Europarlamentarul PDL Cristian Preda consideră că viitorul politic al Uniunii Europene va fi marcat de evoluția monedei unice în 2011.
„Estonia a renunțat la propria sa monedă, adoptând euro. Performanțele economice foarte bune și mai cu seamă nivelul extrem de scăzut al datoriei publice au îngăduit acestei țări baltice să se alăture celorlalte 16 state membre ale UE care și-au abandonat monedele naționale în favoarea euro.
În plină criză a monedei unice europene, decizia Estoniei a fost salutată ca un semn de încredere în viitor. În schimb, o oarecare îngrijorare a creat faptul că, tot de ieri (n.r. – 1 ianuarie 2011), președinția Consiliului UE e exercitată de Ungaria, o țară care nu e în zona euro, dar care va trebui să se angajeze în salvarea acesteia. În a doua parte a anului, președinția va fi deținută de Polonia, care nu a adoptat nici ea moneda unică. Evoluția euro din 2011 va marca viitorul politic al Uniunii. Trei țări foste comuniste – Estonia, Ungaria, Polonia – au șansa de a influența în mod decisiv acest viitor. Cred că e bine să fim solidari cu ele. Mai ales că peste 3-4 ani vrem să trecem și noi la euro”, menționează, pe blogul propriu, Cristian Preda.