Într-un decor natural cu flori sălbatice, pini şi păsări cântătoare, templul Shaolin de pe muntele Song, din provincia Henan, este considerat Templul numărul unu sub cer. Muntele Song este unul dintre cei cinci munţi sacri ai Chinei din centrul ţării. Construită în 495 de împăratul Xiao-wen, mănăstirea a fost iniţial destinată traducerii scrierilor budiste. Legenda ei începe câţiva ani mai târziu. Potrivit ei, în zorii secolului al VI-lea, un călugăr venit din India i-a trecut într-o zi porţile. Se numea Bodhidharma. Omul a trăit izolat într-o peşteră de lângă templu, timp de nouă ani, timp destinat meditaţiei. La sosire, el a fondat Chan, o nouă formă de budism, îndreptată către meditaţia tăcută, ce va fi cunoscută mai târziu în Japonia sub numele de zen. Astăzi, secta Chan a devenit una dintre cele opt ramuri importante ale budismului, iar templul este înscris în Patrimoniul UNESCO.
La ora 5 dimineaţa, bruma albeşte muntele Song. Pe aleile templului, scăldate în lumina albastră a amurgului, un călugăr loveşte o scândură. Anunţă prima ceremonie. La această chemare, alţi călugări vin în pavilionul pentru rugăciune, tăcuţi ca nişte umbre în veşmintele lor portocalii. În miros de tămâie, cântă cu voci profunde sau ascuţite în ritmul hipnotic al unei tobe, protejaţi de mari Boudha auriţi. Instalaţi în întuneric, pe laturile templului, se află tineri în tunici cenuşii care vor să participe la viaţa spirituală. Cântecele depăşesc pavilionul, răsună în curtea populată de un adevărat bestiar budist: păsări phoenix, dragoni, iezi cu capete de leu, ţestoase cu dinţi… Timp de câteva ore aleea aparţine rezidenţilor. La ora 8 se deschid porţile lăsând să pătrundă grupuri de turişti, aproape în exclusivitate chinezi, veniţi cu autobuzele. Ei îi urmează pe ghizii care agită steguleţe, purtând şorturi şi şepci. Vorbesc tare şi prezenţa lor masivă pare să sufoce spiritul locului. Dar biletul de intrare pe care-l plătesc, ofrandele pe care le aduc asigură subzistenţa templului.
Intrarea principală în templul Shaolin
Dacă unii călugări asigură primirea şi vizitarea pavilioanelor, majoritatea se retrag în spatele zidurilor de cărămidă roşie care mărginesc aleea centrală. Acolo calmul domină indiferent la harababura din jur. În clădirile aliniate se află camerele, vasta sală de meditaţie, sala de antrenament, bucătăria, şcoala pentru cei mai tineri, biblioteca şi reşedinţa Abatelui. Împăratul Kangxi din dinastia Qing a susţinut templul Shaolin din Henan şi a scris inscripţia caligrafică aflată deasupra Sălii Împăratului Cerurilor şi a Sălii Buddha.
Majoritatea călugărilor contemplativi provin din kung fu. Potrivit legendei, Bodhidharma i-ar fi învăţat pe călugări stilul de luptă „Shaolin chan”, considerat în general prima artă marţială instituţionalizată, pentru a-i ajuta să se apere de animale şi de hoţi. Dar cea mai veche dovadă a participării călugărilor shaolin la lupte este o stelă din 728 care atestă apărarea mânăstirii împotriva bandiţilor, către 610. Niciun document nu atestă participarea călugărilor shaolin în lupte între secolele al VIII-lea şi al X-lea. Dar în secolele XV şi XVII, dovezile arată că practicarea kung fu a devenit parte integrantă a vieţii monahale, pe care călugării o explică prin crearea unor noi legende budiste.
Un mileniu şi jumătate de istorie
Curtea din faţa templului este populată cu sculpturi budiste
Artele marţiale s-au născut în China, unde se estimează că erau practicate încă de la anul 2500 î.Ch. Rezervată mai întâi militarilor, practicarea lor s-a extins de-a lungul veacurilor cuprinzând toate păturile sociale. Venite din vremea în care trebuia să fii în stare să parezi oricând un atac al hoţilor, numeroase lupte sunt duse cu o mătură sau o bâtă de treierat grâul. Kung fu al shaolinilor se înscrie în această lungă istorie.
Referiri la practica artelor marţiale Shaolin apar în diferite genuri literare de la sfârşitul dinastiei Ming: epitafuri ale călugărilor războinici de la Shaolin, enciclopedii militare, scrieri istorice, jurnale de călătorie sau cărţi de ficţiune, poezie. Ele se referă mai ales la lupte armate, în special cu arma care i-a făcut celebri pe călugării Shaolin, bastonul.
În timpul căderii dinastiei Qing, al invaziei japoneze şi al Războiului civil din China, artele marţiale au devenit mai accesibile publicului larg şi numeroşi maeştri au fost încurajaţi să le predea. Au fost publicate manuale, s-a creat o academie de formare, au fost instituite examene naţionale, au apărut grupuri itinerante luptători care ofereau demonstraţii…
Pictură nedatată cu scenă de luptă kung fu de la Shaolin
Au fost organizate, începând din 1932, competiţii provinciale şi naţionale şi, pentru prima dată, în 1936, o demonstraţie internaţională a avut loc la Jocurile Olimpice de la Berlin.
„Kung fu-ul shaolinilor n-are mai mult de 1.500 de ani. Nu este decât o parte a kung fu-ului chinezesc, care este extrem de vast. El se particularizează prin unirea budismului cu meditaţia şi Kung fu”, explica unui reporter Shji Yan Zhuan, maestru de arme al mănăstirii şi instructorul călugărilor războinici. Vorbeşte pe un ton egal, aşezat pe o stâncă dintr-o latură a templului. Un omuleţ calm, cu barba cenuşie şi pântecul revărsat care te-ar putea ucide cu un strănut. În realitate, afirmă el, fiecare lucru care atinge punctul său culminant se transformă în opusul său. „Când mişcarea atinge apogeul, ea devine imobilitate. Aşa se întâmplă şi cu kung fu. Ceea ce vezi la exterior este mişcarea, dar la interior este căutarea păcii. Asociaţia celor două creează echilibrul.”
Templul Shaolin este înconjurat de multe legende
Cei care îl practică la mănăstirea Shaolin au fost recrutaţi din întreaga ţară. O sută de elevi, cei mai tineri având 6 ani. De altfel, majoritatea au sosit aici la această vârstă. Numiţi călugări războinici sunt de fapt elevii templului pe care nu-l părăsesc decât 10 zile pe an pentru a-şi vizita familia. Unii abandonează viaţa monastică pernru a-şi întemeia o familie. Alţii rămân. În momentul de faţă sunt consideraţi cei mai buni din lume, o reputaţie dobândită scump.
În sala de antrenament, exerciţiile vizează, s-ar părea, ruperea corpului. Trebuie să facă podul şi să traverseze apoi sala în această poziţie. Unul dintre elevi deviază de la linia stabilită. Este depăşit de alţii, geme uşor, dar nu renunţă şi ajunge în final de cealaltă parte. Nu e timp să recupereze. Trebuie să sară imediat foarte sus, să „înveţe să zboare”. Urmează exerciţii de supleţe, în care îşi trec piciorul în spatele capului, şi, în final, înlănţuirea mişcărilor. Kung fu al shaolinilor cuprinde sute de tehnici ce trebuie cunoscute. Antrenorul lansează numele uneia dintre ele. Ea este ritmată de strigătele unui elev însărcinat să marcheze poziţiile. La primul strigăt, toţi se execută ca un singur om. Figurile au devenit războinice. Energia care a invadat încăperea ar putea deplasa orice. Ea poartă amintirea unei culturi milenare.
Calmul dinaintea uraganului
Una dintre clădirile templului
Numeroasele legende apărute de-a lungul secolelor au rămas vii în cultura practicanţilor artelor marţiale, în pofida studiilor istorice şi a descoperirilor arheologice contemporane. În 1641, se spune, mănăstirea a fost jefuită de trupele anti Ming şi forţa ei de luptă a fost distrusă. Există mai multe poveşti ale acestei distrugeri, care, se spune, a contribuit la răspândirea artelor marţiale în întreaga Chină, graţie legendarilor cinci călugări fugari. Aceste legende apar în istoria artelor marţiale, în literatrură sau în cinema.
Cercetările cele mai recente arată că patronul mănăstirii, încă din secolul al VIII-lea, era Bodhisattva Vajrapani, prin care călugării sperau să obţină forţă şi pricepere în luptă.
Un luptător îşi uneşte mâinile şi se înclină uşor. Inspiră. Calmul dinaintea uraganului. Salutul de la distanţă este considerat un gest de armonie şi de politeţe şi un simbol al neagresiunii. Mâinile se unesc la nivelul inimii, cea stângă, care reprezintă yin, deschisă, este aşezată peste pumnul drept, care reprezintă yang. În minutele care urmează el îşi înlănţuie mişcările, înarmat cu un baston care şuieră tăind aerul din cauza rapidităţii mişcărilor. O combinaţie de eschive şi de asalturi, de putere şi precizie. Sare cu pieptul către cer, rămâne imobil, timp suspendat, înainte de a a-şi relua poziţia cu un salt pentru a-şi arunca bastonul pe pământ. Un impact ca o explozie. Duşmanul cu care se luptă este invizibil. O asemenea ofensivă asupra unui rival din carne şi oase ar însemna fără dubiu moartea unuia dintre adversari. Omul a devenit o armă.
Peştera lui Bodhidharma
Un altul îşi ridică mâinile, apoi, unite, le coboară până la abdomen pentru a concentra întreaga forţă acolo. Se pregăteşte să facă o demonstraţie de forţă. Acoliţii săi trec prin mulţime pentru a dovedi soliditatea săbiei pătrate din sticlă. Aceasta este plasată la înălţimea figurii luptătorului, la distanţă de un pas. În spate, pentru a adăuga ceva la scenografie, se aliniază două băşici de bou sau de oaie. De la centură, Li Yu scoate un ac apoi rămâne imobil. În momentul următor, acul pe care l-a aruncat traversează sticlă şi băşicile. Pare imposibil şi totuşi…
Măiestria la care ajung aceşti tineri în arta lor pare să ţină de supranatural.
Copiii visează să ajungă actori în filme de arte marţiale
Templul Shaolin
Cei mai tineri elevi n-au mai multe de 6 ani. Instructorul actual de kung fu de la mănăstirea Shaolin avea 12 ani când a fost admis aici. „Când eram copil eram slab şi voiam să devin puternic. Acum am perfectă încredere în mine şi vreau să rămân aici, Kung fu este mijlocul de a ajunge la Shaolin. Apoi trebuie să-şi găseşti propriul drum interior”, mărturisea el.
Pentru a rămâne la Shaolin, el trebuie să devină călugăr. I-a împărtăşit dorinţa marele maestru al templului. Acesta i-a dat un nume budist: Shi Yen Xin. O etapă a drumului de ascultare după care se va alătura comunităţii celor 200 de călugări contemplativi pe care-i numără templul. Aceştia duc o viaţă foarte diferită de cea a ucenicilor războinici.
Nu toţi călugării studiază budismul Chan, adică zen, practicile tradiţionale de meditaţie, sau tehnicile autentice de autoapărare. Cei mai mulţi de concentrează asupra demonstraţiilor acrobatice menite să satisfacă grupurile de turişti.
Pagode de la Templul Shaolin
„Altădată, mănăstirile trăiau din propriile lor rezerve. Aveau pământuri, animale, păduri, dar timpurile s-au schimbat. Şi atunci cum să supravieţuieşti?”, spunea Abatele. „Trebuie să ţinem pasul cu dezvoltarea, cu tehnologia şi cu turismul care este acum prosper la Shaolin. Kung fu înseamnă media. Prin el transmitem spiritul Shaolinului: compasiunea, justiţia, libertatea interioară care au ca obiectiv principal răspândirea păcii. Dar rolul nostru este şi să transmitem şi să protejăm propria moştenire”.
Abatele luptă de mai mulţi ani împotriva falsificatorilor care realizează turnee mondiale sub nivelul Shaolin. Demonstraţii de kung fu executate de tineri recrutaţi în numeroasele şcoli din jurul templului.
Micul sat Wang Zhi Gou, construit pe munte, la câteva sute de metri de mănăstire, numără el singur peste 12 şcoli de kung fu. Încă din zori, sute de copii şi adolescenţi îmbrăcaţi în roşu sau albastru străbat veseli străzile. Unii vor merge să se antreneze la templu în care vor să intre la un moment dat.
Buddha de aur, de la Shaolin
O mulţime de şcoli mărginesc drumul care duce la Dengfeng, oraşul cel mai apropiat. Unele primesc până la 2.500 de elevi. Elevii se antrenează, mănâncă, dorm. Spre deosebire de templu, sunt acceptate şi fete.
Filmele cu Jackie Chan şi Jet Li au aprins imaginaţia multora dintre micii elevi. Unii vor să devină actori în filme kung fu.
Odată cu instaurarea Republicii Populare Chineză, numeroşi artişti au încercat să scape de puterea comunistă migrând către Taiwan şi Hong Kong sau în alte părţi ale lumii, unde au început să predea artele marţiale.
Călugări călători şi Panda Kung Fu
Războinici shaolin în curtea templului
În Statele Unite a avut loc, în 1996, primul turneu de lupte marţiale. Din doi în doi ani, în China se desfăşoară un „Festival Shaolin”, cu demonstraţii de lupte, dansuri, concerte.
Cel mai vechi manual privind Shaolin Kung-fu datează din 1610 şi a fost publicat în 1621.
În cultura populară, Shaolin trăieşte o a doua viaţă din 1970, când a devenit subiectul multor filme, show-uri TV, desene animate, jocuri video…
Călugării shaolin apar în National Geographic, în seriale de televiziune, demonstrând forţa, puterea de rezistenţă şi artele marţiale.
Serialul de televiziune „Kung-fu” din anii ’70, ce a putut fi văzut şi în Romînia, chiar dacă după mulţi ani de la lansarea lui, avându-l ca interpret principal pe David Carradine în rolul călugărului shaolin Kwai Chang Caine care călătoreşte în Vestul Sălbatic, este o demonstraţie a acestor arte marţiale. Rolul ar fi trebuit iniţial să-i revină lui Bruce Lee, dar în ultimul minut, el a fost considerat de producători „prea chinez” pentru publicul american. În anii ’90, Carradine a jucat şi în serialul „Kung Fu: legenda continuă”, care urmărea povestea bunicului şi străbunicului lui Caine într-un mare oraş modern.
În 1982 a fost lansat un film, „Shaolin Temple”, cu Jet Li, urmat de altele, cum ar fi „Camera 36 de la Shaolin”, care spune povestea legendarului călugăr San Te.
Panda Kung Fu
În anii ’90, grupul american hip-hop „The Wu Tang Clan” face referiri frecvente la Shaolin, uneori ca nume al casei lor din State Island. Liu Kang, eroul principal din serialul „Mortal Kombat”, este un călugăr shaolin
În anii 2000, Shaolin cucereşte cultura pop odată cu apariţia „Familiei Simpson”, care vizitează Templul Shaolin. În 2007 apar două importante publicaţii despe Shaolin, printre care şi primul documentar foto despre templu, intitulat „Shaolin: Templul Zen”.
Numărul peliculelor dedicate artei kung fu şi templului Shaolin este apreciabil, pasiunea pentru artele marţiale şi pentru pitorescul pe care-l reprezintă pentru mulţi occidentali această această cultură milenară transformând şi ursul panda în luptător kung fu.
