În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz -Cuvântul cotidian Vocalize în La Major. Volumul este sub tipar la Editura Junimea din Iaşi.
Cuvântul cotidian sau „Capul fără Trup”: o descoperire terifiantă în vizorul echidistant al presei.
3.c. Şi tabloidul săptămânal ORAŞUL NOSTRU a făcut trimitere la disputa declanşată de materialul publicat în INTRANSIGENTUL: pe paginile din miezul publicaţiei, anunţate din pagina de gardă, sunt publicate, pe lângă reproducerea în facsimil a celor trei diplome de doctor, şapte fotografii:
1. cu doctorul Roman Postdubal în laboratorul său de la Combinatul Chimic,
2. în robă pe coridoarele tribunalului,
3. împreună cu o blondă pe plajă,
4. cu o altă blondă într-un restaurant,
5. cu profesorul Alain Ropport în excursie pe crestele Munţilor Albi,
6. singur la pescuit şi
7. într-un grup mai mare pe o stradă uşor de recunoscut din centrul oraşului Purdeatown. Interesante sunt explicaţiile de sub fotografii: la 1.: Savantul în timpul muncii la o cercetare strict secretă de interes strategic; 2.: La tribunal, într-o pauză a atât de celebrului proces Ministerul de Război contra Romario Wagner; 3.: Cu o frumoasă „necunoscută” (dar ştiută de noi…); 4.: Cu doamna V. L.-B., soţia viceamiralului L.-B.; 5.: Cu profesorul Alain Ropport pe crestele cele mai abrupte de pe Munţilor Albi; 6.: Momente de relaxare în solitudine pe malurile Băltuţei; 7. Priviţi: cu atenţie această fotografie: pe cine vedeţi în planul îndepărtat (al treilea din stânga, cel cu pălărie şi fular alb)?
„Păstraţi acest număr de colecţie! Vom reveni în ediţia de săptămâna viitoare cu explicaţii fierbinţi! Deocamdată, vă spunem doar că pe celebrul Wagner nu-l cheamă Wagner, că <frumoasa necunoscută>, asemenea bărbatului pe care vi l-am indicat în fundalul fotografiei nr. 7, ar putea reprezenta personajele cheie din atât de secretizata afacere <Capul fără Trup>. Aşadar, nu cumva să pierdeţi ediţia noastră viitoare, care, chiar dacă intenţionăm s-o difuzăm într-un tiraj mult mărit, suntem convinşi că nu va putea satisface toate cererile, lucru pentru care vă cerem scuze!”.
4. Doar că, de data aceasta, bătălia a depăşit graniţele locale, mass-media centrală implicându-se şi ea puternic în cazul <Capul fără Trup> devenit, după aproape două luni şi jumătate, chestiunea zilei pe plan naţional.
4.1. Şi ŞTIREA ZILEI a semnalat, pentru prima oară la 6 ianuarie, pe pagina 7: „Cazul <Capul fără Trup>: Crima din Băltuţan şi modul iresponsabil cum este ea folosită de persoane iresponsabile”. După ce relatează că sub sălciile de pe malul râului Băltuţa, un grup de şase copii a dat de un cap uman, un material semnat de Marius Lambert, „reporter special”, continuă cu „Acest eveniment, părând iniţial o crimă ca oricare alta, a ajuns brusc calul de bătaie al forţelor de opoziţie locale. Încercând să intervină în mod cu totul nepermis în ancheta organelor abilitate delegate să elucideze speţa, în lipsă de subiecte reale, opoziţia şi-a îndreptat săgeţile otrăvite până la vârful primăriei. (Bineînţeles că din acest spectacol jalnic nu pot să lipsească nici scandalagii de meserie în frunte cu nedemnul consilier Jean V. Solomon.) Iată până unde pot să deturneze elemente iresponsabile anchetarea unui delict major, fără să le pese că astfel nu fac decât să inducă o stare de maxim disconfort în rândul populaţiei întregului oraş. Deşi lipsiţi total de vreun element real, aceşti indivizi insinuează că ucigaşul ar bântui printre localnici, ba chiar că ar fi vorba despre un întreg grup infracţional şi ajung să introducă neîncrederea până şi între vecini, sugerând că oricine ar putea fi criminalul. Prima impresie pe care o ai sosind în Băltuţan, până nu de mult un loc liniştit, patriarhal, am putea spune, este că oamenii de aici se simt ca într-un viespar, groaza stăpâneşte totul, nu mai auzi râs de copil, nu mai vezi lumea plimbându-se ca până nu de mult pe faleză, cetăţenii stau cu uşile zăvorite. Asta deşi atât domnul Primar, cât şi Comandantul Poliţiei liniştesc populaţia prin difuzoarele instalate în toate cartierele că NU EXISTĂ NICI UN PERICOL CA UCIGAŞUL SĂ SE GĂSEASCĂ ÎN ORAŞ! Noi nu putem decât să îndemnăm pe orice om conştient să nu se ia după instigările slugilor opoziţiei, repetând şi noi că NU EXISTĂ NICI UN PERICOL CA UCIGAŞUL SĂ SE GĂSEASCĂ ÎN ORAŞ!” Pe aceeaşi pagină 7, au mai avut loc trei ilustraţii: gara feroviară a oraşului, Primăria şi însuşi fotografia domnului Primar Rubin S. Spar.
4.2. EVENIMENTUL NECENZURAT, încă principalul ziar central al opoziţiei, n-a rămas nici el dator şi chiar a doua zi, la 7 ianuarie, a dat un răspuns paginii 7 din ŞTIREA ZILEI: „Ne pare rău că tocmai azi, de Sfântul Ion, în loc să ne reculegem şi să-i sărbătorim pe toţi cei ce poartă numele Sfântului, trebuie să ne ocupăm de un material vădit partizan apărut într-o publicaţie cunoscută pentru denaturarea realităţii – în formă continuată! -, mereu doar în favoarea vremelnicei puteri. Aşadar, urându-le Lumină, Sănătate şi Bucurii tuturor celor ce-şi prăznuiesc astăzi onomastica, toţi Ionii, Ioanii sau Ioanele, Ionelele, suntem obligaţi să dereticăm prin casă, tocmai azi, în zi de Sfântă Sărbătoare. Aşadar, într-un articol din ŞTIREA ZILEI semnat de Marius Lambert, se încearcă liniştirea populaţiei panicate din Băltuţan că ucigaşul care se află în spatele unei crime odioase, ucigaş neprins, nu s-ar afla în orăşelul până mai ieri atât de liniştit. Dl. Marius Lambert nu ne dezvăluie de unde ar avea această informaţie. Dacă o are, înseamnă că tocmai el, care îi acuză pe <indivizii care încearcă să intervină în mod cu totul nepermis în ancheta organelor abilitate delegate să elucideze speţa>, s-ar fi infiltrat între acele organe. Pentru că, altfel, înseamnă că a minţit susţinând că <nu există nici un pericol ca ucigaşul să se afle în oraş>! Dl. Lambert recunoaşte panica populaţiei din importanta localitate nod de cale ferată: <prima impresie pe care o ai sosind în Băltuţa, până nu de mult un loc liniştit, patriarhal, am putea spune, este că oamenii de aici se simt ca într-un viespar, groaza stăpâneşte totul, nu mai auzi râs de copil, nu mai vezi lumea plimbându-se ca până nu de mult pe faleză, cetăţenii stau cu uşile zăvorite.> Dar ca acest coşmar să se termine, criminalul trebuie măcar identificat, dacă nu chiar prins. Aşa că una din două: sau domnul Lambert ştie cine este ucigaşul – şi de unde ar putea şti acest lucru decât de la anchetatori, dacă nu este chiar el ucigaşul?! -, fie a minţit cu bună ştiinţă populaţia. Oricum, se vede de la o poştă că lucrurile sunt cusute cu aţă albă: nimeni nu a ieşit să anunţe nici numele victimei şi nici numele ucigaşului. Şi asta de atâta vreme! Şi, de asemenea, nicio oficialitate n-a răspuns punctual şi cu argumente ipotezelor formulate de Karl Goldstein! Desigur, nu este vorba despre singura infracţiune gravă cu făptaş necunoscut, dar de data aceasta avem de a face cu un eveniment care a indus teroarea într-o comunitate întreagă. Pe de altă parte, în ediţia din 3 ianuarie, colegii de la INTRANSIGENTUL vin cu nişte supoziţii extrem de pertinente, iar totala lipsă de transparenţă a oficialităţilor permite orice speculaţii. În dorinţa de a veni în ajutorul populaţiei terorizate din Băltuţan, ne raliem colegilor de la INTRANSIGENTUL în încercarea de a afla în sfârşit adevărul în speţa <Capul fără Trup>, speţă care se pare că ascunde mai mult decât o singură crimă. Suntem convinşi că forţele unite ale unor jurnalişti sunt capabile, prin mijloace absolut legale, să afle ce s-a întâmplat cu celebrul savant de trei ori doctor, Roman Postdubal. Şi, prin profesionalism şi perseverenţă, să vedem şi cine are interesul ca speţa să nu fie lămurită. Nu există crimă perfectă, există doar investigatori nepricepuţi sau manipulaţi să îngroape cazul.” (Articolul nesemnat este ilustrat cu o fotografie de arhivă a doctorului Postdubal.)