Raed Arafat consideră că România ar trebui să se alăture statelor care discută sau au decis deja limitarea accesului copiilor și adolescenților la rețelele de socializare. Secretarul de stat apreciază că este momentul pentru un cadru legislativ clar care să limiteze accesul minorilor sub 15 – 16 ani, argumentând că măsura nu este împotriva tehnologiei, ci o investiție în sănătatea și viitorul generațiilor tinere.
Cătălin Predoiu subliniază că nu este, de principiu, pentru interdicții, nici măcar în cazul accesului minorilor sub o anumită vârstă la conținut online. El consideră că o astfel de măsură nu rezolvă problema de fond, respectiv lipsa unui cod moral educat, și este foarte greu de aplicat cu mijloacele existente în prezent.
În plus, interdicția totală ar genera frustrare și curiozitate excesivă, determinându-i pe copii să folosească platformele pe ascuns, fără îndrumare sau protecție.
„«Nu trebuie să inventăm apa caldă», cum observă dl Rogobete”
Cristian Tudor Popescu compară rețelele sociale cu drogurile. Gazetarul semnalează dubla-măsură demonstrată de Predoiu: care susține interzicerea drogurilor în timp ce spune că interzicerea rețelelor este greu de implementat.
„Nu înțeleg ce caută la ministerul Interdicțiilor un liber-schimbist ca dl Predoiu – Poliția și Jandarmeria se ocupă cu coerciția, inclusiv fizică, a celor care încalcă legile. Rețelele sus-menționate sunt cel puțin la fel de periculoase ca drogurile – de ce nu propune oengistul Predoiu liberalizarea consumului de droguri pentru minori? Mai spune vehiculatul nou șef al SRI că «Interzicerea e foarte greu de aplicat cu mijloacele din prezent». Păi, «nu trebuie să inventăm apa caldă», cum observă dl Rogobete, putem să vedem cum fac Australia, Franța, Marea Britanie sau Norvegia. Sau cum se pregătește UE să legifereze și să aplice la comun restricționarea accesului minorilor la internet.”
Citește și: CTP și Crin Antonescu s-au încăierat de la Ilie Bolojan. Acuzații dure de ambele părți
Gazetarul a scris într-o postare de pe Facebook că rețelele sociale au dus deja la o lume scoasă din romanele distopice ale lui George Orwell.
„Cât despre avertismentul aceluiași Predoiu cum că «Interzicând, intrăm pe un drum periculos care duce direct către o lume orwelliană», d-sa nu bagă de seamă că suntem deja într-o lume orwelliană, în care Big Brother este Internetul…”
„Părinții nu sunt soluția, sunt problema”
Cristian Tudor Popescu crede că părinții nu sunt suficient de responsabili pentru a decide dacă odraslele lor pot accesa sau nu rețelele sociale. Gazetarul dă ca argument modul în care liderul suveranist Călin Georgescu a cucerit masele prin prezența din online.
„Părinții sunt văzuți de ministrul Sănătății ca factor activ de legiferare și supraveghere a accesului copiilor lor. Mi se pare o neînțelegere: părinții nu sunt soluția, sunt problema. Dureros de mulți dintre ei s-au intoxicat cu TikTok și i-au votat pe Dumnezeilă (n.r. Călin Georgescu) și tortelierul Simion. Și proiectul lui Raed Arafat îi ține de responsabili pe părinți: «Este interzisă furnizarea de servicii online minorului cu vârsta mai mică de 16 ani fără validarea prealabilă a acordului parental». Vor fi acești părinți de acord cu interzicerea accesului odraslelor?”
Gazetarul CTP dă un verdict dur referitor la societatea românească. Cristian Tudor Popescu crede că tragediile repetate din societatea românească sunt o consecință a „drogării cu telefonul”.
„Copiii ajung să se drogheze cu telefonul și cu stupefiante”
„În opinia mea, copiii ajung să se drogheze cu telefonul și cu stupefiante, ajung să omoare, din pricina relației cu părinții. Care îi aruncă în brațele singurătății și monștrilor ei deoarece comunică prost sau deloc cu cei pe care i-au adus pe lume fără să știe exact de ce. Asemenea genitori nu mai pot să-i îndrepte pe calea cea bună, nu mai pot să-i ajute decât, eventual, cumpărându-le la 18 ani un bolid de lux cu care să ucidă pe străzi și plătind apoi avocați care să-i facă scăpați.”
Citește și: CTP: Curluntrismul lui Nicușor Dan nu merge cu Trump
Cristian Tudor Popescu nu crede că educarea este o soluție pentru termen scurt. Gazetarul invocă faptul că învâțământul românesc are mari probleme sistemice, iar orice reformă se va resimți doar peste 10 ani.
„Dl Predoiu consideră că soluția este educarea. Frumos, dar sistemul Educației din România este praf și pulbere. Produce un număr impresionant de analfabeți funcțional și violențe în școală – peste 1.600 numai anul trecut. Chiar dacă, prin absurd, s-ar începe de mâine reformarea eficace a Educației, 10 ani e un termen optimist pentru a obține rezultate semnificative. Or, avem, în clipa de față, generații de copii și adolescenți contaminați sau în curs de. Asta pentru că, de ani de zile, stăpânirea nu a arătat vreun interes reglementării accesului la net.”
„Singura soluție de încercat este interzicerea severă”
Soluția lui Cristian Tudor Popescu este interzicerea măcar temporară a rețelelor sociale până la o anumită vârstă.
„Aceasta fiind situația critică, creată de adulți, nu de copii, singura soluție de încercat este interzicerea severă, fie și temporară, pentru câțiva ani. Dumneavoastră ce spuneți?”
Absolut corecta punere la punct.părinții nu sunt soluția, sunt problema. Dureros de mulți dintre ei s-au intoxicat cu TikTok și i-au votat pe Dumnezeilă (n.r. Călin Georgescu) și tortelierul Simion.