Cuvântul care poate explica victoria lui Mamdani la New York – ANALIZĂ

Cu toate că ascensiunea tânărului politician venit cu părinții în SUA la vârsta de câțiva ani, educat într-o universitate de elită, cu o campanie la firul ierbii și în culorile în care New York-ul este recognoscibil, poate conține elemente din toate – millenials, stânga utopică, revanșa – explicația e mai simplă, spune politologul Vladimir Tismăneanu, chiar din SUA: affordability.  Adică să-ți permiți costurile traiului de zi cu zi.

A fost un vot prin care oamenii au validat promisiunea unei vieți pe care să și-o poată permite. Sigur, fundalul rămâne cel epocii pe care o traversăm și care stă sub semnul furtunilor ideologice, cum le numea Hannah Arendt. „ Poți lesne ameți. Extremismul nu se mărginește la o familie politică”, adaugă profesorul Tismăneanu, în dialogul purtat cu Cotidianul.

Un vot pentru affordability

Zohran Mamdani  a fost votat masiv în cartierele în curs de gentrificare, cu populație din rândul categoriilor relativ afluente, inclusiv minoritățile etnice, explică politologul Vladimir Tismăneanu, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland.

„Am spus-o și o repet, Mamdani este un om al stângii intrasistemice, nu un radical antisistemic. Câțiva ani a fost membru în City Council. Nu vine din «celule underground». Nu este Malcolm X. Ultimele săptămâni ale campaniei sale au fost mult mai moderate în ceea ce privește accentele utopice. Asta nu înseamnă că nu există elemente utopice în programul lui.

Nominalizarea ca viceprimar a unui personaj din perioda când primarul New York-ului era Bill de Blasio este menită să domolească aprehensiunile venite din partea establishment-ului tradițional.

Zohran Mamdani a insistat asupra unui concept care revine frecvent și urgent în discursul liberal și conservator mainstream: affordability – posibilitatea unor grupuri cât mai largi de a beneficia de avantajele oferite în mod normal de sistemul stabilit. Tocmai de aceea a fost votat Mamdani masiv în cartierele în curs de gentrificare, cu populație din rândul categoriilor relativ afluente, inclusiv minoritățile etnice. Sursele ideologice ale fenomenului Mamdani sunt identificabile în gândirea lui Eugene V. Debs, Michael Harrington și a lui Norman Thomas, în tradiția socialismului democratic. Nu trebuie neglijată, cred, componenta tiermondistă, evidențiată în discursul apăsat pro-palestinian”, explică Tismăneanu, într-un scurt interviu pentru Cotidianul.

Întrebat dacă am intrat într-o epocă a radicalizărilor, în care reacția la dreapta radical conservatoare, în cazul SUA la MAGA nu poate fi decât și ea radicală, de stânga, Vladimir Tismăneanu atrage atenția că extremismul nu se mărginește la o singură familie politică.

„Cred că traversăm o perioadă în care este dificil să aplicăm taxonomii tradiționale și convenționale. Identitățile fluide, în schimbare și în mișcare, se manifestă și în lumea ideilor, chiar mai presante acolo decât în alte domenii.

Trăim din nou în acel vălmășag pe care Hannah Arendt îl numea al furtunilor ideologice. Poți lesne ameți.

Extremismul nu se mărginește la o familie politică. Se vorbește despre antisemitism și se menționează unele afirmații nefericite ale lui Mamdani. Dar nu există în discursul său nimic care să se asemene cu antisemitismul radical, explicit virulent al unui Nick Fuentes și al celor care îl aprobă într-un fel sau altul. Dubla măsură este suspectă în orice situație. Ascunde un partizanat nemărturisit. Antipatia lui Fuentes și Tucker Carlson pentru evrei și pentru statul Israel nu provine din dezaprobarea unor politici și strategii. Este viscerală și epidermică”.

În acest context în care extremele par alimentate și centrul tot mai îngustat, cum poate liberalismul clasic să nu iasă din cursă, fără însă a copia populismul de la o extremă sau alta?

„La ora actuală, populismul este ubicuu. Chiar și centrul recurge la teme populiste. Problema ține de modurile în care este utilizat populismul, dacă demagogia înlocuiește democrația. Centrul înseamnă accentul pe curaj civic.

Charisma nu este nici de stânga, nici de dreapta. Depinde de un om politic sau altul să beneficieze într-un fel sau altul de acest „har”. Obama avea charismă. Trump are charismă. Mamdani are charismă. Dar cahrismă nu înlocuiește angajamentul valoric. Mai degrabă îl potențează. Centrul înseamnă să recunoști valorile umanismului, apărarea demnității umane, protecția minorităților. Istoricul Arthur Schlesinger Jr, apropiat de președintele Kennedy, a scris cândva o carte cu titlul „The Vital Center”. Suntem din nou în căutarea Centrului Vital:, arată Vladimir Tismăneanu.

Milenialii pun în mișcare pendulul

S-a pornit pendulul, spune Corneliu Bjola, ca reacție la dreapta radical conservatoare, dar asta nu înseamnă automat că opțiunea pentru stânga radicală va câștiga teren. E de remarcat însă că MAGA a speculat momentul și a readus dezbaterea în registrul ideologic, lipind eticheta de “comunism” democraților.

Corneliu Bjola, profesor de diplomație digitală (Oxford), așază votul dat lui Mamdani într-un context mai larg, în care generația milenialilor are opțiuni mai puțin argumentate ideologic și mai degrabă legate de problemele pe care le ridică cotidianul: criza locuințelor, prețul chiriilor, schimbările climatice.

“Rob Jetten, în Olanda, 38 de ani, Zohran Mamdani, noul primar al New York-ului, 33 de ani, iar în Marea Britanie îl avem pe liderul Partidului Verde, Zack Polanski, undeva la 43 de ani. Asta e generația „milenialilor”, să spunem așa. Este o nouă generație de tineri de care se adresează tinerilor și este foarte interesant să vedem punctele comune. Dacă ne uităm, de exemplu, la programul pe care Rob Jetten, dar și Mamdani l-au promovat în alegeri, sunt teme comune. Una din teme este despre locuințe și chirii, iată că, de exemplu, punctul cu care a câștigat Jetten, prioritatea pe agenda sa este construirea de 10 noi orașe în Olanda. (…)

Cred că ce au toți acești lideri în comun este o schimbare de generație, deoarece avem o generație care e preocupată de lipsa de mobilitate socială. S-a discutat mult și sunt multe statistici care vorbesc despre tinerii de astăzi, care an de an se simt mai săraci decât părinții lor. Discuția din Olanda și discuția din Marea Britanie despre acești noi lideri care se adresează generației tinere este una foarte pragmatică.”, a explicat Corneliu Bjola, la podcastul Punctul pe știri.

În opinia acestuia, asistăm la o invalidare a rețetei de reușită socială a vechii generații, pentru că ea nu mai funcționează pentru tineri:

“Pentru generația anterioară educația era scara pe care puteai urca în termeni de venituri, în termeni profesionali. O parte din acești tineri se simt oarecum în afara cercului.  Partidele centriste nu mai fac față. Nu mai vorbim de populiști. Apropo, chiar și în cazul Statelor Unite ne-am obișnuit cu un populism de dreapta sau chiar de extremă dreapta. Că vorbim de MAGA, că vorbim de Farage, asta e o generație veche care se uită în trecut, care vrea status-quo-ul sau, în sfârșit, să reconstruiască o lume cu care ei erau obișnuiți, probabil, în tinerețea lor. În genul de mișcare pe care îl vedem acuma, ei nu se regăsesc în acest orizont.

Ce să regăsesc, dacă e să mă uit, ca tânăr, într-un discurs de-al lui Farage? Să mă regăsesc în Marea Britanie din anii ’60 sau, în cazul lui Trump, să mă regăsesc în America din anii ’50? Nu îmi spune nimic . Unde intervine problema, de asemenea, pentru partidele centriste? Pentru că nu mai sunt credibile.

Genul acesta de mișcări, mult mai la stânga, unele chiar la extremă stângă, le oferă un altfel de de orizont. Un orizont mai credibil, pe care partidele centriste îl ofereau până acum. Chiar alegerile din New York ilustrează acest punct foarte bine. Dacă vă uitați la dezbaterea care a avut loc între Andrew Cuomo și Zohran Mamdani, vizual, schimbul acesta de generație este extraordinar. Andrew Como este un centrist democrat, a condus New York-ul timp de trei mandate, dacă nu mă înșel, dar este o persoană îmbătrânită, lipsită de energie. Zohran Mamdani s-a prezentat altfel, a adunat 50.000 de voluntari.

Deci n-ar trebui să vedem acest fenomen ca o anomalie care va fi rezolvată. Este un simptom la o generație care nu se simte reprezentată de proiectele de societate pe care vechea generație le consideră importante”, explică Bjola.

O utopie care revine resentimentar

Profesorul de științe politice Ioan Stanomir privilegiază interpretarea care vorbește despre radicalizarea politică și avertizează asupra întoarcerii unei ideologii care reinstalează lupta de clasă, folosind inclusiv retorica antisemite.

Într-un text de analiză publicat în Contributors, acesta scrie că Mamdani “este chipul noului  radicalism progresist care uneşte, dialectic, apelul  la marxism şi  retorica antisemită: ceea ce promite Mamdani este revigorarea unei politici a resentimentului care să ofere progresismului ocazia unei altor lupte de clasă. (…)

Socialismul său democratic este numele  elegant şi aseptic pe care îl oferă egalitarismului hrănit de  fervoarea comunistă.

Intelectual şi agitator, primarul din New-York este întruchiparea acestei utopii care nu vrea să devină trecut”, scrie Ioan Stanomir.

Poate fi rețeta lui Mamdani copiată la București?

Stânga europeană a vrut să urce pe valul de relegitimare pe care l-a ridicat Mamdani încă din prima zi. Co-președinta grupului stângii din Parlamentul European (The Left), Manon Aubrey (stânga radicală franceză – La France Insoumise) a și fost, de altfel, la New York încă din campania electorală, pentru a-l susține pe Zohran Mamdani.

La București însă, unde am intrat în linie dreaptă pentru alegerea noului primar general, contextul e mai degrabă unul politic și puțin se pun în dezbatere reală proiecte care să îmbunătățească locuirea, în toate aspectele ei.  Avem pe masă alegerile prezidențiale anulate,  care au prins România cu garda jos, conflictul între cele două puteri, executivă și judecătorească, declanșat de blocajul reformării pensiilor speciale ale magistraților, și un referendum tăcut, în care bucureștenii percep că sunt chemați fie să valideze programul de reforme al premierului Ilie Bolojan, fie să legitimeze un președinte care vrea să-și întărească un vehicul politic care să-l sprijine, inclusiv pentru o a doua candidatură. Climatul este unul de anxietate socială profundă, în care în discuția despre pensiile speciale electoratul își confirmă ruptura autorităților față de agenda socială și incapacitatea statului de a corecta privilegiile percepute ca denaturând dreptatea socială.

Fiind însă primul scrutin important după odiseea alegerilor prezidențiale, ar putea fi și un vot de revanșă, așa că dezbaterea despre fractura generațională și votul de ruptură al milenialilor încă își caută locul și tonalitatea pe agendă.

Nu trebuie ignorat nici profitul pe care agenții toxici, cum este Rusia, dar mai ales cei de pe plan intern, îl pot scoate din supra-isterizarea nevoii de revanșă și nici degradarea contractului politic care a dus la un vot tot mai fragil dat partidelor politice mainstream, de unde și cursa candidaților de a se poziționa cât mai în răspărul “sistemului”.

“Toți candidații la Primărie, inclusiv domnul Băluță, vor să fie independenți, să scape de etichetarea de partid, despre care îi simte că-i trage înapoi. În trecut dimpotrivă, trebuia să ai sigla partidului peste tot, tocmai ca să te identifice oamenii foarte ușor. Acuma acest lucru s-a întors. Cred că aici este punctul sensibil pentru aceste partide, s-au deconectat de societate, sunt un stat birocratic de elite naționale sau locale care e anchilozat, obiectivul fiecăruia fiind cum să-și urmărească anumite interese financiare sau economice și din când în când mai aruncă o firimitură, mai fac un parc, un stadion, ceva borduri, ca să arate că sunt interesați.

Dar e greu să păcălește oamenii constant cu genul acesta de lucruri. Și așa oamenii au identificat partidele ca fiind acest exponent al unor elite deconectate”, explică profesorul Corneliu Bjola.