În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz -Cuvântul cotidian Vocalize în La Major. Volumul este sub tipar la Editura Junimea din Iaşi.
Cuvântul cotidian sau „Capul fără Trup”: o descoperire terifiantă în vizorul echidistant al presei.
44. Apoi şi popularitatea TV APOCALIPSA a fost înghiţită de acelaşi tsunami care l-a scos la suprafaţă, un torent pe care Robin Son l-a numit „prima dintre trâmbiţele sfârşitului, înainte de venirea începutului”. Ciudăţenia, cel puţin pentru mintea celor ce-şi puneau întrebări, consta în aceea că neobişnuit de multe dintre numeroasele evenimente ce se succedau tot mai repede, atingând cote uriaşe de interes şi dispărând din conştiinţa lumii la fel de brusc pe cum au apărut, pretindeau că s-au ivit dintr-un caz atât de banal, un caz ce ţine în mod obişnuit doar câteva zile rubricile de ştiri locale, cazul <Capul fără Trup> din Băltuţan (Republica Vandana de Sud),
În unele ţări, transmisia canalului TV APOCALIPSA a fost bruiată, însă, după doar câteva luni de faimă, postul a intrat în derizoriu de la sine. Robin Son, „el sărmanul”, a săvârşit eroarea să dateze „fazele Apocalipsei Adevărate” şi cum la primele termene anunţate nu s-au împlinit prorocirile, lumea nu le-a mai luat în seamă. Degeaba a explicat Robin Son că datele anunţate nu fac parte din timpul obişnuit, „timpul profan”, ci din alt timp decât timpul oamenilor! Canalul TV APOCALIPSA a strâns tot mai puţin interes şi a încetat să emită la fel de neaşteptat pe cum a apărut. În casele oamenilor, dacă te plimbai cu telecomanda pe micul ecran, canalul unde a apărut neaşteptat şi cu un semnal foarte puternic chipul lui Robin Son, „el, sărmanul” a început să fie recepţionat cu purici, apoi tot mai palid, apoi deloc. Ca şi Secta Apocalipsei Adevărate, şi Insula Gaoa din aşa-numitul continent al apelor s-a întors în anonimat. SAA s-a dovedit a nu fi fost decât unul dintre numeroasele artefacte scoase la lumină din adâncuri de câte o revoltă a mărilor. Mai grele decât apa, aceste fantome ale trecutului revin acolo de unde au fost alese de hazard să se aşeze. SAA nu este decât unul dintre nenumăratele exemple posibile.
45. TV 99, în mod cert cel mai influent canal de televiziune din lume, a decis să instituie o rubrică zilnică intitulată chiar Cazul <Capul fără Trup>, o rubrică în care se analizau la zi noutăţile în legătură cu ceea ce a primit numele „Criza din Republicile Vandana”: reportaje de la faţa locului[1], discuţii în studio, unde erau invitaţi comentatori politici renumiţi, dar şi politicieni de vârf, preşedinţi de state, prim-miniştri, miniştri de externe şi miniştri ai forţelor armate, generali, unii în studio, alţii prin intervenţii de la sediul unor ministere tot mai implicate, apoi mereu mai multe interviuri cu responsabili din diplomaţie şi din armată. (Faptul acesta, că generali şi diplomaţi au luat locul vârfurilor politicii, era un semnal cât se poate de limpede că se pregătea ceea ce era cel mai de speriat.)
Presa de pe întreg globul a comentat pe larg cele difuzate de TV 99, nu peste tot existând un reporter special de talia lui Ilya Demetrovici, capabil să spargă oricând blocada impusă de Decretul Preşedintelui Republicii (deocamdată încă) Vandana de Sud, Benjamin (Ben) Dumas. Deşi nu puteai pune la îndoială profesionalismul celor de la TV 99 – ar fi fost şi culmea! -, din păcate, percepţia diferitelor instituţii media nu e identică, de multe ori nici măcar asemănătoare, de multe ori chiar contradictorie. Iată, doar câteva exemple:
TV 1 (Postul public din Insulele Guru Guru). „După relatările de la faţa locului ale reporterului special de la TV 99, nu se poate trage decât o singură concluzie: râul Băltuţa izvorăşte de departe şi traversează şapte ţări, iar capul găsit plutind în aval constituie cea mai evidentă dovadă că hotarele arbitrare stabilite la masa verde nu pot opri influenţele reciproce. Degeaba încearcă A Treia Mare Putere să muşamalizeze acest terifiant caz: aşa cum nu poţi împiedica informaţia să circule nestingherită şi în timp real, indiferentă la restricţiile vremelnice puse de interesele politice de moment, tot aşa degeaba inciţi spiritele <prin cele mai invazive> manevre militare în faţa unor înspăimântate populaţii nevinovate”.
TV MAPAMOND, pornind tot de la cele difuzate de TV 99 în aceeaşi emisiune, a susţinut că doar o intimidare evidentă la graniţa dintre cele două republici surori poate să împiedice un conflict armat iniţial local, dar, foarte probabil, în curând o conflagraţie mondială. După cum se ştie, TV MAPAMOND este specializat în politici globale, fiind „o tribună pentru analize economice, culturale, sportive privind inter-relaţiile şi consecinţele influenţelor dintr-un stat sau dintr-un grup de state asupra realităţilor din alte state sau grupuri de state”. „Situaţia la graniţa dintre cele două Republici Vandana reprezintă un cheag de puroi ce trebuie scos, la nevoie chiar prin forţa armelor, înainte ca tot trupul să fie contaminat. Iar o asemenea contaminare – care deja se întrevede – s-ar putea prăbuşi într-un război mondial, de data aceasta poate ultimul război mondial al actualei civilizaţii, după cum a afirmat recent cu subiect şi predicat laureatul premiului Nobel S. B. Roustine”.
După ce a preluat emisiunea de pe TV 99, TV AFRICA NOUĂ a transmis un amplu
documentar despre flora şi fauna din cele două republici surori Vandana,
precizând similitudinile şi deosebirile, mai ales că republicile Vandana se
aflau pentru prima oară prezente pe TV AFRICA NOUĂ. Dar pentru experţi,
strategia postului s-a dovedit a fi mult mai subtilă. După ce a mai transmis şi
un material de arhivă despre istoria celor două ţări, a considerat că publicul
este suficient informat pentru a primi şi „cireaşa de pe tort”, un film despre
doctorul Roman Postdubal. Iar la capătul acelui film, o ştire bombă: imagini cu
tot mai celebrul savant în Republica Centrafricană, chiar în capitală, la
Bangui. De pe conturul peliculei se putea vedea data care dovedea unde s-a
aflat savantul în lunga perioadă cât a fost dat dispărut.
[1] O problemă a constituit-o, desigur, închiderea graniţelor Republicii Vandana de Sud, sub pretextul absurd de a nu fi tulburată desfăşurarea referendumului. Însă „graniţele sunt păzite pentru a putea fi penetrate”, după cum s-a exprimat reporterul special Ilya Demetrovici, după ce a venit cu un material proaspăt filmat în Purdeatown (Republica Vandana de Sud).