Dacă nici aceasta nu-i rețeta succesului, atunci care?

Autorul listat este „Alex Green, analist politic” – probabil un pseudonim – şi, potrivit Amazon, și a fost…

De (V.S.)
Dacă nici aceasta nu-i rețeta succesului, atunci care?

Autorul listat este „Alex Green, analist politic” – probabil un pseudonim – şi, potrivit Amazon, și a fost…

O carte despre liderul opoziţiei de extremă dreaptă din Italia, Matteo Salvini, se află în topul vânzărilor pe Amazon din această ţară, deşi conţine doar pagini goale, relatează dpa, preluată de Agerpres.

Cartea „De ce Salvini merită încredere, respect şi admiraţie”, care conţine 110 pagini şi costă 6,99 euro (8,50 dolari), a fost timp de mai multe zile cea mai bine vândută carte de pe site-ul italian al retailerului online.

„Această carte este plină de pagini goale. În pofida anilor de cercetare, noi nu am putut găsi nimic de spus despre acest subiect, aşa că vă rugăm să nu ezitaţi să utilizaţi această carte pentru notiţele voastre”, se arată în descriere.

Autorul listat este „Alex Green, analist politic” – probabil un pseudonim – şi, potrivit Amazon, cartea a fost „publicată independent”, în februarie 2019.

Aparenta parodie a atras atenţia mai multor mass-media din Italia, inclusiv La Stampa, La Repubblica, Il Fatto Quotidiano şi Il Sole 24 Ore.

Recenziile Amazon au fost în mare parte pozitive, cu o medie a ratingului de 4,7 stele. „O lectură lungă şi dificilă, dar a meritat”, a afirmat ironic un cititor.

Câtorva nu le-a plăcut însă gluma. „Scriu această recenzie doar pentru a vă spune că este o carte cu pagini goale, vândută cu complicitatea Amazon pentru amuzamentul celor de stânga”, a scris un bărbat care a lăsat un rating de o stea.

Matteo Salvini conduce partidul de extremă-dreaptă Liga și e cunoscut pentru opiniile sale dure despre migraţie şi afinitatea cu alţi lideri populişti.

 

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.