Ciutacu, în extaz: L-a decorat Teodosie

Victor Ciutacu, realizator România TV, a anunțat că a fost decorat de Arhiepiscopia Tomisului, condusă de ÎPS Teodosie.

De (C.C.)
Ciutacu, în extaz: L-a decorat Teodosie

Victor Ciutacu, realizator România TV, a anunțat că a fost decorat de Arhiepiscopia Tomisului, condusă de ÎPS Teodosie.

Victor Ciutacu, realizator România TV, a anunțat că a fost decorat de Arhiepiscopia Tomisului, condusă de ÎPS Teodosie, cunoscut adversar al măsurilor pentru combaterea pandemiei.

„Vestea sfârșitului de an pentru mine a fost că Arhiepiscopia Tomisului m-a distins cu Crucea Dobrogei.

Și m-a bucurat și mai tare faptul că am aflat-o nu din vreun comunicat de presă impersonal, ci direct la ÎPS Teodosie. Care a avut delicatețea să mă caute pe 31 decembrie (până m-a găsit și a durat ceva) să mă anunțe personal.

Nu-s defel familiarizat cu rânduielile bisericești, dar înțeleg că e cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Tomisului (dacă greșesc, să mă corecteze Eugen Tănăsescu) și că o voi primi pentru sprijinul pe care eu (născut evreu, botezat ortodox) l-am acordat ortodoxiei în cel de-al doilea an al pandemiei.

Scriu și aici, în rezumat, ce i-am spus și înaltului ierarh. Dincolo de obișnuitele politețuri de complezență, sunt realmente impresionat și onorat. Și voi face tot ce-mi stă în putință să ajung cât mai curând la Constanța să-mi ridic distincția…”, a scris Victor Ciutacu pe pagina sa de Facebook.

Foto: romaniatv.net

Distribuie articolul pe:

29 comentarii

  1. Ciutakhu! Poate primește una și la CARANSEBEȘ că ăștia sunt cu diplomele mai ceva examenele de capacitate unde vicarul POPA TACHE de la PIATRA MÂZGĂLITĂ taie și spânzură (un corupt mizerabil pt cei care nu îl cunosc deja!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.