Premierul Viorica Dăncilă spune că a avut un „dialog constructiv” cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. „Ne-a arătat aprecierea pentru modul remarcabil în care ne-am exercitat mandatul de preşedinţie rotativă”, afirmă Dăncilă.
Premierul a spus, într-un interviu difuzat miercuri seară de Antena 3, că s-a întâlnit cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care şi-a aratat aprecierea pentru modul în care România îşi exercită mandatul la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
„Astăzi m-am întâlnit cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans. Am avut un dialog constructiv, ne vom întâlni şi la vizita pe care domnia sa o va face în România. Ne-a arătat aprecierea pentru modul remarcabil în care ne-am exercitat mandatul de preşedinţie rotativă. A menţionat faptul că echipa pe care o coordonez, alături de miniştri, alături de reprezentanţa României la Bruxelles, a obţinut rezultate foarte bune pe un număr important de dosare”, a declarat primul ministru.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans i-a transmis premierului Dăncilă îngrijorarea crescând cu privire la situaţia din Justiţie, potrivit unui purtător de cuvânt al CE.
Conform sursei citate, discuţia, a doua într-o lună, a fost „deschisă şi onestă”.
„Ei au abordat chestiuni referitoare la Mecanismul de Cooperare şi Verificare, iar prim-vicepreşedintele CE a exprimat îngrijorarea crescând cu privire la situaţia actuală şi la cele mai recente evoluţii. El a declarat că sunt necesare progrese rapide în toate chestiunile care au provocat îngrijorare în ultimele săptămâni. Cei doi oficiali au decis ca experţi din România şi ai Comisiei Europene să se întâlnească săptămâna viitoare pentru a discuta aceste probleme”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Discutia Timmermans – Dancila a fost in felul urmator:
T- Sunteti niste hoti nenorociti!
D- Va multumesc pentru caldele aprecieri la adresa guvernului si partidului nostru!
T- ???