Parcurile verii cu plimbări la vreme de seară au făcut întotdeauna farmecul oraşelor, fie pentru turişti, fie pentru locuitorii lor, fideli localităţii, din diferite motive, cel mai adesea financiare. Anul acesta se alătură stagiunii teatrale estivale bucureştene din parcurile Capitalei şi Teatrul Metropolis, care şi-a anunţat primele spectacole, ce vor avea loc în Parcul Alexandru Ioan Cuza.
Directorul teatrului, cunoscutul actor George Ivaşcu, ne-a dezvăluit câteva gânduri despre acest proiect, dar şi o parte din surprizele începutului de toamnă.
Ultimul spectacol în sală al teatrului, din această lună, este o premieră naţională: „A fi sau ce va fi…” după piesa dramaturgului canadian Lyle Victor Albert, „un spectacol amuzant”, spune George Ivaşcu, „pentru că este vorba de teatru în teatru, de întâlniri inedite pe scenă, cum ar fi cea a unui actor contemporan, obişnuit să joace texte ale zilelor noastre, cu Hamlet, de exemplu”.
Spectacolul, care va avea loc la 27 iunie, inclus în proiectul de promovare a tinerilor, ce funcţionează de mai mult timp la Metropolis, este regizat de Alexandru Jitea, după adaptarea lui Petre Bokor. În distribuţie: Vlad Corbeanu, Mihalo Milenkoski, Roxana Ivanciu, Alexandra Timofte, Ionuţ Ionescu şi Valentin Devittor.
În 26 iunie, o comedie din repertoriul curent al teatrului, „Podu'”, după Podul sinucigaşilor” de Paul Ioachim, ne demonstrează, prin intermediul unor recitaluri actoriceşti de clasă, oferite de Horaţiu Mălăele, George Ivaşcu şi Meda Victor, că ideea sinuciderii poate fi tratată în cheie comică.
Stagiunea de vară a Teatrului Metropolis, inclusă în proiectul „Teatrul itinerant”, se va desfăşura din 2 iulie în parcurile Alexandru Ioan Cuza (fost IOR) şi Tineretului. Înscrisă în mai amplul program al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, „Cartier de vară”, ea va „locui” într-un cort cu aer condiţionat, cu o capacitate de 250 de locuri, pe care Teatrul Metropolis îl împarte cu proprietarul lui, Teatrul Ţăndărică. Vor fi deci două programe, unul pentru cei mici, dimineaţa, şi unul pentru „adulţi şi cei care mai sunt copii încă”, după expresia lui George Ivaşcu.
Pentru început sunt programate ferm numai două spectacole, în 2 şi 4 iulie, cu „Pijamale”, de Mawby Green şi Ed Feilbert, după farsa „Moumou” de Jean de Letraz, o comedie bulevardieră, ce se joacă cu succes din anii ’80 până astăzi, la New York, Londra, Paris şi… Bucureşti. Publicul este aşteptat de o echipă care asigură reuşita: Monica Davidescu, Adrian Titieni, Silviu Biriş, Anca Sigartău, Emanuel Pârvu (care semnează şi regia).
Sigur este faptul că toate spectacolele estivale ale vor fi comedii, pentru că, a explicat directorul teatrului, „este nevoie de ele pentru a mai uita de necazurile ce ne înconjoară. Cred că bucureştenii care nu vor părăsi oraşul în timpul verii merită să aibă parte de spectacol, iar prezenţa teatrului va fi benefică pentru ei. În momentul de faţă lucrăm la programul întregii stagiuni estivale, care trebuie să aibă în vedere programul artiştilor în această perioadă. Am fi dorit să jucăm şi în sală, dar numărul mic al tehnicienilor nu permite”.
Aceasta va fi însă animată de-a lungul întregii veri. Se repetă pentru premierele lunilor septembrie şi octombrie.
„Unul dintre spectacole se va numi, probabil, «Baba care ascultă Abba». Spun probabil pentru că regizoarea, Theodora Herghelegiu, nu este hotărâtă încă. Face parte din programul dedicat seniorilor. Este povestea a doi bătrâni care trăiesc nostalgia tinereţii, simbolizată de muzica cunoscutei formaţii, care, în opinia unor tineri, pare desuetă. Montăm, de asemenea, două musicaluri, pentru că în conceptul de «teatru hipermarket», pe care l-am gândit pentru Metropolis, acest gen lipsea. Unul este «Nebuna din Chaillot», de Jean Giraudoux, pus în scenă de regizoarea Alice Barb, cu o echipă excepţională, din care amintesc doar câteva doamne, Dana Dogaru, Ileana Stana Ionescu, Alexandrina Halic. O piesă cu atât mai actuală cu cât pune faţă în faţă două lumi, cea a afacerilor şi cea a oamenilor săraci, lumi pe care le împacă aceşti frumoşi nebuni, care sunt visătorii. Alexandru Tocilescu montează «Nevestele vesele din Windsor», de Shakespeare, pe muzica originală compusă pentru acest spectacol de Nicu Alifantis. Excelentele texte sunt îmbogăţite de muzica de calitate care li se adaugă”, afirma George Ivaşcu.