La 5 ianuarie 1961 avea loc premiera piesei „Celebrul 702″ de Alexandru Mirodan, în regia lui Moni Ghelerter, cu Radu Beligan, Florin Scărlătescu, Sanda Toma, Mircea Şeptilici, Nicolae Gărdescu, Dem Savu, Ion Lucian, Costel Constantin, Mircea E. Blaban, Rosalia Avram, Nineta Gusti, Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Alexandru Lungu, Dumitru Chesa. Spectacolul marca naşterea unui nou teatru bucureştean, Teatrul de Comedie.
Joi, 5 ianuarie 2011, se împlineşte o jumătate de veac de când această instituţie vie, efervescentă n-a încetat să-şi încânte publicul.
Primul ei director a fost, timp de opt ani, actorul Radu Beligan. I-au urmat, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, Lucian Giurchescu, Valentin Plătăreanu, Silviu Stănculescu, Vladimir Găitan, Dan Vasiliu şi, din 2002, George Mihăiţă.
Dintre actorii amintiţi până acum, mulţi nu mai există printre noi. Spectatorii mai vârstnici nu au uitat, desigur, performanţele din primele spectacole ale lui Grigore Vasiliu-Birlic, în domnul Jourdan din „Burghezul gentilom”, Gheorghe Dinică, Umbra din spectacolul cu acelaşi nume după piesa lui Evghenii Svarţ, pus în scenă de David Esrig, pentru a aminti numai primele montări ale acestei scene.
Rememorând începuturile, Radu Beligan notează în prefaţa impresionantului album editat cu prilejul acestui semicentenar: „ Atmosfera de creativitate din Teatrul de Comedie a contaminat întreaga trupă care era însufleţită şi solidară, nu numai în muncă, dar şi în clipele de destindere. De neuitat au rămas serile când, după spectacol, nu ne înduram să ne despărţim şi Amza Pellea ne făcea să murim de râs cu improvizaţia lui <Tribunalul Câinilor>, Rucăreanu ne desfăta cu romanţe, Marinuş Moraru îl imita uluitor pe Laurence Olivier în Hamlet, iar Dinică râdea cu capul dat pe spate, asemenea calului rănit din <Guernica> lui Picasso”.
În timp, trupa şi-a schimbat de multe ori componenţa, noi artişti dând viaţă unui repertoriu de primă mână. S-au perindat pe scena din strada Sfântul Dumitru spectacole pe texte de Bertold Brecht („Svejk în al doilea război mondial”, în regia lui Lucian Giurchescu, „Dispariţia lui Galy Gay”, „Mutter Courage”, „Cercul de cretă caucazian”), de Shakespeare („Troilus şi Cresida”, montat de David Esrig), George Ciprian („Capul de răţoi”, în regia aceluiaşi Esrig), Cehov („Un Hamlet de provincie”, „Trei surori”), Eugène Ionesco („Ucigaş fără simbrie”), Jean Anouilh („Cher Antoine”), Ion Băeşu („Preşul”, cu două tinere la acea vreme incendiare – Stela Popescu şi Vasilica Tastaman, dintre care rpima a acceptat. Spre surprinderea tuturor un rol de „femeie urâtă”), Caragiale („O noapte furtunoasă”, în care debuta pe scena acestui teatru, George Mihăiţă, actualul director al Comediei, în rolul lui Spiridon, un fel de Puck care face şi desface, precum un „copil de casă” iţele acţiunii)…
Emilia Popescu şi Ştefan Bănică în Cui i-e frică de Virginia Woolf?
Actori de primă mână ai scenei româneşti au adus prestigiul teatrului, de la Sanda Toma, care declara că şi-a petrecut aici cei mai frumoşi ani, la Iarina Demian şi Iurie Darie, de la Tamara Buciuceanu-Botez, Ion Lucian, Ştefan Radov şi Nicolae Gărdescu la Ştefan Tapalagă, Constantin Băltăreţu, Mircea Albulescu şi Grigore Gonţa, de la Mihai Fotino, Silvia Popovici şi Aurel Giurumia până la actuala componenţă a trupei, din care îi amintim pe Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Virginia Mirea, Emilia Popescu, Delia Seceleanu, Mihaela Teleoacă, Florin Dobrovici, Valentin Teodosiu pentru a da numai câteva nume.
În secolul al XXI-lea, Teatrul de Comedie a intrat cu acelaşi entuziasm începuturilor, cu dorinţa modernităţii, cu decizia readucerii comediei la adevărata ei dimensiune în dramaturgia naţională şi internaţională. Unui repertoriu variat, în care autori clasici şi contemporani îşi dispută favorurile regizorilor, i s-au adăugat proiecte menite să reaşeze teatrul la locul lui în lumea de azi. Horaţiu Mălăele stârneşte furtuni de aplauze, ca regizor şi ca actor, punând în scenă piese semnate de Ray Cooney („Bani din cer”), Dumitru Solomon („Ţara lui Abuliu), Cehov („Poiana boilor”, după „Cerere în căsătorie” sau „Revizorul”, în care performanţele actoriceşti ale lui şi ale actorilor George Mihăiţă, Virginia Mirea şi Delia Seceleanu au provocat admiraţia nu numai a publicului bcureştean, dar şi a celui de Festivalul Fringe din Edinburgh). Montărilor lui Alexandru Tocilescu, cu „Poker” de Adrian Lustig, „Casa Zoikăi” de Bulgakov, cele realizate de Cătălina Buzoianu („Ioana şi focul”, premieră mondială după textul lui Matei Vişniec, „Marlene” de Pam Gems), de Alexandru Dabija, Gelu Colceag („Cui i-e frică de Virginia Woolf”), Petre Bokor („Elling”), Victor Ioan Frunză („Cântăreaţa cheală” şi „Lecţia” de Ionesco), Mircea Cornişteanu („Audiţia” de Alexandru Galin), şi, mai ales, Silviu Purcărete („Femeia care şi-a pierdut jartierele”, de Eugène Labiche) li se alătură o seamă de proiecte, pentru o stagiune, cum a fost „Săptămâna Mălăele” care a propus pe scena teatrului montări semnate de genialul actor la alte teatre din Bucureşti, „Festivalul Comediei Româneşti – festCO”, devenit din 2006 competitiv, în cadrul Gala Comediei Româneşti fiind acordate Premii de excelenţă şi Ordinul Comediei clasa I, „Comedia ţine la tineri” ce absolvenţilor în regia şi actorie posibilitatea prezentării pe o scenă profesionistă. Au fost omagiaţi în cadrul Galei Comediei Româneşti Radu Beligan (2006), Ion Lucian (2007), Tamara Buciuceanu-Botez (2008), Iurie Darie (2009), Sanda Toma, Dumitru Rucăreanu şi Mircea Albulescu (2010).
Celor două săli ale teatrului li s-a adăugat, din 2009, Sala NOUĂ, devenită centru cultural, în care spectacolele fac casă bună cu expoziţiile de artă vizuală ale tinerilor, într-un ambient arhitectural în care clasicul şi modernul sunt îmbinate cu ştiinţă.
Revizitări actuale în Sala „Radu Beligan”
Virginia Mirea şi George Mihaiţă în Casa Zoikăi
Succesele teatrului s-au succedat de-a lungul anilor. Critici din ţară şi de aiurea au apreciat calitatea montărilor şi a intepretării. Jacques Lecoq scria după ce văzuse, „Rinocerii”, montat în 1964: „Rinocerii este spectacolul care m-a impresionat cel mai mult prin sobrietatea şi spiritul său modern”. Montarea spectacolului n-a fost lipsită nici de perpeţii, nici de riscuri. Amintindu-şi primii paşi pe scena Comediei, cu toate incidentele amuzante şi încordările inerente, David Esrig punctează şi pericolele montării în acea vreme a unei piese de Ionesco, „o muncă neobişnuit de interesantă pentru acea vreme”: „De aceea închei aceste realatări (…) cu un MERÇI adresat lui Radu Beligan pentru că ne-a dat acoperire socială în acele vremuri labile, nu de puţine ori periculoase, pentru ca noi să găsim curajul de a îndrăzni în artă, un MERÇI strigat cu voce tare pentru libertatea pe care am trăit-o sub directoratul său de a alege actori minunaţi ca Marin Moraru, lângă Dinică, al doilea purtător de stindard al unui teatru nou, apoi Mişu Pălădescu. Mircea Albulescu, Dem Rădulescu care alături de Radu Beligan, de Vasilica Tastaman şi Sanda Toma, Titi Rucăreanu şi Titi Chesa, de Amza Pellea şi Florin Scărlătescu (…) au format trupa cea mai puţin numeroasă din Bucureşti, dar una din cele mai bogate în talent şi dăruire”.
Şi numărul mic al actorilor, şi talentul, şi dăruirea se regăsesc în trupa de astăzi. Care trebuie să găsească răspunsul zilelor noastre la întrebarea „ce haz mai are comedia românească?” şi să aducă în haine noi, în revizitări actuale, comedia universală. Şi reuşeşte cu brio, atât în spectacole experimentale sau în spectacole care fac transfuzie de sânge proaspăt unor texte clasice, cât şi în proiecte deja gândite pentru marele public şi menite să se deruleze într-o a patra sală a teatrului, în fapt, un pavilion de la „Romexpo”.
Cine a văzut „Avarul îndrăgostit”, un text al lui Cristi Juncu după „Avarul” lui Molière, „Nepotu'”de Adrian Lustig, în care Tamara Buciuceanu-Botez dă clasă oricărei noi actriţe de comedie, „Te vei întoarce în Galapagos” de Nicole Duţu (cu excelente prestaţii actoriceşti ale Simonei Stoicescu şi ale lui Iulian Gliţă, în regia tânărului Aurel Palade) sau „Dumnezeul de a doua zi”, piesa lui Mimi Brănescu pusă în scenă de Marcel Ţop, cu Delia Seceleanu şi Claudiu Bleonţ, şi multe altele îşi poate da seama de coordonatele unei noii tinereţi a Teatrului de Comedie. El va readuce la rampă, după cinci decenii, şi primele spectacole ale instituţiei – deocamdată se anunţă premiera „Celebrului 702″ de Al Mirodan, în regia lui Alexandru Dabija -, dar şi montările unor regizori care fac performanţă internaţională, precum Silviu Purcărete, care transpune pe româneşte experienţa sa de la Limoges, cu amintitul vodevil al lui Labiche, montând, după 17 ani de absenţă, un text pe o scenă bucureşteană.
O mare familie, după cum numeşte Teatrul de Comedie actualul lui director, George Mihăiţă, nu-i uită pe cei care au întemeiat-o şi îi omagiază la Jubileu. Începând din 5 ianuarie 2011, Sala mare a Teatrului de Comedie se va numi Sala „Radu Beligan”. Atmosfera începuturilor, cu o spectaculoasă incursiune în epocă, va fi marcată de spectacolul aniversar, în regia lui Alexandru Dabija, în care performerii vor fi Ovidiu Lipan (Ţăndărică) şi trupa „Zece Prăjini”. Din prezentarea cărţilor de vizită ale actorilor Comediei în 2011 nu vor lipsi Premiile UNITER pe care le-au obţinut Virginia Mirea şi George Mihăiţă (Zoika şi Ametistov din „Casa Zoikăi” de Mihail Bulgacov, în regia lui Alexandru Tocilescu), precum şi Premiul de Debut UNITER, al Crinei Semciuc din spectacolul „Leonce şi Lena” de George Büchner, în regia lui Horaţiu Mălăele.
