Paisprezece persoane au fost ucise sâmbătă, dintre care 11 din aceeași familie, în nord-estul Mexicului, într-o presupusă reglare de conturi între două grupări criminale rivale, au anunțat autoritățile regionale, transmite AFP.
Cinci fetițe se află printre victimele împușcate de indivizi la locuința lor. Asasinatele au avut loc în două case din statul Tamaulipas.
„Se presupune că faptele sunt consecința unei dispute între grupări rivale (criminale)”, a declarat secretarul general al guvernului local, Herminio Garza Palacios.
Tamaulipas, aflat la granița cu SUA, este unul dintre cele mai afectate state de violențe dintre cartelurile drogurilor. Peste 100.000 de persoane au murit sau dispărut în Mexic începând din 2006, dată la care guvernul a lansat o ofensivă împotriva acestor grupări.