Coreea de Nord a efectuat sâmbătă un test cu rachetă balistică lansată de pe un submarin. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării din Coreea de Sud.
Update: Racheta a explodat la scurt timp după lansare, a relatat Yonhap, citând Statul Major interarme sud-coreean, potrivit DPA.
Aparent, lansarea a fost un succes, dar racheta a explodat ulterior în zbor, a declarat Ministerul Apărării sud-coreean într-un comunicat, citat de AFP.
Marina militară nord-coreeană „a lansat ceea ce se crede a fi un SLBM din ape situate în largul portului Sinpo la ora (locală) 11:30 (02:20GMT)”, a declarat Ministerul Apărării sud-coreean. Racheta, lansată de pe un submarin de 2.000 de tone din clasa Sinpo, a atins o altitudine de 10.000 de metri, explodând ulterior în zbor.
„Coreea de Nord nu a încetat să încalce rezoluții ONU, lansând în continuare rachete balistice”, a declarat Ministerul Apărării sud-coreean.
Reuters a informat citând surse militare sud-coreene că testul a eșuat încă din primele faze.
Testul a avut loc după ce SUA au anunțat miercuri sancțiuni financiare împotriva liderului nord-coreean Kim Jong-Un, precum și a încă zece responsabili ai regimului comunist pentru încălcări ale drepturilor omului.
Kim Jong-Un este plasat pentru prima oară pe lista neagră a Trezoreriei americane după publicarea unui raport al Departamentului de Stat privind „grave abuzuri împotriva drepturilor omului în Coreea de Nord”, indica Trezoreria într-un comunicat.
Eventualele sale bunuri de pe teritoriul american, precum și cele ale celorlalți înalți responsabili desemnați au fost înghețate.
„Sub Kim Jong-Un, Coreea de Nord continuă să dea dovadă de o cruzime intolerabilă și de duritate în cazul a milioane de persoane, recurgând la execuții extrajudiciare, muncă forțată și tortură”, a declarat Adam Szubin, adjunct al șefului Trezoreriei responsabil pentru lupta împotriva terorismului.