Televiziunea controlată de Sebastian Ghiţă nu poate emite din studiourile de la Casa Presei Libere, aceasta nefiind autorizată de CNA, potrivit hotărârii Consiliului luate în cadrul şedinţei de marţi.
„Decizia de autorizare se acordă de Consiliu în termen de 30 de zile de la data obţinerii de către titularul de licenţă audiovizuală a documentului de autorizare corespunzător, emis de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii”, potrivit Legii audiovizualului.
De asemenea, CNA a sancţionat RTV cu o amendă de 20.000 de lei, pentru că transmite din studiouri fără autorizaţie şi cu o grilă încă neaprobată.
Duminică seară, Realitatea Media a informat CNA cu privire la mutarea Realitatea TV în noul sediu, cerând reautorizarea pe noua adresă. Potrivit legislaţiei audiovizualului, Realitatea Media ar fi trebuit să informeze însă şi să primească acordul CNA înainte de a începe emisia din noul sediu.
Marţi, CNA a votat însă reautorizarea noilor studiouri ale Realitatea TV din clădirea Wilbrook, postul intrând astfel în legalitate.