Deputaţii PSD Mihai Apostolache şi Adrian Mocanu au trecut luni la PDL, respectiv viitorul UNPR. Cei doi foşti social democraţi care au criticat dur guvernaţii până mai zilele trecute au explicat pentru cotidianul.ro motivele pentru care au ales să plece din PSD. Vă prezentăm două mini-interviuri cu Apostolache şi Mocanu, dar şi fragmente din atacurile lor la adresa Puterii. Din afirmaţiile celor doi deputaţi rezultă că preţul trădării îl reprezintă rezolvarea problemelor din colegiile lor.Plecările din PSD ale celor doi deputaţi reprezintă la prima vedere o surpriză. Mihai Apostolache a fost preşedintele TSD Prahova, el făcând parte din valul de tineri PSD-işti promovaţi în 2004 de Adrian Năstase la insistenţele lui Victor Ponta. În ceea ce-l priveşte pe Adrian Mocanu – şi el un nume din echipa de tineret a PSD -, acesta declara pe 2 martie, când au apărut zvonuri privind plecarea lui, că “nu am purtat negocieri cu dl Gabriel Oprea şi, deocamdată, nu am de gând să plec din PSD şi rămân fidel partidului care m-a consacrat politic”. Mocanu este fiul actualului preşedinte (din partea PSD) al Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu, tatăl său fiind exclus în 25 martie 2008 din PDL, după ce s-a certat cu deputatul Cezar Preda.
Apostolache: Mi-am făcut datoria faţă de PSD, îmi voi face datoria faţă de PDL
– Dle deputat, v-am citit luările de cuvânt din plen şi declaraţiile politice. Aţi fost un critic vehement al politicii PDL. Cum de aţi decis să treceţi la partidul pe care până mai ieri l-aţi înjurat?
M.A.: A fost o etapă din activitatea mea politică. Mi-am făcut datoria faţă de PSD, faţă de proiectele acestui partid, acum îmi voi face datoria faţă de PDL.
– Până mai ieri, pentru dvs., PDL era un partid rău, să înţeleg că acum a devenit un partid bun?
– Orice partid aflat la guvernare mai are din când în când şi poziţii eronate, pe care Opoziţia i le corectează. În plus, orice partid aflat la guvernare se corectează şi singur.
– Ce va determinat totuşi să treceţi la PDL? De ce nu în altă parte?
– PDL îmi va asigura realizarea proiectelor pe care le-am promis electoratului din colegiul meu, din Teleajen, Prahova. Voi beneficia de sprijinul partidului de guvernământ.
– Sunteţi convins de acest lucru? Dvs. sunteţi cel ce aţi acuzat până acum faptul că PDL ignoră zona colegiului dvs.
Da, sunt convins.
– Are vreo legătură plecarea dvs. şi cu rezultatul de la congresul PSD?
– Da, are o legătură. Eu l-am susţinut pe Mircea Geoană, iar în conducerea partidului au intrat unii oameni care nu aveau ce căuta acolo.
Mocanu: trebuie să rezolv problemele din colegiu
– Care au fost motivele pentru care aţi părăsit PSD?
A.M.: Am luat această decizie pentru a putea ajuta cetăţenii din Colegiul nr. 3 din Buzău, care m-au votat în 2008. În plus, nu am mai suportat comportamentul preşedintelui PSD Buzău, Ion Vasile, care parcă este un administrator al unui SRL.
– Aţi ales să mergeţi spre o viitoare formaţiune politică aliată care sprijină PDL la guvernare, deşi până acum aţi fost un critic al guvernanţilor.
– Au fost situaţii punctuale în care Puterea trebuia criticată. Acesta este rolul opoziţiei.
– Sunteţi convins că prin trecerea la viitorul UNPR veţi reuşi să rezolvaţi problemele cetăţenilor din colegiul dvs.?
– Da, sunt convins. Am primit promisiuni.
– Ce se va întâmpla dacă acest lucru nu se va realiza?
– Se va realiza. Avem un ministru, avem secretari de stat, deci există oameni care să se bată pentru ceea ce solicităm noi în teritoriu.
– De ce nu aţi încercat ca din banca opoziţiei să vă bateţi pentru drepturile celor din colegiu?
– Nu se putea. Din Opoziţie nu se pot rezolva problemele primarilor, în general problemele administraţiei locale. Doar dacă eşti în zona Puterii poţi rezolva problemele în plan local.
– În această situaţie înseamnă ca toţi cei din Opoziţie să treacă la Putere şi să ajungem din nou la partidul unic.– Nu. Mergeţi prea departe.
Mihai Apostolache – fragmente din ultimele sale declaraţii politice din plenul Camerei
Săptămâna trecută prezentam faptul că, după ce Guvernul s-a ocupat de diverse categorii socio-profesionale din România încercând să le pună cap în cap, în această perioadă, are ca preocupare principală lovirea constantă în cele mai vulnerabile categorii sociale din România. Şi mă refer la copii, care reprezintă viitorul acestei ţări. Şi la pensionarii României, care, în loc să fie apreciaţi pentru efortul pe care l-au depus în slujba acestei ţări, sunt loviţi în mod constant şi ultima intenţie a ministrului Finanţelor, aceea de impozitare a tuturor pensiilor, demonstrează pe deplin faptul că actualul Guvern încearcă cu orice preţ să reducă veniturile acestei categorii sociale a României şi anume pensionarii (23 februarie 2010)
Dacă în campania electorală PDL a promis că va curge lapte şi miere peste România, în situaţia în care Traian Băsescu va mai obţine un mandat de preşedinte, după câştigarea alegerilor şi intrarea la guvernare, reprezentanţii PDL încearcă să ne convingă cât de greu este să guvernezi în perioada de criză şi mai ales faptul că trebuie făcute sacrificii, primii sacrificaţi fiind tocmai cei din sistemul de învăţământ (9 februarie)
Asistăm în ultima perioadă la o încercare de destabilizare a sistemului administrativ românesc, situaţie generată de acţiunile guvernamentale. Mă refer aici la tendinţa Guvernului de limitare a autonomiei locale, dublată de o descentralizare haotică a unor competenţe din plan central, fără a se asigura autorităţilor cărora li se încredinţează aceste competenţe sursa de finanţare corespunzătoare (2 februarie 2010)
Preşedintele Traian Băsescu spunea „că toate partidele trebuie să renunţe la excesul de numiri pe criterii politice. Aceste numiri sunt un prim pas către conflicte de interese şi către corupţie. Cum se poate reforma statul, dacă reprezentanţii săi sunt aleşi pe alte criterii decât cel al competenţei”. „Ca preşedinte, voi apăra neutralitatea funcţiei publice. Numai astfel se poate asigura continuitatea funcţionării statului, dincolo de alternanţele la putere.” Acestea sunt doar câteva pasaje din discursul preşedintelui Băsescu, rostit după depunerea jurământului în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României. Nu ştiu dacă cei din PDL au ascultat cu atenţie acest discurs, însă cred că este momentul să-şi revizuiască rapid comportamentul dacă nu vor să intre în conflict tocmai cu preşedintele tuturor românilor. Mă refer aici la numirile pe criterii politice pe care le practică în ultima vreme PDL-ul şi care, conform spuselor preşedintelui, sunt generatoare de conflicte de interese şi corupţie (22 decembrie 2009)
Ce declara de la microfonul Camerei Adrian Mocanu
Congresul PNL de ieri a reuşit astfel ceea ce nu a reuşit congresul de anul trecut, şi anume: să-l lanseze cu adevărat pe Crin Antonescu (…) În opinia mea, rezultatul acestui congres al PNL va întări şi mai mult opoziţia pentru actuala putere. (9 martie 2010)
Dacă ar fi să credem în previziunile Guvernului, realizăm că România trăieşte acum marea iluzie că va scăpa în curând de criză. Nu trebuie să uităm, însă, că şomajul nu şi-a atins încă maximul, băncile încă nu au redus dobânzile suficient de mult pentru a se reporni creditarea, iar investiţiile încă întârzie să apară. Cu toate acestea, faptul că se prognozează că economia va trece în anul 2010 pe plus şi sentimentul general că ce a fost mai rău a trecut este din ce în ce mai puternic, ne-ar putea duce către o mare deziluzie. (2 martie 2010)
Alegerea lui Victor Ponta în funcţia de preşedinte reprezintă, în opinia multora, semnalul întineririi conducerii partidului, iar Congresul a trecut examenul de democraţie, rezultatul său fiind un pas important spre relansarea PSD pe scena politică românească. Sunt încrezător în viitor, pentru că partidul este acum pe mâna unei echipe noi, care vine cu toată hotărârea de a aduce un spirit nou, dar şi măsuri noi, menite să-i redea PSD-ului rolul de actor important pe scena vieţii politice şi sociale româneşti. (23 februarie 2010)
În concluzie, preşedintele României utilizează azi un mijloc democratic – referendumul naţional – pentru a produce o manipulare electorală, deturnând astfel atenţia cetăţenilor de la insuccesele mandatului său de 5 ani. (29 septembrie 2009)