Uite invitația, nu e invitația

Premierul are programată, marți și miercuri, o vizită la Bruxelles

Uite invitația, nu e invitația

Premierul are programată, marți și miercuri, o vizită la Bruxelles

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că nu a primit nicio invitație de la CNCD pentru a fi audiată pentru declarațiile din timpul unei emisiuni TV, când i-a numit ”autişti” pe europarlamentarii români care dezinformează.

”Nu am primit încă o invitație de la CNCD. Nu știu dacă voi merge, dar aș vrea să merg. După cum știți, mi-am cerut scuze public. Nu am vrut să fac nicio referire la acest aspect. Mai mult, vineri voi avea o întâlnire cu asociațiile de părinți, cu ONG-urile din domeniu, pentru a căuta soluții pentru acești copii și nu numai pentru cei care au această problemă, dar și pentru alte domenii – copii cu sindrom Down, pentru copii cu boli rare. Vom încerca să ajutăm, ținând cont că eu chiar, și atunci când am fost europarlamentar, am căutat să ajut copii sau oameni care au probleme. Declarația pe care am avut-o în Parlamentul European, pe care am susținut-o și care a trecut era una pentru ajutorul copiilor cu sindrom Down. Deci nu a vrut să fie nicio referire, nu îmi stă în caracter să fac astfel de lucruri. Dar, pentru că acest lucru s-a întâmplat, chiar vreau să am o întâlnire, să văd probleme, dincolo de ceea ce va hotărî CNCD”, a declarat Viorica Dăncilă.

Premierul are programată, marți și miercuri, o vizită la Bruxelles, unde se va întâlni cu liderii europeni.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis să se autosesizeze cu privire la declarația doamnei Prim-ministru Dăncilă Viorica Vasilica, din cadrul interviului acordat la televiziunea Antena 3, în seara zilei de 15 februarie 2018, care a avut următorul conținut: “Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţa”.

”Consiliul urmează să organizeze audierea doamnei Prim-ministru în data de 20 februarie. În speță, va fi citat la audieri și moderatorul emisiunii respective, domnul Mihai Gâdea. În urma îndeplinirii procedurii legale, C.N.C.D. va analiza declarația în speță și comportamentul moderatorului, din perspectiva săvârșirii unei posibile fapte de discriminare, prin încălcarea dreptului la demnitate umană a persoanelor cu autism”, a transmis CNCD.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Exact astazi critica A3 posta speciala(militara) ca merge greu!Nu au adus inca invitatia,dar e pe drum!Intai o citesc aia de la UDMR, sa vada daca e ok cu orientarea oficiala!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.