Constructorul de automobile Dacia, membru al grupului francez Renault, a vândut anul trecut 311.282 de maşini, în urcare cu 20,5% faţă de 2008, însă vânzările din România au coborât cu peste 50%, la 41.862 de autovehicule, compania reuşind totuşi să-şi majoreze uşor cota pe piaţa locală. În 2008, Dacia a vândut 258.372 de autovehicule, din care 84.708 în România.
"Dacia încheie astfel al cincilea an consecutiv în care ritmul de creştere al vânzărilor a fost exprimat în două cifre , fapt care i-a permis să treacă de la mai puţin de 100.000 de maşini comercializate în 2004, la peste 300 000 de unităţi în 2009", se arată într-un comunicat al companiei.
Creşterea puternică de anul trecut a vânzărilor a fost determinată în principal de succesul avut în Europa Occidentală, unde compania românească a vândut peste 200.000 de automobile.
În România, cota de piaţă a Dacia a crescut anul trecut cu 1,5 puncte procentuale, la 28,9%, pe o piaţă auto în scădere cu 53,2%, se mai arată în comunicat.