Corpul de Control, trimis la Metrorex

”Vreau să fie foarte clar că verificările Corpului de Control pot fi extinse asupra…

De (V.N.)
Corpul de Control, trimis la Metrorex

”Vreau să fie foarte clar că verificările Corpului de Control pot fi extinse asupra…

Ministrul Transporturilor, Ciprian Serban, a anunţat, marţi, că a trimis Corpul de Control la Metrorex pentru a verifica toate contractele, sporurile acordate şi alte avantaje pentru salariaţii societăţii.

”Am trimis, astăzi, Corpul de Control al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii să efectueze un control tematic la ”METROREX” – Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti”, a explicat marţi, ministrul Transporturilor.

Potrivit acestuia, obiectivele trasate pentru acest control sunt:

-Verificarea respectării prevederilor legale şi a reglementărilor interne în derularea contractelor încheiate la nivelul societăţii;

-Verificarea respectării prevederilor legale la acordarea de sporuri şi alte avantaje pentru salariaţii societăţii.

”Vreau să fie foarte clar că verificările Corpului de Control pot fi extinse asupra oricăror alte aspecte privind activitatea Metrorex”, a mai transmis ministrul.

Al doilea pachet al Guvernului pentru reducerea deficitului bugetar prevede eficientizarea companiilor statului, fiind demarate controale şi verificări la mai multe dintre acestea.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.