Crime româneşti la… muzeu

Până duminică, se desfăşoară la Muzeul Municpiului Bucureşti, prima ediţie „Mystery & Thriller Festival 2011”, organizată, la început de sezon estival, de editurile „Tritonic” şi „Crime Scene”, în parteneriat cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti.

Crime româneşti la… muzeu

Până duminică, se desfăşoară la Muzeul Municpiului Bucureşti, prima ediţie „Mystery & Thriller Festival 2011”, organizată, la început de sezon estival, de editurile „Tritonic” şi „Crime Scene”, în parteneriat cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti.

Până duminică, se desfăşoară la Muzeul Municpiului Bucureşti, prima ediţie „Mystery & Thriller Festival 2011”, organizată, la început de sezon estival, de editurile „Tritonic” şi „Crime Scene”, în parteneriat cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti.

Iubitorii romanelor poliţiste pot descoperi aici, în fiecare zi, între orele 10,00 şi 20,00, într-o expoziţie la care participă mai multe edituri importante, cele mai noi aparţii ale genului, iar Sala de conferinţe a Palatului Şuţu va găzdui o serie de întîlniri şi discuţii cu autori, critici literari şi jurnalişti interesaţi de acest tip de literatură. Dacă astăzi, la ora 18, membrii „Romanian Crime Writers Club”, înfiinţat anul trecut, George Arion, Stelian Ţurlea, Monica Ramirez, Lucia Verona, Oana Stoica Mujea, Ada Pavel, Emil Simionescu, vor deconspira cititorilor ce au pe agenda de lucru, în cadrul întâlnirii „Policier à la roumaine”, mâine, va avea loc o dezbatere privind piaţa de carte din ţara noastră, intitulată „Publicaţi, dar nu vindeţi?”.

Şi tot mâine, vor fi lansate, în prezenţa autorilor, volumele „Sărutul morţii” de Oana Stoica Mujea şi Andra Pavel, apărut la Editura „Nemira” şi „Traficantul de umbre” de Monica Ramirez.

Vor fi prezentate, cu ajutorul scriitoarei Lucia Verona şi a editoarei Oana Stoica Mujea, şi romanele „Ieşi din rând!” de Stelian Ţurlea, „Fortăreaţa nebunilor” de George Arion, „Ucideţi generalul” de Bogdan Hrib, „Identităţi secrete” de Monica Ramirez şi „A 4-a ţintă”, de Emil Simionescu.

În ultimii ani, literatura „mistery&thriller” a început să se impună şi pe piaţa de carte românească. Scriitorii autohtoni, dar mai ales criticii literari, au depăşit prejudecata că acest dublu gen ar fi literatură minoră. Sub influenţa unor edituri bine cotate şi cu marcă printre cititori, edituri care au lansat serii de romane poliţiste, thriller şi mistery de mare succes (RAO, Nemira, Tritonic şi chiar Humanitas), literatura autohtonă de gen a prins aripi. Iar autorii s-au profesionalizat şi s-au organizat, mai ales după model american, într-o asociaţie care face mai vizibilă, prin promovări la târguri şi saloane de carte, aceste producţii. Un prim succes în exportul cărţilor româneşti de gen în străinătate este traducerea şi editarea în Marea Britanie a patru dintre membrii marcanţi ai amintitei asociaţii.

La toate acestea se adaugă şi prezenţa susţinută pe piaţa românească de carte a „noir”-lui nordic, promovat de Editura „Trei”, care i-a familiarizat pe cititorii de la noi cu cele mai importante nume ale scrisului de gen din Suedia, Norvegia şi Islanda.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.