Premierul Marcel Ciolacu a răspuns, într-o conferință de presă, acuzațiilor potrivit cărora declarațiile sale și ale ministrului Finanțelor, Marcel Boloş, legate de Roșia Montana ar fi influențat bursa în acționarilor companiei canadiene Gabriel Resources.
„Eu mă bucur ca și prim-ministru că nu las o datorie copiilor noștri. Că am avut capacitatea administrativă de a câștiga un proces. Cei cu acuzațiile, care au lăsat datorii de 200 de miliarde pe care le plătim noi toți, eu nu le pot răspunde decât că cred că au o problemă în altă parte. Deja vorbesc de patologie. Deci într-o zi istorică a României, unde avocați angajați de Guvernul României au reușit să întoarcă un proces aproape pierdut, eu să răspund la acuzații de ce nu las României datorii? Unora care au făcut datorii de 200 mld României? Mi se pare că nu trăim pe aceeași lume. Ce bursă?
Eu ca și prim-ministru, de câte ori am avut intervenții pe acest proces, am spus că românii vor cunoaște adevărul. Nu am dat nicio informație, niciun document din Guvern, nu am dat nicio motivare care să influențeze acest proces. Am spus foarte clar că toate documentele vor fi puse la dispoziția presei în momentul în care se finalizează procesul. Despre ce vorbim? Despre ce bursă? Ce, eu joc la bursă? Poate dânșii, știți bine că joacă la bursă. Dar problema este că ei s-au jucat cu banii României. Cum adică, eu sunt acuzat că de ce am câștigat procesul? Chiar nu le e rușine?”, a spus Marcel Ciolacu, vizibil enervat de întrebările pe acest subiect.
Toți usericii,urmași ai vechilor securicilor,au simțit în urină și sunt siguri că Ciolacu a manipulat bursa canadiana a câștigat meleoane ! Dar la final a pierdut totul România câștigând procesul la Curtea arbitrală ! Bine că nu îi interesează cate meleoane au câștigat din PNRR,prin consultanță, Ghinea, Pâslaru. Sau cate milioane a câștigat Drula când a fost ministru, timp în care și-a triplat averea ! Sau cat a câștigat Năsui la Ministerul Economiei,manipulând ajutoarelor cuvenite pentru reducerea pierderilor provenite din pandemie ! Toți sponsorii USR au primit ajutoare grase ! Cate meleoane a ciordelit sau primit Vlăduț și manichiurista de pe urma vaccinurile contra Covid ! ETC !