Clotilde Armand, reclamată la Parchet de către ANI

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, s-a aflat în conflict de interese administrativ şi incompatibilitate, fiind sesizat şi Parchetul General în legătură cu săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Potrivit unui comunicat al ANI, Clotilde Armand s-a aflat în conflict de interese, deoarece în exercitarea atribuţiilor de primar a semnat dispoziţiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, finanţat din fonduri europene şi care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Cele 5 dispoziţii semnate reprezintă numirea în funcţia de manager de proiect, precum şi majorarea indemnizaţiei lunare, cu până la 30%.

De asemenea, Clotilde Armand s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 18 februarie 2022, data dispoziţiei privind numirea managerului de proiect al proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de primar al Sectorului 1 şi funcţia remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.

În acest caz, Agenţia Naţională de Integritate menționează că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Clotilde Armand a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul penal întrucât, în exercitarea atribuţiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat cinci dispoziţii care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.

În plus, ANI a sesizat prefectul municipiului Bucureşti cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice, respectiv a dispoziţiei de numire în funcţia de manager de proiect şi a celor 4 dispoziţii prin care au fost suplimentate veniturile, atribuţii conferite de prevederile art. 252, alin. (1), lit. c) din Codul Administrativ, acte materiale pentru care au fost reţinute aspecte şi indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, al conflictelor de interese în materie administrativă şi a legislaţiei în materie penală.

Prima reacție a lui Armand

Clotilde Armand transmite că va pune la dispoziţie toate documentele solicitate de către Parchet şi prefect, dar adaugă că autorităţile competente ar fi confirmat că numirea sa în funcţia de manager al unui proiect cu fonduri UE a fost corectă.

„Gata! M-au prins… Glumesc. Nu aveau ce.
Am citit astăzi comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea în cazul proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟.
Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili. Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect. Știți, nu facem nimic de capul nostru.
De asemenea, în cadrul lucrării ce face obiectul comunicatului am răspuns de fiecare data solicitărilor ANI și am depus un punct de vedere însoțit de documente justificative care arată legalitatea activităților pe care le-am desfășurat în calitate de primar al Sectorului 1 București. N-am primit nici un răspuns și mi-a fost refuzat de mai multe ori accesul la dosar.
Legea spune asta:
– art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003:
„nu se afla in situatie de incompatibilitate, in sensul prevederilor alin. (2), functionarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finantat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum si din imprumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].”
Și asta:
art. 16 din Legea nr. 153/2017:
– „(2) Indemnizatiile lunare ale presedintilor si vicepresedintilor consiliilor judetene si primarilor si viceprimarilor unitatilor administrativ-teritoriale care implementeaza proiecte finantate din fonduri europene nerambursabile se majoreaza cu pana la 25%.”
PS:
Mă bucur că autoritățile sunt vigilente și că își fac treaba. Știam că unul dintre membrii PNL Sector 1 a făcut plângerea la ANI, într-o încercare disperată de hărțuire a mea. Nu avem nicio problemă ca Parchetul și Prefectul să verifice actele și le vom pune la dispoziție toate documentele pe care le vor solicita. Să vedeți acum cum intră în vrie aparatul de manipulare al PSD PNL și să țipe. Nu-i nimic. Mergem după ei”, a scris Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook după anunțul ANI.

 

Într-o a doua reacție după anunțul ANI, Clotilde Armand afirmă că depune plângere penală împotriva inspectorului agenției de integritate, dar recunoaște indirect că s-a autonumit manager de proiect și a primit bani.

 

Acum că festivalul manipulării PSD și PNL al opiniei publice a început (din nou) o să vin cu câteva precizări. Vor mai urma și altele pe parcurs fiindcă puțină lume știe despre ce este vorba în sesizarea făcută de un membru PNL la ANI.

Așadar:
Pentru că este destul de tehnic subiectul am să încerc să-l descifrez cât mai simplu de înțeles. Sesizarea făcută de PNL împotriva mea spune așa: primarul sectorului 1 s-a numit manager de proiect și a încasat 3500 euro în 5 luni. Adică eu (primarul) n-am voie să fiu manager de proiect fiindcă m-am numit singură și mi-am semnat singură dispozițiile de numire. Nimic mai fals.
1. Însemnă că toți primarii din România care își semnează lunar pontajul sau care își măresc indemnizația sunt în conflict de interese;
2. Toate dispozițiile semnate de mine sunt verificate dacă sunt legale și ajung la prefect. Prefectul a spus că sunt legale;
3. Toate actele administrative trebuie să îndeplinească o serie de avize ale departamentelor: juridic, economic, resurse umane etc. Toate aceste avize și semnături sunt pe toate dispozițiile sesizate de ANI;
4. Reprezentanții ministerului responsabil pentru proiectului sesizat de ANI spun într-un răspuns că eu sunt eligibilă (chiar dacă sunt primar).
Obiectivul principal al proiectului făcut în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție este creşterea gradului de implementare a măsurilor referitoare la prevenirea corupţiei prin îmbunătăţirea, consolidarea şi dezvoltarea capacităţii administrative a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.
Ce înseamnă acest lucru:
– Realizăm procedura operațională privind managementul riscurilor de corupție și stabilirea măsurilor preventive anticorupție din cadrul Primăriei Sectorului 1.
– Realizăm și implementăm un Registrul riscurilor de coruptie în cadrul administrației locale.
– 60 de angajați din cadrul Primăria Sectorului 1 vor beneficia de cursuri de instruire în domeniul prevenirii corupției, transparenței, eticii și integrității.
– Campanie de conștientizare privind riscul expunerii la faptele de corupție, promovată atât în rândul cetățenilor cât și al personalului din administrația publică locală.
Pentru toate astea am fost remunerată cu 3500 euro timp de 5 luni.
Cu alte cuvinte, un membru PNL a sesizat ANI fiindcă vreau să nu se mai ia șpagă în Primăria Sectorului 1. Iar ANI îmi refuză accesul la dosar cu toate că l-am solicitat de mai multe ori. Iar conducerea PSD și PNL îmi solicită demisia acum pentru că nu mai pot fura în liniște la primăria noastră. Sincronizare perfectă.
La fel ca în cazul Curtii de Conturi – care după ce au venit de vreo 3 ori la noi în control într-un an de zile n-a găsit nimic ilegal deși au ieșit să comunice public înainte să ne prezinte procesul verbal. Și uite așa folosim anumite instituții pe post de măciucă să lovim în cei incomozi politic. Însă nu-i nimic. Mergem mai departe. Depun plângere penală împotriva inspectorului ANI care a refuzat sistematic accesul la dosar. Așa, pentru că nu e nimeni mai presus de lege, a scris Armand pe pagina sa de Facebook
Recomanda [votes_up id=648421]
Marieta Visan 268 Articole
Autor

39 de Comentarii

  1. au vazut ca poporul s-a desteptat, ia sa incerce cu ANI!
    Caa, in tara unde vinzi apa chioara pe post de medicament este posibil orice!
    O tona de gunoi costa cam 30E.
    O tona de piatra concasata 5E.
    Rentabila afacere, nuu?

  2. Toate diamantele, parca era o manea ?! Toti vin doar la furat, trebuie ca lumea asta e proasta rau, daca isi inchipuie ca politicienii vin sa faca bine cuiva ! Si Plavanul din Sibiu era mare proprietar …. din parinti care au fost…..??? Radeam de meseria Balbaitului, bratara de aur cizmaria asta !

  3. CA LA RUMÂNI LA NIME.BUCUREȘTENII MERITĂ CE AU.PUNCT.DAR NICI EI NU ȘTIU CE VOR.ACUMA DACĂ NU M AI SPONSORIZEAZĂ NIMENI MITINGURILE TOTU E .,OK.BRAVO LOR,BUCUREȘTENILOR,AU CE SI OR DORIT ???

  4. @De la Nistru pân’ la Tisa
    -aia de la Sibiu
    pentru avizul „NR. 1784” pentru
    amplasarea lu Bucan-thaler
    NU ARE SCAPARE!

  5. Deci nimic nu a făcut madama ,dacă era un roman ere deja la beciul bogaților.Vai mama noastră de servitori ,suntem batjocoriți pe fata și unii de aici o apară, suntem caz de Balaceanca!

  6. Nu va pati nimic precum nu a patit nici pentru furtul de voturi javra asta este protejata total! Altul in locul ei era de mult condamnat la ani grei!

  7. Mai lasati vrajeala! Cuconita nu va pati nimic a are protectie înaltă. Asa ca, vorbim ca sa vb.discutii…

  8. … pe care Franta nu putea sa-i mai incapa, Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamint si apa … He he ! Pamint, de o sa avem in curind in loc de judete, departamente franceze, si apa, doar daca ne gindim la gruparea de tilhari de la Apanova … Ia sa sape ANi si procurorii ceva mai adinc, sa vedem cum sacii cu care s-au furat voturi au avut si o a doua intrebuintare, ca sa se fure bani ! Mai crede cineva ca din Franta, Italia, UK, etc a venit in colonia Romania Maica Tereza, ca „sa ne salveze” ? Nu, taica, toti rechinii si hienele, simtind mirosul singelui, au sosit in „”Gradina Maicii Domnului” pentru a fura mere din pomi !

  9. 19 mii lei, prosteala.
    La S1 vorbim de mld de euro. Atentie cu imobiliarele. Usereii sunt in limba. Astia urla ca primarii fura un camion de pietris sau asfalt iar ei fura milioane de euro prin consultanta cu ongeurile lor.

  10. Stie că o protejează ambasada Franței și își permite să glumească. Dacă nu a pățit nimic din jaful cu sacii de voturi filmări la vedere, de prezența ei în sala cu sala cu saci în care se căutau procesele verbale, atunci pentru incompatibilitate va fi ca la președintele Iohannis ce care a incriminat-o va ajunge la închisoare. Sau și mai și la altă etnică germană, primărița Sibiului unde era mai multe hotărâri judecătorești de incompatibilitate, plus declarația (trafic de influență cât Everestul) că l-a sunat la Bruxelles pe domnul Iohannis, unde era cică pentru țară, și acesta a liniștit-o că la următoarea instanță sibiană “sunt judecâtori cu experiență” și se rezolvă. Și s-a rezolvat e primar pe viață. La procurorul “Negulescu Potocală s-au găsit tot judecători cu experiență. Se va găsi un complet de judecată și pentru guadelupeza Clotilde Armand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.