„Ca urmare a evacuării controlate a debitelor din barajul Mihăilești, o trecere prin vad provizorie, neautorizată, existentă încă dinainte de anul 1989 și utilizată pentru traversarea cursului de râu pe perioada debitelor mici între localitățile Budești și Crivăț, a cedat. Această trecere este depășită și deversată ori de câte ori debitul râului depășește 250 mc/s, nefiind proiectată pentru ranzitarea unor debite mari.
Precizăm că orice lucrare de traversare a râului Argeș în acest sector – inclusiv poduri, podețe sau treceri provizorii – trebuie avizată și autorizată în prealabil de Ministerul Transporturilor, prin structurile de specialitate pentru Căile Navigabile.
În prezent, accesul peste râul Argeș, în acest sector din județul Călărași, se realizează exclusiv prin cele două poduri autorizate: Oltenița – Chirnogi și Frumușani – Hotarele. Orice altă traversare improvizată nu este autorizată și nu oferă siguranță în perioadele cu debite crescute” – transmit reprezentanții Apelor Române.
Reacția CJ Călăraşi: Oamenii din judeţ au dreptul la siguranţă
Preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, a oferit o reacție după ce un vad neautorizat dintre Budeşti şi Crivăţ a cedat în urma deversărilor de la barajul Mihăileşti.
”În judeţul Călăraşi, un vad neautorizat dintre Budeşti şi Crivăţ a cedat în urma deversărilor de la barajul Mihăileşti. Vadul era deja închis circulaţiei, astfel că oamenii nu au fost în pericol, dar situaţia ridică mari semne de întrebare privind modul în care sunt evaluate riscurile asupra infrastructurii locale şi asupra comunităţilor”, arată preşedintele CJ Călăraşi, într-un comunicat oficial.
O altă problemă subliniată de oficial este faptul că, în Prahova, peste 100.000 de cetăţeni au rămas fără apă potabilă din cauza problemelor de la Barajul Paltinu.
”Aceeaşi lipsă de prevenţie. Aceeaşi lipsă de responsabilitate. Ministra Mediului a admis public că riscul era cunoscut în sistem, însă populaţia şi chiar ministerul nu au fost informate la timp. Dacă Ministerul nu controlează situaţiile de risc şi nu protejează cetăţenii, atunci nu-şi îndeplineşte misiunea. România are nevoie de un ministru competent, care anticipează riscurile, previne crizele şi protejează oamenii – nu de cineva care reacţionează abia după ce pagubele sunt făcute (…)
Oamenii din judeţul Călăraşi au dreptul la siguranţă, la infrastructură protejată şi la autorităţi care iau decizii cu respect faţă de comunităţi – nu la improvizaţii şi scuze”, spune preşedintele CJ Călăraşi.
– o societate teocratica pesedista