Coca-Cola Hellenic, în cădere. Moody’s a retrogradat ratingul companiei

Moody’s a retrogradat de la „A3” la „Baa1” ratingul îmbuteliatorului elen Coca-Cola Hellenic (CCH), al doilea producător de băuturi Coca Cola din afara SUA, iar perspectiva rămâne negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. „Acţiunea de astăzi a fost determinată de slăbirea profilului de creditare al Coca-Cola Hellenic şi al estimărilor noastre […]

De cotidianul.ro - Autor

Moody’s a retrogradat de la „A3” la „Baa1” ratingul îmbuteliatorului elen Coca-Cola Hellenic (CCH), al doilea producător de băuturi Coca Cola din afara SUA, iar perspectiva rămâne negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. „Acţiunea de astăzi a fost determinată de slăbirea profilului de creditare al Coca-Cola Hellenic şi al estimărilor noastre […]

Moody’s a retrogradat de la „A3” la „Baa1” ratingul îmbuteliatorului elen Coca-Cola Hellenic (CCH), al doilea producător de băuturi Coca Cola din afara SUA, iar perspectiva rămâne negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

„Acţiunea de astăzi a fost determinată de slăbirea profilului de creditare al Coca-Cola Hellenic şi al estimărilor noastre că actualul mediu macroeconomic şi perspectiva consumului în Europa va rămâne sub presiune în următoarele trimestre”, a declarat analistul Moody’s, Yasmina Serghini-Douvin, potrivit Agerpres.

Declinul vânzărilor pe multe din pieţele europene ale Coca-Cola Hellenic a dus la o profitabilitate mai scăzută şi un profil de creditare care a poziţionat compania sub competitorii săi, apreciază Moody’s.

Agenţia este îngrijorată de potenţialele repercusiuni în urma turbulenţelor din Grecia, unde se află sediul Coca-Cola Hellenic, mai ales dacă Grecia ar părăsi zona euro , şi de impactul acestei evoluţii asupra calităţii creditelor Coca-Cola Hellenic.

Agenţia avertizează că Coca-Cola Hellenic are o expunere mai ridicată la sudul Europei decât alte companii importante de îmbuteliere, ceea ce face grupul din Grecia mai vulnerabil la aceste economii slăbite, afectând profitabilitatea Coca-Cola Hellenic.

Anul trecut Moody’s a anunţat că ratingul Coca-Cola Hellenic nu va fi afectat de scăderea credibilităţii Greciei.

În februarie, Coca-Cola Hellenic a anunţat că va opri producţia la două din cele cinci facilităţi pe care le are în Grecia, în cadrul unui program de reducere a costurilor pentru a face faţă recesiunii prelungite din Grecia.

Anul trecut profitul net al Coca-Cola Hellenic a scăzut cu 27% până la 330 milioane euro , în timp ce volumul vânzărilor a scăzut cu un 1% până la două miliarde de navete.

Coca-Cola HBC, al doilea mare îmbuteliator de produse Coca-Cola la nivel mondial, deţine în Romania patru fabrici, la Iaşi, Timişoara, Ploieşti şi Vatra Dornei, după ce a închis unitatea de producţie de la Oradea, pentru eficientizarea activităţii.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.