Costurile cu întreţinerea apartamentului se vor dubla

Subvenţia la apa caldă și căldură vor fi eliminate, potrivit anunţului făcut de preşedintele Traian Băsescu. Asta înseamnă că factura la apa caldă și căldură pe an pentru un apartament cu două camere va ajunge la 4.500 de lei, adică 375 de lei pe lună. E drept în lunile de vară factura va fi undeva la 200 de lei, iar în cele de iarnă la 600 de lei.Toate fac parte din programul de guvernare ”Să trăiţi bine!”

De cotidianul.ro - Autor
Costurile cu întreţinerea apartamentului se vor dubla

Subvenţia la apa caldă și căldură vor fi eliminate, potrivit anunţului făcut de preşedintele Traian Băsescu. Asta înseamnă că factura la apa caldă și căldură pe an pentru un apartament cu două camere va ajunge la 4.500 de lei, adică 375 de lei pe lună. E drept în lunile de vară factura va fi undeva la 200 de lei, iar în cele de iarnă la 600 de lei.Toate fac parte din programul de guvernare ”Să trăiţi bine!”

Una din măsurile anunţate de Traian Băsescu joi în conferinţa de presă (cea cu reducerea cu 25% a salariilor respectiv cu 15% a pensiilor și ajutorului de şomaj) făcea referire la sistemul de încălzire din Bucureşti care este dublu subvenţionat: de Consiliul General şi de Executiv. Lui Băsescu i s-a părut inechitabil că indiferent de lefuri, toţi bucureştenii care stau în case încălzite prin sistemul centralizat să primească acelaşi cuantum al subvenţiei. Pentru cei cu venituri mari, nu a spus cât de mari, subvenţia va fi tăiată. Preşedintele s-a dat pe sine exemplu: ”Nu sunt cuplat la încălzirea centrală, dar, dacă aş fi, deşi am cel mai mare salariu teoretic din administraţie, aş primi această subvenţie. Când în mod real, ea trebuie adresată cetăţeanului care are nevoie de ea".

Drept urmare Sorin Oprescu, a anunţat că nu vor mai beneficia de subvenţii decât pensionarii şi cei cu salarii foarte mici. Edilul Capitalei a declarat că municipalitatea analizează de acum două luni plata diferenţiată, în funcţie de venituri, a apei calde şi căldurii. Acesta a spus că circa 50% dintre bucureşteni vor avea nevoie în continuare de sprijin la plata facturilor. În prezent, bucureştenii plătesc pentru o gigacalorie 119 lei, restul de până la 300 de lei fiind suportat de primărie. Cei care îşi permit să plătească preţul întreg, vor fi identificaţi în urma unor calcule.

Cât ne va costa drept urmare factura la apa caldă și căldură? Păi să vedem ce spune chiar Sorin Oprescu. "Un apartament standard, cu doua camere, locuit de 2,5 persoane consumă pe an 5 gigacalorii pentru apa caldă şi 10 gigacalorii pentru căldură. Dacă reducem total subvenţia, pentru apa caldă se va plăti 300 de lei pentru o gigacalorie, adică 1.500 de lei pe an pentru un apartament convenţional. La căldură, factura va ajunge la 3.000 de lei pe an", zice Oprescu. Cu alte cuvinte după anularea subvenţilor factura la apa caldă și la căldură va ajunge la 4.500 de lei pe an sau 375 de lei pe lună.

E drept, nu vom plăti în fiecare lună 375 de lei, acesta fiind o medie. Practic în lunile de vară factura va fi undeva la 200-250 de lei, iar în lunile de iarnă la 500-550 de lei. În acest preţ intră doar apa caldă şi căldura. Pentru că pe lângă aceste costuri în factura pentru întreţinerea apartamentului mai intră şi altele precum apa rece, gunoiul, plata administratorului, lumina de pe holuri, întreţinerea liftului, etc. Aceştia reprezintă alţi bani.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.