Zilele trecute, Fundaţia Europeană „Nicolae Titulescu” a comemorat împlinirea a şapte decenii de la asasinarea marelui cărturar şi om politic Nicolae Iorga. Mai întâi, ilustrul savant a fost omagiat printr-o ceremonie specială ce a avut loc la mormântul său din Cimitirul Bellu din Capitală, manifestare la care au fost prezenţi numeroşi istorici, cadre universitare la pensie ori în activitate, cercetători ştiinţifici, foşti ambasadori şi diplomaţi, ofiţeri superiori.
Câteva ore mai târziu, de data asta la sediul Fundaţiei de pe Şoseaua Kiseleff, Nicolae Iorga a fost evocat în cadrul unei reuniuni speciale, prilej cu care a rostit o amplă alocuţiune unul dintre cei mai reputaţi exegeţi ai săi, editorul şi universitarul Valeriu Râpeanu. Domnia sa a început cu o observaţie la care subscriem, arătând că, la ora actuală, inclusiv în cazul manifestărilor aproape neobservabile prin care a fost comemorat Nicolae Iorga, s-a aplicat tratamentul din 1948, când cominterniştii şi slugoii lor locali au făcut totul pentru a-l trece pe linie moartă pe marele istoric şi patriot român. Aş adăuga că gestul lor, de a-l interzice pe cel ce fusese asasinat mişeleşte, era în consonanţă cu poziţia mişcării legionare faţă de ilustrul istoric şi om politic interbelic, care, cum se ştie, nu a avut deloc ochi buni pentru legionari. Ca o paranteză: la începutul lui 1990 am cunoscut un tinichigiu auto la un service din Capitală, care se prezenta Darie şi susţinea că a făcut parte din comandoul ce l-a lichidat pe Iorga. M-a şocat atunci că, exact la cinci decenii de la asasinat şi după ce făcuse ani grei de puşcărie, susţinea cu vehemenţă: „Bine i-am făcut!”. În schimb, preciza imediat că a fost arestat nu pentru acest lucru, ci pentru că era legionar. Şi, cum istoria a consemnat nu o dată paradoxuri greu de explicat, iată-ne, la două decenii de la Revoluţie, constatând scoaterea lui Nicolae Iorga din manualele de Literatură Română ori din cele de Istorie a României! Aşa ceva n-ar fi visat nici măcar legionarii, cominterniştii şi duşmanii înrăiţi pe linie profesională ai marelui istoric! Mai mult decât atât, constatări oficiale arată că, azi, din zece liceeni doar unul A AUZIT de numele lui Iorga şi asta într-un moment în care, în Uniunea Europeană, ce ne-a făcut marea onoare de a ne accepta în rândurile sale, între altele se pune mare accent şi pe cunoaşterea valorilor locale şi ale UE, în ansamblul său, ca o condiţie primordială a întăririi legăturilor dintre toate statele membre.
Avem, totuşi, bucuria să constatăm că încă mai există istorici ce se consacră cu mare pasiune studierii operei sale şi editării acesteia. Mă refer, de pildă, la prof. univ. Constantin Buşe şi la ceea ce fac Academia Română, Institutul de Istorie „N. Iorga” şi Biblioteca Metropolitană din Capitală, condusă de prof. Florin Rotaru, care digitalizează toată opera lui. Pe de altă parte, surprinde şi şochează atitudinea unor instituţii de mare anvergură: în primul Patriarhia Română, care NU I-A CONSACRAT NICIO MANIFESTARE LUI NICOLAE IORGA. Gestul este cu atât mai reprobabil şi cu atât mai nejustificat cu cât este vorba de o personalitate de prim-plan a României eterne, care, în plus, a fost una dintre marile susţinătoare şi apărătoare ale Bisericii Ortodoxe Române. În al doilea rând, şi TVR Cultural a strălucit prin absenţă la manifestarea organizată de Fundaţia Titulescu şi în prezentarea acesteia pe micile ecrane. Ce să mai vorbim despre obligaţia ce decurge din statutul său, ce să mai vorbim despre personalitatea lui Nicolae Iorga unor chivuţe din acea instituţie publică plătită din banii noştri şi care pronunţă: „ghiute” (Goethe – n.n.), „romen roland” (Romain Rolland), „doisprezece pânze”, „şaptisprezece tablouri” sau „familia de electriciani” care deţinea desenele lui Picasso!? Altfel zis, ce pretenţii să avem de la urmaşele directe ale celor care, prin toamna lui 1970, când erau la modă italienii în România, stăteau în faţa Hotelului Ambasador din Bucureşti şi se tânguiau cu mare jale: „Ce ne facem, fetelor, c-au plecat italianii şi-am rămas cu indigianii?”. Bine că, în schimb, mediatizează intens „interviul neconvenţional” luat lui Liiceanu de urmaşa lui Giovanni Pico della Mirandola numită Rodica Culcer!
Cu toate acestea, Nicolae Iorga nu a murit!
