
Dintotdeauna, a existat acest imens semn de întrebare referitor la corectitudinea meciurilor care se joacă la noi în țară. Numeroase partide, începând de la nivel de SuperLigă și mergând, mai ales, în ligile inferioare, au reprezentat motiv de suspiciune, inclusiv pentru presă.
Fostul internațional român, actualmente acționar la Farul Constanța, Ciprian Marica, s-a decis să declanșeze un serios semnal de alarmă în această direcție, în opinia sa existând multe blaturi, adică meciuri aranjate, dar FRF închide ochii și practic încurajează astfel aceste practici neloiale.
„Mi se pare suspicios ce este la Liga a 2-a. Multe jocuri care se petrec acolo… Acolo mi se pare suspicios și mi se pare că Federația trece pasiv, nonșalant ca și cum nu se întâmplă nimic. (Sunt Blaturi în Liga a 2-a?) Da! Mă uit la meciuri. Nu vreau să dau nume, nu vreau… dar sunt informații pe care le am eu și cu siguranță le au și cei de acolo, din Federație, și nu iau nicio atitudine, nicio decizie!
Vin și îmi spun oamenii: «Vezi că așa se joacă meciul ăsta, ăsta va fi rezultatul, așa va decurge…». Deci știu eu, care nu sunt implicat direct, și cei de la FRF nu?! Din punctul ăsta de vedere, este o problemă serioasă la care Federația se uită pasiv și nu cred că lucrul ăsta e întâmplător. Ca s-o spun pe șleau: nu cred că se întâmplă fără ca Federația să aibă cunoștințe. Știu, dar nu intervin, pentru că le convine”.
„Trebuie să se dorească o soluție. Atât timp cât unii beneficiază de lucrurile astea și le convin, nu vor să scape de ele. Așa că întrebarea are sens, dar nu pentru mine, ci pentru cei de la butoane, care pot decide. Se pot face lucruri, cu siguranță, însă nu se dorește. Comisia de Integritate n-are nicio valoare!” – a declarat Marica la podcastul GSP 2+1.
Sportul oamenilor inteligenți este o înşelăciune??? Şi noi care credeam că burlanul securist, oierul puşcăriaş şi samsarul de mobilă sifonar la Secu erau oameni de încredere!