În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz -Cuvântul cotidian Vocalize în La Major. Volumul este sub tipar la Editura Junimea din Iaşi.
Cuvântul cotidian sau „Capul fără Trup”: o descoperire terifiantă în vizorul echidistant al presei.
- În data de 4 ianuarie Primăria şi Procuratura din Băltuţan au dat următorul Comunicat comun: „În cotidianul INTRANSIGENTUL, în ediţia din 3 ianuarie a.c., jurnalistul Karl Goldstein, redactorul şef adjunct al ziarului, a publicat un material în care face referiri la o anchetă în curs de desfăşurare. Este vorba despre cazul cunoscut sub titlul <Capul fără Trup>, o speţă dezbătută până la epuizare în săptămânile trecute. Dl. K. G., dând o tentă mult prea senzaţională unei crime despre care nu ştie absolut nimic, emite ipoteza şocantă că leşul ar fi al unui personaj din Purdeatown, un anume doctor Roman Postdubal, chimist şi avocat, candidat la alegerile locale din partea P.L. din coaliţia A. C. S. N. P.. În felul acesta, dl. Goldstein încearcă să politizeze speţa, fără nici un suport real, inducând în eroare cititorii şi lansând veşnicele teorii ale conspiraţiei mondiale într-un caz pe cale de a fi lămurit de organele locale abilitate. Dl. jurnalist nici măcar n-a luat legătură cu noi, nu s-a interesat de la sursă şi a plonjat în tot felul de fantasmagorii. Acuza cum că autorităţile locale <încearcă să minimalizeze această terifiantă speţă> este total lipsită de temei, iar faptul că <ziarul INTRANSIGENTUL nu va precupeţi nici un efort în devoalarea adevărului> nu-l percepem ca o ameninţare, ci ca un ajutor, întrucât <devoalarea adevărului> reprezintă scopul pentru care lucrează şi instituţiile noastre, la fel ca mass-media. Dorindu-i succes domnului redactor şef adjunct Karl Goldstein, îl asigurăm că ancheta OFICIALĂ a organelor abilitate îşi urmează cursul normal şi îi promitem atât domniei sale, cât şi cititorilor tuturor ziarelor, o conferinţă de presă în care vom împărtăşi opiniei publice toate amănunte acestui caz, pe măsură ce ele vor putea fi desecretizate fără a dăuna mersului anchetei.”
- În urma Comunicatului comun al Primăriei şi al Procuraturii Locale, în presa de proximitate din Băltuţan au apărut trei reacţii, reacţii desigur în spiritul materialelor anterioare:
3a. În ediţia din 5 ianuarie, VOCEA LIBERĂ a publicat articolul de fond cu titlul Beţiile de după Revelion: „Unii oameni trăiesc atât de intens trecerea între ani, încât nu-şi mai revin până la Sfântul Ion. Alţii nu-şi mai revin niciodată. Manifestările tipice ale acestor bieţi veşnici beţi sunt halucinaţiile, delirul şi, în cazurile cele mai grave, nu sunt excluse nici chiar actele antisociale. Un oarecare Karl Goldstein se află într-o fază avansată a acestei cumplite maladii şi, din păcate, prognosticul medical nu-i este defel favorabil. În stadiul actual, numitul K. G. delirează tot felul de năzdrăvănii, iar ideea lui obsesivă este că o cumplită conjuraţie mondială atentează la membrii opoziţiei alianţei aflate la guvernare, alianţa ajunsă la putere prin sufragiul democratic al cetăţenilor. Şi de data aceasta, neputându-se trezi din beţia de la Revelion, suferindul halucinează şi vede peste tot crime şi victime inocente. E drept că asemenea manifestări apar în primul rând la alcoolicii aflaţi în delirium tremens, însă K. G. a intrat într-o fază şi mai gravă. Să ne amintim că, doar cu puţini ani în urmă, abia putea fi scos în zori din diferitele localuri de către chelnerii exasperaţi de <spectacolele> scabroase ale ipochimenului; să ne amintim că mai multe domnişoare onorabile au depus plângeri împotriva vampirului care a încercat să le violeze, dar instanţele l-au achitat de fiecare dată pe motiv că făptaşul n-are discernământ; să ne amintim că acelaşi K. G. petrece lungi <concedii> în spitalul de psihiatrie. Vedeţi dar cine este autorul materialului din INTRANSIGENTUL şi prin această grilă trebuie înţelese compunerile sale. Noi nu putem decât să-l compătimim şi creştineşte este să facă toată lumea la fel. Chiar şi cu un biet necreştin”. Semnează redactorul şef I. B. Ramm.
3b. În VIITORUL, redactorul şef adjunct Samuel Solomon a semnat următorul text în rubrica sa săptămânală Să vezi şi să nu crezi: „În data de 4 ianuarie, Primăria şi Procuratura au dat un comunicat comun, un material ce se potriveşte perfect titlului rubricii noastre de joi: cele două instituţii s-au legat într-un mod cu totul nepermis atât din punct de vedere profesional deontologic, cât şi general etic, de un ziar central care nu şi-a făcut decât datoria analizând în mod pertinent situaţia revoltătoare a lipsei de transparenţă a aşa-zisei anchete în legătură cu vechiul caz <Capul fără Trup>. (Anchetă în legătură cu care, în ceea ce ne priveşte, suntem tot mai convinşi că nici măcar n-a demarat.) Celebrul ziarist Karl Goldstein nu numai că a pus punctul pe i în ceea ce priveşte modul cum autorităţile locale – recte primăria, procuratura şi poliţia – nu reuşesc să dea nici o speranţă populaţiei îngrozite că ucigaşul (sau ucigaşii?) nu se află între noi, dar <şi-a permis> să emită şi ipoteze. Într-o anchetă de stradă, mai multe bunice disperate ne-au declarat că trăiesc un adevărat moment de panică de fiecare dată când se intersectează pe stradă cu un necunoscut, în timp ce îşi duc şi îşi aduc nepoţeii nevinovaţi la şi de la grădiniţă. Dar cireaşa de pe tort este că nu poţi fi sigur nici măcar atunci când te întâlneşti cu un cunoscut dacă nu cumva acela este un criminal. S-au văzut destule cazuri când ucigaşi în serie păreau să ducă o viaţă normală în mijlocul comunităţii căreia trăiau o viaţă aparent normală…
Poate că ipoteza lansată de la centru prin mereu inspirata pană a aceluiaşi Karl Goldstein va trezi şi organele abilitate locale din letargia în care se complac pe banii publici! Distinsul tânăr jurnalist, după o anchetă profesionistă, a deschis cu adevărat o pistă în acest caz macabru: un apreciat intelectual, posesor a trei doctorate, a dispărut din Purdeatown, iar un cunoscut profesor de liceu bănuieşte că doctorul Roman Postdubal ar fi fost eliminat fiindcă ar fi fost un candidat mai mult decât credibil al opoziţiei. Deşi nu am avut onoarea să-l cunoaştem pe acest erudit cu trei doctorate diferite, faptul că primăria şi procuratura au pornit o cascadă de invective la adresa celui ce a lansat această ipoteză ne face să dăm crezare cumplitei supoziţii, mai ales că doctorul Roman Postdubal n-a fost găsit nici până astăzi, după atâta vreme. Da, atitudinea autorităţilor locale se încadrează perfect în rubrica săptămânală Să vezi şi să nu crezi”.