Nu am riscat până acum un comentariu referitor la evenimentele din Egipt. Şi bine am făcut, pentru că de miercuri lucrurile s-au schimbat şi se îndreaptă spre un război civil. Nici această nouă situaţie nu o voi comenta, în schimb am să mă refer – de fapt trag un semnal de alarmă – despre ce s-ar putea întâmpla la noi dacă vor exista ample proteste împotriva regimului.
Apariţia – nu înţeleg de ce unii spun că este surprinzătoare – a suporterilor lui Mubarak seamănă foarte mult cu ciomăgarii lui Ceauşescu trimişi spre Timişoara în decembrie 1989 (dar care au fost blocaţi la timp), cu masele de „oameni de bine” care au lansat sloganurile „jos moşierii!”, „nu ne vindem ţara!” sau „noi muncim, nu gândim!” din ianuarie 1990, cu „IMGB face ordine” şi minerii „care au plantat panseluţe” din timpul Pieţei Universităţii. Întotdeauna şi oriunde au existat proteste împotriva unor dictatori sau lideri autocraţi au existat şi contramanifestaţii ale unor mase prezentate ca fiind suporteri ai celor contestaţi. În toate situaţiile în care s-au înregistrat contramanifestaţii, elementul uman înregimentat „sub culorile” celui contestat era compus de mase mai mari sau mai mici de oameni aflaţi la periferia societăţii (deloc întâmplător locatari ai cartierelor periferice), în general asistaţi care îşi duc traiul de azi pe mâine datorită ajutoarelor primite de la autorităţi. O categorie socială care nu are deloc sau în măsură infimă contact cu internetul, o categorie socială aproape deloc informată cu realităţile zilei. O categorie uşor de manipulat de către „agenţii” mai mult sau mai puţin camuflaţi ai Puterii, şi foarte uşor de asmuţit împotriva contestatarilor mai ales dacă se mai oferă şi unele „atenţii”. Una peste alta este vorba de o veritabilă armată de auxiliari ţinută în rezervă pentru momentele de cumpănă ale Puterii. Iar faptul că aceşti „auxiliari” recurg de regulă la violenţă, chiar dacă preopinenţii lor sunt paşnici, nu reprezintă altceva decât o reacţie violentă a celor contestaţi fără a utiliza forţele de ordine pentru a crea impresia că mai au susţinere în rândul populaţiei. Am făcut aici portretul susţinătorului lui Mubarak, al contramanifestantului din epoca FSN (cu amendamentul că la vremea respectivă nu aveam internet) şi al contramanifestantului de oriunde.
Pentru cine crede că în România nu există o astfel de armată de auxiliari, ei bine, îi spun că se înşală. Şi că această armată de auxiliari se află cu „arma la picior” iar nu trebuie să surprindă pe nimeni. Şi am să vă prezint un exemplu concret trăit de mine miercuri şi o poveste ceva mai veche. Aşadar. Mă aflam miercuri într-un fel de bistro de mâna a doua, unde voiam să văd finalul unui meci de fotbal transmis de un post tv pe care nu îl am pe cablu. Televizorul din local era dat însă pe RTV, care transmitea în direct imagini din Cairo. La un moment dat, un flăcău de vreo 21-22 de ani, aflat la o masă la care de regulă se află ultraşii unei echipe bucureştene, a spus cu glas tare: „Dacă va fi şi la noi ca în Egipt, mă voi îmbogăţi”. Cei care se aflau cu el la masă l-au aprobat zgomotos şi au mai ciocnit un pahar de bere ieftină. Personajul cu gândul la îmbogăţire şi încă vreo doi amici de-ai lui nu-mi erau necunoscuţi. Îi ştiam din „cartier”. Şi-i mai ştiam şi de altundeva. La două proteste sindicale de anul trecut se aflau printre manifestanţi, erau cei mai zgomotoşi şi tot timpul îi îndemnau pe „colegii” de miting să forţeze cordonul forţelor de ordine. Fiind în minoritate, şi probabil şi „mirosiţi” privind ce hram poartă, nu au fost băgaţi în seamă. M-am mirat şi eu în ceea ce priveşte prezenţa lor acolo, dar am pus-o iniţial pe seama unui spirit civic. După mitingul lui Mircea Badea din faţa CNA, „băieţii” au fost evident prezenţi, iar pe unul dintre l-am surprins declarând unui ziarist că „am fost adus cu autobuzul de la Roşiorii de Vede”. Atunci mi-am dat definitiv seama cine sunt respectivii. Câteva zile mai târziu, i-am revăzut ieşind din clădirea unei primării de sector unde se împart ajutoarele sociale. O confirmare în plus în ceea ce-i priveşte am primit-o pe 21 ianuarie, când, trecând pe lângă „băieţi”, l-am auzit pe unul dintre ei spunându-le altor trei ortaci: „Pe 24 dimineaţa, adunarea este la depou”. Nu ştiu despre ce depou este vorba, dar toată lumea ştie ce a fost pe 24 ianuarie, inclusiv în Bucureşti.
Ei bine, aceşti indivizi pe care i-am identificat nu sunt singuri. Ca ei sunt mult mai mulţi. Nu ştiu acum dacă, în cazul unor proteste serioase, se vor afla în tabăra susţinătorilor celor contestaţi sau se vor afla printre manifestanţi şi vor încerca să provoace acţiuni care să genereze riposte forţelor de ordine. Pentru că nu degeaba acestea achiziţionează materiale antirevoltă. Şi ei, dacă diversiunea sau diversiunile în care vor avea roluri principale vor reuşi, de îmbogăţit nu se vor îmbogăţi, dar recompense substanţiale vor obţine. Şi nu este deloc puţin pentru nişte oameni aflaţi, pentru că asta sunt ei, la periferia societăţii.
P.S. Războiul din fostul spaţiu iugoslav a avut la bază ultraşii echipei Steaua Roşie Belgrad, care ulterior chiar au format o organizaţie paramilitară. În Egipt, suporterii lui Zamalek Cairo au fost văzuţi în rândurile violenţilor susţinători ai lui Mubarak. Băieţii de care v-am vorbit fac parte şi ei dintr-o galerie a unei echipe bucureştene.
P.P.S. Nu înţeleg de ce Bogdan Chirieac încearcă de două zile să-l albească pe Mubarak. Şi nici nu cred că dacă un sultan sau emir are patru neveste, automat este şi dictator şi supuşii săi trăiesc la şi sub limita sărăciei, aşa cum susţine distinsul analist.
