Un poliţist rus care a denunţat, într-un clip postat de YouTube, actele de corupţie şi relele tratamente la care şefii îi supun de subordonaţi a fost condamnat pentru defăimare de un tribunal din Novorosiisk. Verdictul vine pe fondul campaniei anticorupţie a preşedintelui Dmitri Medvedev din Rusia şi al luptei clanurilor de la Kremlin pentru controlul Ministerului de Interne.Maiorul Aleksei Dimovski a fost concediat şi arestat imediat după postarea pe YouTube, în noiembrie 2009, a clipului considerat defăimător. El a fost eliberat acum o săptămână. Judecătorii au hotărât, marţi, că Dimovski trebuie să-şi ceară public scuze şi să plătească pagube de 100.000 de ruble (3.400 de dolari) şefilor poliţiei locale, relatează AFP. Dimovski este implicat şi într-un dosar în care este acuzat de fraudă în valoare de circa 800 de dolari şi poate primi o pedeapsă de până la şase ani de închisoare. Maiorul a declarat că dosarul este fabricat, ca reacţie a şefilor poliţiei la clipul postat pe YouTube.
În clipul cu pricina Dimovski i se adresează premierului Vladimir Putin şi arată că şefii i-au promis o avansare dacă va închide o persoană nevinovată şi că au cerut întocmirea unor rapoarte false pentru cazuri rămase nerezolvate. Maiorul le reproşa superiorilor că îi tratează pe poliţişti “ca pe nişte vite”.
“Când tinerii vin în poliţie şi spun că nu-i sperie salariul de 12.000 de ruble (300 de euro), o fac pentru că ştiu că vor lua mită. Puteţi vedea încotro se îndreaptă societatea noastră?”, îl întreabă Dimovski pe premierul Putin.
Recent, Ministerul de Interne de la Moscova a acuzat ziarul de opoziţie “New Times” de defăimare, după ce a publicat un articol despre modul în care ofiţerii folosesc trupele speciale Omon în interes privat. Citând doi angajaţi ai Omon, publicaţia demonstra cum poliţiştii ruşi au devenit armata privată a marilor proxeneţi şi gangsteri moscoviţi.
Lupta Medvedev-Putin pentru poliţia rusă
Acuzaţiile aduse Ministerului de Interne fac parte din lupta dintre tabăra tehnocraţilor de la Moscova şi cea a foştilor KGB-işti pentru controlul instituţiilor de forţă din Rusia. Preşedintele Medvedev a demis în ultimele luni nu mai puţin de 17 generali ai Ministerului de Interne şi 15 oficiali de rang înalt din fruntea sistemului penitenciar, ca parte a programului său de luptă împotriva “birocraţiei care împiedică modernizarea”.
Analiştii agenţiei Stratfor consideră că motivul acestei decizii este încercarea de a prelua controlul asupra unei instituţii dominate de KGB-iştii apropiaţi preşedintelui Putin. Potrivit Stratfor, echipa lui Medvedev au pregătit deja un înlocuitor pentru actualul ministru de Interne, Raşid Nurgaliev. Este vorba despre Serghei Stepaşin, preşedintele Curţii de Conturi. Stepaşin a fost numit premier în 1999 de către preşedintele Boris Elţîn şi a fost succedat în funcţie chiar de Putin. Spre deosebire de acesta, Stepaşin s-a opus războiului din Cecenia şi a avut relaţii apropiate cu liderii separatişti.