Stănescu.
Secretarul general al PSD anunţă că PSD lucrează la un program de guvernare optimizat, bazat pe ce a mers bine în ultimul an, dar şi pe corectarea unor erori, şi cel mai important este faptul că avem destulă treabă până la rotaţie, care se va întâmpla abia peste câteva luni bune.
”Sunt convins că Partidul Naţional Liberal este conştient de beneficiile politice ale parteneriatului cu Partidul Social Democrat. Noi avem intenţia şi voinţa de a asigura României o guvernare stabilă cel puţin pe termen mediu. Şi cred că, în ciuda unor probleme, fie legate de anumiţi miniştri, fie de unele programe guvernamentale, pe care putem să le tranşăm în coaliţie, ca şi până acum, vom merge mai departe. Trebuie să ne concentrăm acum pe priorităţile pe termen scurt, care sunt legate de PNRR şi de cererile de plată numărul 2 şi 3 şi, evident, de îndeplinirea integrală a ţintelor şi jaloanelor. Cred că despre asta trebuie să discutăm mai mult, nu despre rotaţie, care este clar reglementată într-un acord politic. Cine va băga beţe în roate va răspunde în mod cert atât politic, cât şi electoral”, mai spune Stănescu în comunicat.
se roteste FSN ul, in jurul UDMR ului, mare branza. O sa vina premier, unul care pana la 36 de ani, nu a avut carte de munca!!!
Nu, ca ailalti ar fi mai breji!
Asa va fi ,iar pina in toamna Ciolacu marele revolutioner se va alatura de Sica Mandolina . Va mai mieuna pe la tembelizor cite ceva pina se va asterne praful uitarii si peste el. Le-a tras-o klAnuSS si le va mai trage una. Nu vor putea sa-l dea jos nici cu referendum si nici alegeri anticipate nu vor fi. Cu Constitutia l-a jucat pe „rivulutioner”.Deci asta da mostra de analfabet functional. Scrie Ciolacu pe ea .??????
Sa nu uitam ca acum , cca. 2 ani, dl Presedinte a declarat ferm si ritos , ca el nu va numi niciodata un p-ministru din partea PSD! Asa ca dl. Ciolacu , risca sa ramana fara ciolan , daca dl Iohannis se va tine de cuvant! Sa vezi circ atunci, cu tipete , racnete , acuze si amenintari cu „anticipatele”! Ajuta-le Doamne! Poate scapam si de PSD si de PNL!
Lu Ciolanu, trebuie sa-i punem o bulina rosie pe el
Unde se vorbeste toata ziua asta ? La tv USR-UM0024, adica la aia care nici opozitie nu pot face. Si voi o ardeti ca securimea conduce, hahaha. Bre, o colonie este condusa de un guvernator, deci, se intampla doar ce zice suotul duamnei Carmen !
Suntem scârbiți de toată jungla politică și de supremu vostru ce v-adună şi vă mână, Dulapul.
Joacă Ciolace, joacă, că ți se cântă din alăută:
Iaca, uite-uite-aşa,
Nu te da şi nu te da,
Nu te da, nu te lăsa!
Iiiiihaaaaaa!
Dacă e sa vedem partea plină a păhăruțului de pelin, este ca ne-am învățat a nu pune preț pe vorba voastră, facem bancuri cu voi, şi râdem pe săturate… râd şi copii de voi, c-ați ajuns fătălăii mapamondului şi n-aveți nimică nici în dovleci şi nici în izmene, ca să vă potriviți cu „boletinele” şi cu genu… Io cred că nici fătălăi nu sunteți, ci mai degrabă, capre…
Babuta Alinuta-Salteluta este provizoriu sefa la senat (a doua persoana in stat !!!), deci, e interesata ca-Ciuca al vostru sa ramana pe post de premier, sa nu-i ia ei functia. Din seria: ce face maimuta cand se plicti ?
Marcele, o sa-ti spuna tovarsii Papagalul Rosu
Evident că, premier va fi un psd-ist, ori Grindeanu, ori Tudose. De ce? Fiindcă cei doi s-au opus lui Dragnea pe când Ciolacul trăgea la rame in barca lui Dragnea. Degeaba și-a tras papion și barba Ciolanu sa arate a occidental, Johannis nu-l va numi premier. Ce poți face azi, nu lăsa pe mâine ci pe poimâine că poate nu mai e nevoie! Ciolanu știa de la început că nu va ajunge premier! Jos PSD! Sus PNL de la 16% la 10%. Ce jigodii care nu au nicio tangenta cu interesul României! Votez AUR, o varianta la hienele de astăzi!
Ha ha ha blondule.Ce teapa ai sa tragi cu pdl-pnl-udmr.Ce bine-mi pare ca vei lua tepusa !
„Nu suntem la talcioc”
-jagardea jegoasa,
cauta-te pa plaman de buba neagra!
Auzi la ei rotativa, de parca ar fi la ruleta .Pai mai talcioc de cit este in parlament, nu cred ca exista in alta parte .A spus foarte bine cineva aici pe forum ,singura rotativa care s-ar potrivii pt. aceste doua partide ar fi, Poarta Alba – Jilava.
Ciolane , dacă UE vrea contributivitate pentru ,,pomenile speciale “ , cu alte cuvinte desființarea acestor ,,șpăgi”denumite ,,pensii speciale “ pentru bunele servicii aduse regimului spre a exista , nu vedem bine FSN- ul , care va dispare in secunda doi . Crezi ca la ,,studiile “ tale ,,extrauniversitare “ mai esti util intr- o Românie care scapa de comunismul asiatic rus mascat si se deschide real Europei ?
Decat agentii lui Sorosh.
Ciolacule ti s-a vanturat jumara pe la nas si atat.Ti s-a vanturat si ai sa ramai cu cursul balelor,n-ai sa vezi nimic.
Generalul doctor în științe a fost pus premier la îndicațiile/ordinele precise ale gen. Lloid Austin. Pentru Ciolacu cine a dat indicația/ordinul? Portarul echipei de fotbal din comuna natală a lui Ciolacu? Are grade tovarășul Ciolacu? Poate să se bată cu rușii? Dacă n-are nici grade și nici măCiucă în dotare, pa puiu!
Rotativa? Joi …, buzau te-ai lins pe bot.
Barosane,
N-ai pe nimeni în familie să-ți ghicească daca ajungi premier ?
Sau, dacă e nevoie, vrăjitoare care să-ți desfacă eventuale vrăji / vrăjeli peneliste ?
Parazitul Globalist Iohannis – Klaus Werner Iohannis – nu are nimic Impotriva Blonzilor astfel ca Bulibasa Ciolacu Marcel va fi Acceptat ca Presedinte (de Partid) dupa Rotativa.
BOBORU O CERE !
Hahaha!
Gorghiu, „aleasa veșnic pe orice funcție”: ” coaliție, coaliție agreată, dar premierul îl dă președintele, iar el îl va desemna tot de la pnl, că poate, zice…”
Păi da, poate!
Dacă se poate o rotativă cu DOAR PNL la guvernare, că poate, hahaha!
Dle președinte, vreți să faceți psd -ul mic?
Să nu îl NUMIȚI PE CIOLACUL NICIUNDE!
Votanții lui, pentru așa batjocură mâncată, se vor îndepărta și mai mult de psd, partidul netrebnic care le înșală votul de fiecare dată.
Faceți -i mici în sondaje, că asta va fi efectul: de scârbă…!
Așa că:
Pre -seee- diiin- teee-leee face ce e ” mai bine pentru țară”!
Adică face ca PSD să dispară!
Hahaha!
Bravoii, așa le trebuie la partidele politice, să știe că nu există, sunt DEGEABA ca entități juridico-politice.
Asta s-o crezi tu…vine coada de matură și declară stare de urgență!…atunci ce mai faci?…deja se aude că rotativa se amână pentru la toamnă!…chipurile e război în Ukraina…
I-a fugit somnul!
Rotativa Jilava -Poarta Albă trebuie pusă urgent în practică !