Dăncilă, precizări despre OUG privind completurile. Urmează…

La începutul săptămânii trecute, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că încă nu i-a propus premierului Viorica Dăncilă un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea…

De (R.C.)
Dăncilă, precizări despre OUG privind completurile. Urmează…

La începutul săptămânii trecute, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că încă nu i-a propus premierului Viorica Dăncilă un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea…

Viorica Dăncilă a declarat, duminică, că a discutat cu Tudorel Toader despre OUG privind completurile de 5 judecători urmând să mai vorbească şi săptămâna aceasta cu ministrul Justiţiei. Premierul a precizat că speră ca, în cel mai scurt timp, Guvernul să adopte ordonanţa.

„Am discutat cu domnul ministru (al Justiţiei – n.r.), am discutat şi vineri, în legătură cu ce putem face cu recursul compensatoriu, am discutat cu ordonanţa cu completurile de 5, urmează să am o nouă discuţie săptămâna aceasta să vedem cum. Domnul ministru are un proiect, dar trebuie să discutăm mai aprofundat.

Şi cel cu completurile de 5 judecători. Am mai subliniat acest aspect. Aşa cum a zis preşedintele Juncker, în fiecare stat trebuie să respectăm statul de drept, drepturile cetăţenilor şi lupta anticorupţie. Eu cred că această ordonanţă se încadrează în primul aspect, şi anume dreptul cetăţenilor şi cred că cei care au avut un proces, în care completul nu a fost constituit legal, au dreptul la un proces corect. Şi pentru cei care au fost condamnaţi şi pentru cei care au fost achitaţi. Deci nu este un proiect care să fie dedicat cuiva. Eu sper ca în cel mai scurt timp să venim cu această ordonanţă”, a afirmat Viorica Dăncilă, duminică la Parlament.

La începutul săptămânii trecute, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că încă nu i-a propus premierului Viorica Dăncilă un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de completuri nelegal constituite, dar că o va face, probabil „în termen scurt”.

Pe 20 ianuarie, ministrul Justiţiei a anunţat că ministerul a pregătit o ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite. Tudorel Toader a explicat că, în cazul în care va fi emisă OUG pentru rejudecarea proceselor, vor fi revizuite toate soluţiile completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar şi cele în care au fost pronunţate soluţii de achitare. Contestaţia în anulare în privinţa achitărilor poate fi făcută de procuror.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.