Splendidul palat al lui Ludovic al XIV-lea a jucat un rol de prim-plan în domeniul muzicii până la Revoluţia Franceză, căzând apoi în uitare. Trezirea lui la viaţă s-a datorat „Centrului de Muzică Barocă”, înfiinţat aici cu douăzeci de ani în urmă, cu scopul de a reînvia „muzica aşa cum se asculta la Curte”.
În Capela Regală a palatului, vocile rotunde ale unui cor se ridicau într-o odă dedicată lui Henric al IV-lea, „regele reconsilierii”, cum a fost numit.
Soliştii în primul plan, muzicienii în cel de al doilea, apoi, un cor de adulţi şi copii. Treisprezece adolescenţi, cu partiturile în mâini, îmbrăcaţi în costume negre, cu coleretă albă şi ciorapi roşii cântă sub bagheta dirijorului Olivier Schneebelli. Vocile se ridică nu uniforme, ca în cazul corurilor de „voci albe”, care au făcut renumele formaţiilor anglo-saxone, ci colorate, multiple. Ansamblul cântă în franceza veche, după codurile epocii. O tehnică dificil de stăpânit, necesară pentru a reda savoarea şi parfumul unui moment sacru. Aşa arată concertele elevilor acestui Centru, susţinute aici, dar şi în Franţa, în Europa sau chiar în China, aşa cum s-a întâmplat luna aceasta.
Este nevoie, înaintea acestor concerte, de cursuri speciale de tehnică vocală, instrumentală. În fiecare joi, la ora 17.00, „Pajii” cântă la Capela Regală, iar publicul are impresia că a regăsit orele încântătoare din secolul lui Ludovic al XIV-lea.
Pajii Centrului de Muzică Barocă
„Când am început, în 1991, mi-am spus: dacă 60 de persoane vor veni să ne asculte în fiecare săptămână, este foarte bine”, mărturiseşte Olivier Schneebelli. După 20 de ani, nivelul concertelor şi recunoaşterea pe care au cucerit-o în lumea muzicală atrag aici 400 de ascultători săptămânal.
Sub Vechiul Regim, majoritatea cântăreţilor erau formaţi în corurile catedralelor, de la vârsta de 6 ani. În timpul lui Francisc I, erau trimişi recrutori în toată Franţa pentru a descoperi vocile promiţătoare.
Glasurile elevilor răsună clar, modelând fiecare silabă. Sunt aceiaşi elevi care, pe iPod, ascultă rock’n’roll, salsa sau dance. Formaţia foarte strictă pentru muzica barocă nu îi împiedică să fie adolescenţi ai timpului nostru. Majoritatea studiază muzică din fragedă copilărie, alţii îşi urmează un elan firesc către această artă. Elevii nu au un dar ieşit din comun, dar toţi visează să ajungă solişti. Până atunci trebuie să parcurgă însă o şcoală a ascultării şi a modestiei. Miracolul corului constă în menţinerea memoriei culturale.
De-a lungul anilor, Centrul de Muzică Barocă a explorat repertoriul muzical francez. În această stagiune, în cadrul programului „Les Grandes Journées”, a venit rândul lui Antoine Dauvergne (1713-1797), violonist şi compozitor născut la sfârşitul domniei lui Ludovic al XIV-lea, format la şcoala lui Rameau.
El şi-a încercat forţele mai întâi în opera comică, apoi în tragedia lirică şi în opera-balet, înainte de a deveni maestru de muzică al Camerei Regelui în 1755. La Versailles poate fi ascultat repertoriul caracteristic pentru talentul autorului, dar şi pentru muzica pe care o promova în calitate de director general al Academiei Regale de Muzică, post pe care l-a ocupat între 1769 şi 1790. Pot fi ascultate „Hercule mourant”, Les Troqueurs”, „La Coquette trompée”, „La Venitienne”. Alte seri sunt dedicate muzicienilor pe care Dauvergne îi introducea la Curte, ca Azzaretti, Poulenard, Degout,…
Capela Regală de la Versailles
Compozitor abil, Dauvergne s-a dovedit un director vizionar, favorizând primirea unor compozitori străini, ca Gluck, Sacchini sau Cherubini. Marile momente ale redescoperirii lui Dauvergne se vor opri şi asupra întregului repertoriu favorizat de el, pagini vocale de Gluck, Sacchini sau Grétry, concerte şi simfonii concertante de Gossec, Dalayrac sau Rigel. Christophe Rousset, Hervé Niquet, Guy van Waas, David Stern şi alţi fini cunoscători ai acestei perioade vor reda viaţă unor partituri de o frumuseţe şi un lirism rar întâlnite.
Muzica Regelui Soare
După moartea lui Lully, în 1687, o nouă generaţie de compozitori a adus noi culori muzicale, mai calde, mai pline de virtuozitate, inspirate de muzica italiană. O serie de programe axate în jurul Capelei, Camerei şi Baletelor Regelui evocă splendoarea Versailles-ului la apogeul domniei lui Ludovic al XIV-lea. Marile motete care au înnoit slujbele religioase ale momentului sunt interpretate de „Les Pages & Les Chantres” ai Centrului de Muzică Barocă sub bagheta lui d’Olivier Schneebelli.
Concert al Centrului de Muzică Barocă
Compus din tineri cântăreţi ai cursurilor de formare al Centrului, acest cor „à la françoise” asociază voci de copii (Pajii) celor ale adulţilor (Les Chantres), obţinând o culoare vocală unică, permiţând publicului să redescopere repertoriul compus în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea la Curtea de la Versailles, sau pentru marile instituţii ale regatului. Este cazul unor versiuni inedite ale motetelor lui Lalande şi Desmarets, redescoperirea unei opere a lui Minoret. Cu formaţia „Les Folies françoises”, fondată şi condusă de violonistul şi dirijorul Patrick Cohën-Akenine, marile pagini ale orchestrei „Vingt-quatre Violons du Roy”, înfiinţată în 1626, răsună din nou, iar rafinamentul şi eleganţa baletelor de la Curte şi de la Academia Regală de Dans sunt evocate de un spectacol al companiei „Fêtes galantes” de Béatrice Massin.
Mai multe producţii îşi asociază cele mai bune orchestre baroce „La Grande Ecurie” şi „La Chambre du Roy”, „Musica Florea”, „Les Folies Françoises”, „The English Concert”, „L’Orchestre des Musiques Anciennes et à Venir”, „Akademie für Alte Musik – Berlin… În acelaşi timp, mulţi dirijori apelează la acest cor pentru producţii proprii, cum a fost cazul cu William Christie (Les Arts Florissants), Gustav Leonhardt (Café Zimmermann), Ton Koopman et Giovanni Antonini (Orchestre Philharmonique de Radio-France), Vincent Dumestre (Le Poème Harmonique), Hervé Niquet (Le Concert Spirituel), Christophe Rousset (Les Talens Lyriques)…
Concertul Pajilor
În cadrul audiţiilor muzicale de joi, în stagiunea 2011-2012, un ciclu de trei concerte abordează capodoperele maeştrilor oratoriului francez, cum ar fi Marc-Antoine Charpentier, ale cărui „Histoires sacrées” formează cadrul unui adevărat teatru biblic, cu invenţii armonice şi dramatice dintre cele mai îndrăzneţe, dar şi o escapadă în sânul muzicii corale a secolului al XIX-lea, pentru voci egale, cu creaţia lui Gabriel Fauré.
Pentru Săptămâna Sfântă, Capela Regală va găzdui trei seri de muzică sacră. Hervé Niquet va readuce la viaţă somptuoasele polifonii florentine pentru 40 de voci ale „Sărbătorii Sfântului Ioan”, iar Peter Neumann va oferi două concerte cu „Patimile după Sfântul Matei”, nemuritoarea operă a lui Bach.
În sfârşit, trei omagii lui Mozart se datorează lui Philippe Herreweghe, David Grimal şi Marc Minkowski.
Dansul a ocupat un loc special în operele franceze încă de la apariţia lor. Premiera în Franţa Mariei Antoaneta a Baletului Operei din Viena a avut un răsunet deosebit. Acum el este omagiat în coregrafia lui Manuel Legris, iar Béjart Ballet va prezenta un program cu trei piese alese special de Gil Roman pentru această scenă istorică.
