Consilierul prezidențial Andrei Muraru, șeful Departamentului Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă din cadrul Administrației Prezidențiale, afirmă într-un interviu pentru Digi 24 că, în opinia sa, Klaus Iohannis nu va deveni un președinte jucător nici acum, când are parte de susținerea Guvernului. Muraru crede că președintele nu s-ar implica în construirea unui „partid prezidențial”, ci își va respecta rolul așa cum prevede Constituția.
Întrebat dacă crede că ar putea apărea un eventual partid prezidențial, acesta a spus: „Mă îndoiesc că aceasta e obiectivul președintelui, nu pentru că președintele nu crede în partide nou construite, ci pentru că președintele are un rol constituțional bine definit și nu și-ar pune amprenta pe o astfel de inițiativă. Președintele nu este consilierul unui președinte de partid și nu este o autoritate care să spună unui partid ce să facă. Cred că a lăsat interesul electoral imediat departe când a făcut această obțiune”.
Președintele se bazează în continuare pe sprijinul PNL și acum are guvernul său. Devine un președinte jucător?, l-a întrebat în continuare moderatorul.
„Este un președinte mediator și un arbitru foarte echilibrat pe câmpul de joc. Nu va deveni un președinte jucător, pentru că nu își dorește acest lucru”, a susținut Muraru.