Cursul de schimb a urcat până la 4,1550 lei/euro pe piața interbancară

Leul a continuat să se deprecieze, la deschiderea şedinţei interbancare de miercuri, pe fondul sentimentului negativ din regiune indus de tensiunile din Grecia, iar cursul de schimb a urcat la un maxim de 4,1530 – 4,1550 lei/euro, în prima oră de tranzacţionare.

Leul a continuat să se deprecieze, la deschiderea şedinţei interbancare de miercuri, pe fondul sentimentului negativ din regiune indus de tensiunile din Grecia, iar cursul de schimb a urcat la un maxim de 4,1530 – 4,1550 lei/euro, în prima oră de tranzacţionare.

Primele tranzacţii de miercuri s-au realizat la 4,1480 – 4,1500 lei/euro, mai sus faţă de nivelul de la închiderea de marţi, de 4,1430 – 4,1460 lei/euro.

Ulterior, cotaţiile au continuat să crească şi au atins un maxim de 4,1530 – 4,1550 lei/euro, iar în jurul orei 10:05 au revenit la 4,1480 – 4,1510 lei/euro.

Sentimentul negativ de pe pieţele din regiune este indus de tensiunile existente în Grecia, astfel că valutele ţărilor vecine s-au depreciat puternic peste noapte, cu mai mult de 1%.

Câteva mii de persoane au participat, marţi, la demonstraţii organizate în centrul Atenei la apelul mai multor sindicate, protestând faţă de măsurile de austeritate decise de Guvern. Pe de altă parte, o grevă în domeniul aviaţiei civile împotriva măsurilor de austeritate adoptate de

Guvern în Grecia a determinat închiderea spaţiului aerian al Greciei începând de marţi seara şi până miercuri.

Cursul de referinţă publicat marţi de BNR, de 4,1352 lei/euro, a fost cu 0,77 bani peste paritatea de luni, de 4,1275 lei/euro.
Băncile comerciale au afişat miercuri dimineaţă dobânzi de 4-5% pentru plasamentele la o zi.
 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.