Potrivit unui comunicat remis presei, noul Cod a fost actualizat și adaptat în concordanță cu standardele europene.
Documentul ține cont de prevederile legislative actuale și evoluția medicinei, pentru a răspunde noilor provocări din practica medicală, dar și pentru a consolida respectul pentru pacienți, respectul pentru medici și încrederea publică în profesia medicală, informează Colegiul Medicilor, citat de News.ro.
Documentul care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2016, interzice promovarea de informaţii pseudoştiinţifice, reglementează telemedicina, utilizarea reţelelor sociale în comunicarea publică şi stabileşte limitele şi rolul inteligenţei artificiale în actul medical.
”Noul Cod a fost actualizat şi adaptat în concordanţă cu standardele europene, prevederile legislative actuale şi evoluţia medicinei, pentru a răspunde noilor provocări din practica medicală, dar şi pentru a consolida respectul pentru pacienţi, respectul pentru medici şi încrederea publică în profesia medicală. Prin acest demers, Colegiul Medicilor din România (CMR) actualizează cadrul etic şi profesional al exercitării profesiei de medic, în concordanţă cu realităţile actuale şi transformările majore din sănătate, dar şi pentru a răspunde provocărilor generate de digitalizare, comunicarea şi publicitatea medicală, folosirea inteligenţei artificiale în actul medical, precum şi pentru a combate dezinformarea în medicină şi a întări principiile medicinei bazate pe dovezi ştiinţifice”, anunţă, luni, Colegiul Medicilor din România, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, scopul principal al noului Cod de Deontologie Medicală este de a consacra ca principiu independenţa şi demnitatea medicului, de a consolida încrederea publică în profesia medicală şi de a proteja pacientul, reafirmând valorile fundamentale ale medicinei: respectul pentru viaţă, respectarea ştiinţei, profesionalismul, competenţa, integritatea şi solidaritatea profesională.
”Noul Cod de Deontologie Medicală aduce în atenţie principiul medicinei bazate pe dovezi ştiinţifice”, se arată în document.
În acest sens, ”medicii au obligaţia de a respecta principiul medicinei bazate pe dovezi ştiinţifice, precum şi de a promova opinii şi mesaje medicale fundamentate pe dovezi ştiinţifice, pe adevăr ştiinţific verificabil, general acceptate şi susţinute de comunitatea medicală academică modernă, în conformitate cu legislaţia în vigoare, în limitele specialităţii şi competenţelor medicale deţinute”.
De asemenea, noul Cod aduce o nouă perspectivă asupra comportamentului profesional şi etic al medicului, precum şi principii pentru combaterea dezinformării medicale.
”Astfel, constituie fapte nedeontologice folosirea autorităţii profesionale a medicului pentru a acredita informaţii neverificate, pseudoştiinţifice ori contrare cunoştinţelor medicale actuale, nefundamentate pe dovezi ştiinţifice sau pe adevăr ştiinţific verificabil, cu potenţial de a afecta sănătatea publică”, transmit medicii.
Noul Cod readuce în atenţia medicilor şi prevederi în legătură cu medicina la sfârşitul vieţii, respectiv ”în cazul pacienţilor la finalul vieţii, medicul, în limitele competenţelor sale, are datoria de a asigura îngrijiri terminale şi paliative fără discriminare pe criterii de vârstă, de diagnostic şi prognostic infaust, în conformitate cu prevederile Ghidului Consiliului European privind îngrijirile la sfârşitul vieţii şi legislaţia în vigoare”.
De asemenea, Codul prevede reguli clare privind comunicarea publică şi publicitatea medicală.
”Informaţiile transmise în spaţiul public trebuie să fie corecte, verificabile şi neutre, eliminând promisiunile, comparaţiile sau orice formă de publicitate care ar putea afecta demnitatea profesiei. În acelaşi timp, sunt clarificate canalele de comunicare acceptate şi se stabilesc norme de responsabilitate pentru utilizarea reţelelor sociale, astfel încât imaginea profesiei medicale să fie protejată, iar publicul să primească informaţii corecte şi bazate pe dovezi ştiinţifice”, mai arată Colegiul Medicilor.
Prin noul Cod, se consolidează principiile fundamentale ale profesiei medicale: prioritatea interesului pacientului, respectul pentru demnitatea umană, nediscriminarea, independenţa profesională şi protejarea secretului medical în era digitalizării.
”Relaţia medic-pacient este exclusiv profesională şi are la bază competenţa medicului şi respectarea de către pacient a recomandărilor medicale în urma consimţământului informat. Totodată, medicul curant are datoria de a respecta dreptul pacientului la o a doua opinie medicală. Un alt punct important vizează stabilirea regulilor de comportament în activitatea medicală. Codul interzice denigrarea colegilor, promovând în schimb respectul reciproc, colaborarea şi sprijinul între medici. De asemenea, noul Cod prevede că, în orice situaţie litigioasă ori divergenţă în activitatea profesională, cu un alt membru al Colegiului, înaintea oricărui demers public, este obligatorie procedura de conciliere din cadrul Comisiilor de litigii organizate la Colegiile Medicilor teritoriale”, se mai arată în comunicatul citat.
Un alt element de modernizare îl reprezintă reglementarea clară a practicii medicale la distanţă, prin telemedicină, şi definirea modului etic în care aceasta poate fi utilizată, cu respectarea confidenţialităţii şi a consimţământului informat.
De asemenea, Codul stabileşte limitele şi rolul inteligenţei artificiale în actul medical, precizând că aceasta poate fi utilizată doar ca instrument auxiliar, fără a substitui raţionamentul clinic al medicului.
Noul Cod reafirmă independenţa profesională a medicului, care are dreptul şi obligaţia de a refuza orice dispoziţie administrativă sau economică ce contravine standardelor medicale ori siguranţei pacientului, fără teama de sancţiuni.
Totdată, Codul apără caracterul liberal al profesiei medicale, reafirmând că decizia clinică aparţine exclusiv medicului.
”Noul Cod de Deontologie Medicală este un cod al respectului – faţă de pacient, faţă de colegi şi faţă de profesia medicală. Este un instrument modern, adaptat medicinei de astăzi, care, în acelaşi timp, apără demnitatea medicului şi protejează pacientul. Prin acest Cod, Colegiul Medicilor din România reafirmă că etica este fundamentul încrederii dintre medic şi societate. Adoptarea noului Cod de Deontologie Medicală reprezintă unul dintre paşii esenţiali în modernizarea instituţiei Colegiului Medicilor din România, în reconsolidarea rolului CMR în cadrul sistemului de sănătate şi în îmbunătăţirea percepţiei publice asupra profesiei medicale, demers pe care l-am început cu noile organisme ale CMR încă de la preluarea mandatului de preşedinte al Colegiului Medicilor din România. Le mulţumesc tuturor colegilor care au lucrat intens la elaborarea acestui document”, a declarat Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Totodată, documentul pune accent pe transparenţă şi pe raportarea conflictelor de interese, dar şi pe principiul specializării profesionale.
Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România va fi trimis spre publicare în Monitorul Oficial şi va fi aplicabil, de la 1 ianuarie 2026, iar prevederile sunt obligatorii pentru toţi medicii care sunt membri ai CMR, precum şi pentru medicii care au dreptul de a presta, temporar sau ocazional, servicii medicale pe teritoriul României.
Va rog frumos, treceti la zid, sa va impusc. Pardon, ma scuzati, va rog frumos, am vrut sa spun: sa va vacsinez! Aveti incredere in jdiinza, va rog, va vreau cu adevarat binele (comun), iar jdiinza va va elibera! EFICIENT SI SIGUR! Si va rog sa luati si sacul asta negru cu dumneavoastra… O sa avem nevoie de ambalaj discret si zobru…. Va multumesc pentru cooperare 👹👹👹