Cum a încercat Papa Francisc să oprească războiul din Ucraina? Jurnalistul Vitalie Cojocari a reamintit unele episoade după decesul Papei.
„Era anul 2022, iar Europa și întreaga lume erau șocate de invazia rusească.
Putin dăduse ordinul de război, iar Papa a încercat să-l oprească.
Imediat după începerea invaziei, l-a contactat direct pe Patriarhul Kirill.
A și povestit discuția cu șeful Bisericii Ortodoxe Ruse:
„Am vorbit cu Kirill 40 de minute prin Zoom.
Mi-a citit toate justificările pentru război. L-am ascultat și i-am spus: nu înțeleg nimic.
Frate, nu suntem clerici de stat, nu putem folosi limbajul politicii, ci pe cel al lui Iisus.
Suntem păstori ai aceluiași popor sfânt al lui Dumnezeu.
Pentru aceasta, trebuie să căutăm căi de pace, pentru a pune capăt războiului.”
Războiul a continuat, fără ca Biserica Ortodoxă Rusă să schimbe ceva în desfășurarea lui. Dimpotrivă.
În martie, anul trecut, când rușii opriseră ofensiva ucraineană, care nu mai avea suficiente obuze și arme, Papa a vorbit despre negocieri.
De data aceasta, declarația a avut nevoie de explicații suplimentare.
Asta din cauza expresiei „steag alb”, folosită cu referire la Ucraina și negocierile de pace.
Cel care l-a intervievat pe Papă a folosit de fapt termenul „steag alb” în întrebare. Papa l-a preluat în răspuns.
Lucru care, în acel moment, a stârnit neînțelegeri și nemulțumiri la Kiev.
Suveranul Pontif a răspuns în interviu, citez:
„Cred că cel mai puternic este cel care privește situația, se gândește la oameni și are curajul steagului alb și negociază.
Negocierile ar trebui să aibă loc cu ajutorul puterilor internaționale.
Cuvântul «negociere» este un cuvânt curajos.”
Secretarul de stat al Vaticanului a completat ulterior declarația, spunând:
„Ar trebui ca agresorii să fie cei care încetează să mai tragă.
Rusia este agresor.
Voința umană care a provocat această tragedie are și posibilitatea, și responsabilitatea de a lua măsuri pentru a-i pune capăt.”
Papa a făcut ulterior multe referiri la războiul din Ucraina în predicile sale, dar nu a fost auzit la Moscova.
Nici Putin, nici Kirill nu au oprit bombardamentele.
Astăzi, când s-a aflat despre moartea sa, Kremlinul a publicat o telegramă de condoleanțe în care Putin spune:
„A contribuit activ la dezvoltarea dialogului între Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Catolică Romană și la o interacțiune constructivă între Rusia și Sfântul Scaun.”
Papa Francisc l-a întâlnit de trei ori pe Putin. Ultima dată în 2019, când i-a vorbit despre război, despre Siria și despre Ucraina. Poza aceasta este de atunci.
În mod normal, aș încheia textul aici, dar vreau să vă reamintesc o legendă istorică.
Îi spun „legendă”, pentru că unii istorici nu au văzut dovezi, iar relatarea se bazează doar pe declarațiile martorilor.
După Al Doilea Război Mondial, Churchill i-ar fi spus lui Stalin că, în negocierile de pace, ar trebui implicat și Papa.
Se întâmpla la Ialta, iar tovarășul Stalin ar fi replicat cinic: „Câte divizii are Papa?”
După alte versiuni, Stalin ar fi întrebat: „Câte divizii au luptat pentru Papă în război?”
Prim-ministrul britanic i-ar fi relatat ulterior Papei Pius întrebarea cinică a lui Iosif Stalin.
La care Pius ar fi răspuns:
„Când îl vei revedea pe fiul Nostru Iosif, spune-i că își va întâlni diviziile Noastre în cer.”, a notat jurnalistul pe pagina sa de Facebook.
SERIOS?
NUcreeeeez …
CHIAR și UN PAPĂ este PreÎnDestulDeFoarteMIIIIC pentru AșaOCestie …