Cresc pensiile: 15% „în mână”

„Practic, de la data de 1 septembrie, toate cele 5 milioane de pensii care sunt bazate pe contributivitate se majorează…

De (D.N.)
Cresc pensiile: 15% „în mână”

„Practic, de la data de 1 septembrie, toate cele 5 milioane de pensii care sunt bazate pe contributivitate se majorează…

De la 1 septembrie vor fi majorate cinci milioane de pensii, prin creșterea punctului de pensie la 1.265 de lei, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi. Procentual, spune Budăi, creșterea pe care o vor avea pensionarii pe talon va fi de aproximativ 15%.

„Practic, de la data de 1 septembrie, toate cele 5 milioane de pensii care sunt bazate pe contributivitate se majorează în funcție de valoarea punctului de pensie, și anume de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, dar nu uităm de cei mai sărmani dintre pensionari, adică cei care încasează indemnizația socială, cea denumită pensie minimă, de la valoarea de 640 la valoarea de 704 lei. Toate pensiile în acest moment sunt recalculate, cupoanele de pensie sunt tipărite, sunt distribuite către Poșta Română și primele sume au fost achitate către Poșta Română, și începând de luni (2 septembrie – n.r.) se vor face și primele plăți”, a declarat ministrul Muncii presei.

Potrivit lui Budăi, procentual, majorarea va fi de 15% „în mână”. „Dacă ne referim la procente, este vorba de aproximativ 15% pentru toți pensionarii. Această majorare este stabilită prin Ordonanța 114 și Noua Lege a Pensiilor”, spune Budăi.

Ministrul a dat asigurări că există bani la buget pentru această creștere.

„În momentul în care noi aprobam și elaboram în Parlament Legea Pensiilor, știți că se discuta de acele atacuri sucesive la Curtea Constituțională, iar noi am estimat bine atunci, astfel încât la construcția bugetului pe anul 2019 am avut baza legală, încât să bugetăm aceste sume. Plățile se vor face și nu vom avea sincope până la sfârșitul anului”, precizează Budăi.

Ministrul Muncii a precizat și care va fi următoare majorare, conform Legii: „Următoare majoare va fi anului viitor, pentru creșterea punctului de pensie de la valoarea de 1.265 la 1.775 de lei, de la 1 septembrie 2020”, a conchis Marius Budăi.

Citește și

Încă o veste bună pentru pensionari!

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. D-le Citizen intr-un fel aveti dreptate.
    Din pacate economia globalizata nu inseamna numai multinationalele.
    Sa vedem cat in PIB-ul Romaniei inseamna Renault,Ford,Continental……
    Sa vedem cum se intinde pe orizontala Influenta acestor multinationale.
    Cate mii de firme mici cu capital romanesc traiesc de pe urma acestor multinationale.Cate sute de mii de locuri de munca?
    Ne razboim cu toata lumea numai la noi in curte nu ne uitam.
    Am blamat multinationalele, am blamat bancile straine.
    Pai in cine loveste prima data OUG 114? Nu cumva in Transilvania si CEC Bank?Singurele banci romanesti.
    De ce sistemul bancar romanesc a cazut? Bancorex,Dacia-Felix,Banca Religiilor,Banca Agricola…. Au fost devalizate de potentatii zilei.
    Pana nu ne facem curat in curte la noi hai sa nu mai acuzam pe altii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.