Maxim Lebedinschi, consilierul în domeniul juridic şi relaţii instituţionale al preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, a sesizat Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) în legătură cu faptul că, în raionul Ialoveni, de lângă Chişinău, liderul local a dispus organizarea mai multor activități „de masă” sub genericul „Anul 2018 – Centenarul Unirii”.
Lebedinschi a publicat pe Facebook documentul adresat directorului SIS Vitalie Pârlog, în care afirmă că „există pericolul chemărilor publice la schimbarea ordinii constituționale, ba chiar la violarea integrității teritoriale”, „acțiuni calificate în legislația penală a Republicii Moldova drept uzurpare a puterii în stat”.


Contactat de către portalul Deschide.md, președintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, a declarat că va continua activitățile dedicate Centenarului Marii Uniri, indiferent la cine vor mai apela socialiştii: „Dumnealui [Maxim Lebedinschi – nota red.] nu acceptă adevărul istoric. Dacă tare doresc, pot să vină să mă demită și să semnez o dispoziție să sărbătorească la Ialoveni revoluția octombristă din 1917 sau semnarea Pactului Ribentrop – Molotov. Altceva n-am ce să le spun. Acesta este un eveniment foarte important: 100 de ani. Au fost discuții și între guvernele R. Moldova și României privind activități comune cu ocazia Centenarului. Avem un șir de evenimente comune cu partenerii din România în acest sens, unde vom semna și acorduri. Socialiștii n-au ce face. Dacă doresc, să scrie la SIS și peste tot”.
La Ialoveni, se va sărbători „Anul 2018 – Centenarul Unirii” pe tot parcursul anului curent, prin mai multe evenimente educative și cultural-sportive, potrivit dispoziţiei semnate de președintele raionului, Anatolie Dimitriu.
Care unire ?!?!?!?!?
În 1918, armata romînă a cotropit și anexat Basarabia. Ăsta-i adevărul gol-goluț !
Cei de la Ialoveni ori sînt cretini ori plătiți din Romînia să destabilizeze R. Moldova,