Cristian Preda face lobby pentru Roşia Montană Gold Corporation

Europarlamentarul PNL Renate Weber îl acuză pe democrat-liberalul Cristian Preda că organizează marţi o dezbatere pe tema proiectului minier de la Roşia Montană la care au fost invitaţi doar susţinătorii exploatării aurifere.

Cristian Preda face lobby pentru Roşia Montană Gold Corporation

Europarlamentarul PNL Renate Weber îl acuză pe democrat-liberalul Cristian Preda că organizează marţi o dezbatere pe tema proiectului minier de la Roşia Montană la care au fost invitaţi doar susţinătorii exploatării aurifere.

“Tocmai am primit pe e-mail o invitaţie de la colegul europarlamentar PD-L Cristian Preda la o dezbatere cu «comunitatea locală Roşia Montană». Am vorbit şi eu cu câţiva membri ai comunităţii şi am înţeles de la ei că, într-adevăr, vreo 100 de persoane din Roşia ar urma să vină la Bruxelles pentru această dezbatere (şi nici nu mă intreb cine le plăteşte deplasarea!), însă cei care se opun proiectului RMGC evident că NU au fost invitaţi. Deci nu e vorba de o dezbatere, ci de un monolog…căci invitaţia este făcută publică azi, cu doar o zi înainte de eveniment, pentru ca oponenţii proiectului să aibă cât mai puţin timp să se organizeze”, scrie eurodeputata PNL pe facebook.

Aceasta revine cu noi precizări pe tema excursiei la Bruxelles a locuitorilor din Roşia: “Am primit chiar acum un mesaj e-mail de la cineva din Roşia Montană (oponent al proiectului, desigur) care mi-a spus că plecarea consătenilor lui a fost făcută cu autocarul, la cinci dimineaţa şi oamenilor li s-a spus să păstreze secretul, unii nu ştiau exact de ce se duc la Bruxelles, dar dacă tot "le plăteşte compania", s-au bucurat de excursia gratuită.”

În replică, eurodeputatul Cristian Preda spune că Renate Weber este binevenită. La fel şi orice eurodeputat care nu susţine proiectul, adaugă acesta. "Am chemat toţi eurodeputaţii care sunt pro şi contra să discutăm împreună cu comunitatea locală.  Nu vreau ca asemenea discuţii să fie purtate doar cu doamna Weber şi cu ong-urile apropiate fundaţiei Soros, acolo unde domnia sa a lucrat şi care se opun proiectului. De aceea am şi fixat dezbaterea în pauza activităţilor de la PE, să poată veni toată lumea. Miercuri se votează în PE, iar noi am introdus un amendament care prevede conceperea unui studiu asupra impactului asupra mediului a acestui gen de minierit. Precauţia nu poate să justifice subdezvoltarea", afirmă Preda.  

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.